+mama +si +fiica

Cântecul I

Păn Vlad Vodă pe ţigani armează,
Asupra lor Urgia-întărâtă
Pe Sătana, ce rău le urează,
Întracea luându-ş' de drum pită,
De la Flămânda pleacă voioasa
Ţigănimea drept cătră-Inimoasa.

Musă! ce lui Omir odinioară
Cântaşi Vatrahomiomahia,
Cântă şi mie, fii bunişoară,
Toate câte făcu ţigănia,
Când Vlad Vodă îi dete slobozie,
Arme ş-olaturi de moşie,

Cum ţiganii vrură să-şi aleagă,
Un vodă-în ţară ş-o stăpânie,
Cum, uitându-şi de viaţa dragă,
Arme prinsără cu vitejie,
Ba-în urmă-îndrăzniră ş-a să bate
Cu murgeştile păgâne gloate,

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de iarna

Este fiica prea iubita
A acestui brav popor
De luceferi strajuita
Si de steagul Tricolor
E Elena Ceausescu
Suflet nobil si vibrant
Mama buna, om politic
Si prestigios savant
Inteleapta-i este fapta
Nazuind spre viitor
Tot cu cinste sta in dreapta
Marelui conducator.

poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor din revista "Săptămâna" (6 ianuarie 1984)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă fiică a naturii

Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.

Vântul te leagănă uşor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îţi admiră faţă
Şi privighetorile îţi dau bună dimineaţa.

Eşti o casă pentru păsările cereşti
Ca o mamă bună pentru oameni
Şi vieţuitoarele pământeşti.

Binecuvântată eşti de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit şi încă n-a apus.
Eşti cea mai frumoasă fiică a naturii.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiică şi rază de soare

Pe ogoarele mănoase din întinsul Bărăgan,
Unde curge grâu-n case din sudoarea de ţăran,
Ca o harnică albină, ca Ileana din poveste,
Mama e şi gospodină, mama pretutindeni este.
Ea e seva care urcă primăvara să dea viaţă,
Ea e soare ce ne-aruncă, raze aurii în faţă.
Este pâinea aburindă, răsplată a muncii ei,
Este suflul nou de viaţă, care urcă-n ghiocei.
Mama-i pacea, mama-i dorul, este somnul liniştit
Care a cuprins feciorul, ce-n leagăn a adormit.
Mama-i steaua mea polară, ce veghează-n veşnicie
Cum se zămisleşte-o lume, cu oameni de omenie.
Mama-i fulger şi e trăsnet, când e vorba de război.
Este sângele ce curge, în milioane de eroi,
Mama-i arcul peste timp, ce duce-n eternitate
Viaţa-rod al fiinţei-nucleu de posteritate.
Cum am putea oare vreodată, ca în viaţă să greşim
Şi să ne întoarcem faţa, fără ca să-i mulţumim?
Dragi copii, i se cuvine, mâinile să-i sărutăm,
Ochii blânzi şi faţa arsă, cu drag să îi dezmierdăm.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (15 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vede prada când vânează

Respiră sângele fântânii,
Mănâncă lacrima fisuri
Un inorog cu aripi roase
De nimfe astăzi veninoase,
O cupă - pântece de mamă
Un urlet, frică fără teamă.
Iar vârcolacii-n jurul lunii
Ascultă sunetul iubirii.

Un farmec, briza şi mireasma
Te prinde şi te-nceţoşează,
Cu un miros arid de carne vie
Eşti ameţit de-o păpădie.
Prinţesa dramei, fiica urii
Te manevrează cu puterea lunii,
Iar tu o marionetă fără minte
Nu şti să legi două cuvinte.
Azi eşti vânat la vânătoare
E teritoriul ei, iar tu decor în căutare.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt fiul tăcerii

Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o ţară
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară

N-a fost odată ca niciodată o ţară
nu m-am născut la tăcere-n braţe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhaţe

Nu m-am născut la tăcere-n braţe
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
n-o fi şi viitorul un joc de paiaţe
despre patrie pot spune oricând

Mamă şi fiică mi-e ţara
şi ard pentru ea în iubire ca para

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către nicăieri

Dezgheaţă coapsa câmpului sălbatic,
Fii liniştită, mamă, cum erai,
Toţi îngerii cu sângele corai
Apasă peste crucea mea apatic.

Ce dimineaţă neagră şi sticloasă
S-a înşeuat pe coamele de munţi!

Eram şi tineri şi eram cărunţi
Şi ne-ndreptam cu toţii către casă.

Din vârful pasului însângerat
Copiii mei se-ncumetă să fie
Copii născuţi de ieri pe datorie.

Atât le-am fost şi-atât au meritat.

Slăbită şi cuminte, fiica mea
Se urcă pe copitele de brazi.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nesfârşit (Iuliei Hasdeu)

Infinitul de acum îţi este casă,
Urzind poveşti, de tânără mireasă,
Lăsata-i viaţa pentru a fi cu îngeri
Inimi zdrobite, zile doar cu plângeri,
Au mai rămas părinţilor distruşi

Himere în ceaţă apar, dar sunt intruşi.
- "Aşteaptă-mă, te rog "- abia şopteşte mama,
- "Şedzi puţin",- strigă mai tare tata
Dor nesfârşit, numai durere
Existenţa lor de acum e o tăcere.
Un chin nespus pe ei uşor i-a stins

Rămaşi în suflet cu un foc aprins.
Savantul a plecat încet, treptat
Să-şi întâlnească fiica, aşa cum a visat.
Toţi trei s-au reunit acum acolo
S-au reîntâlnit în lumea de dincolo.

poezie de Maria Besciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O palmă

Umilinţa este o palmă
învineţită de frig
un cap înfundat în guler
o gură care inspiră aerul expirat de alte guri

Umilinţa e soţul şi soţia
mama noastră şi a părinţilor noştri
fiica pruncilor noştri vii şi a celor
pe care nu i-am lăsat să se nască

Umilinţa e sărutul aşteptat cu anii
respins de ceara sleită între degete
sexul fotografiat ce pare atât de ireal
şi cel blestemat pentru veşnica sa puritate

Umilinţa se cuibăreşte în craniile pustii
în buzunarele goale în inimile deşarte
ea ne intră în măduva oaselor ne suge sângele

Umilinţa ne omoară zi cu zi

[...] Citeşte tot

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Marina Agelanu
Comentează! | Votează! | Copiază!