+daca +vrei +sa +dai +ceva +in +plus

Solie de pace

Din vremea primului bard, pisicile merg pe gard,
Pe când câinii, mai nerozi, umblă cu covrigi în cozi.
Şi ca din senin iscară, cu insulte şi ocară,
Tărăboi şi tevatură, drept la noi în bătătură.
Declarând război pe faţă, sângeros, fără speranţă,
De atunci se ceartă-ntr-una, cât e ziua, cât e luna:
- Vezi-ţi de oasele tale, că îţi curg din gură bale!
Ia păzeşte bătătura, latră cât te ţine gura!
- Bine că eşti tu deşteaptă! Vezi, stăpânul te aşteaptă
Să dai printre şoareci iama, să le faci degrabă seama,
Că s-au cuibărit în şură, rozând tot ce prind în gură,
Iar în pod sau în cămară, zici că e peron de gară!
Te credeam mai înţeleaptă! Torci, când şoarecii aşteaptă
Să mănânce caşcavalul?! Dormi, când pândeşte rivalul?!
- Ce să-ţi spun, mare mirare, stai cu coada-ntre picioare,
Pe când hoţul dă târcoale la ţarcul cu animale.
Stai la soare, cocoloş, tolănit, precum un moş...
- Bine că torci stând pe labe, cot la cot cu alte babe...
- Ştii ceva, vezi-ţi de treabă! Eu-s frumoasă, nu sunt babă!...
- Las' că tu ai început; să dormi cum ţi-ai aşternut!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene nevăzute

Când a plecat trântind uşa în spatele lui,
iubirea mea a fugit ca o nebună după el,
dar s-a zdrobit de tocul uşii, oprită de o mână nevăzută Durerea,
apoi a căzut în genunchi într-o baltă de lacrimi şi suspine,
a rănit-o rău, dar nu a murit,
doar a strigat în gând la Dumnezeu întrebându-l de ce? de ce?
încet s-a ridicat târându-se până în casă,
rănile sufletului îi sângerau puternic,
s-a aşezat la masă cu capul între mâini
aşteptând o minune să-i panseze durerile sfâşietoare din piept,
apoi a înălţat rugăciuni pentru viitoarea lor înmormântare,
aprinzând lumânări pe altarul Credinţei.

Când se aştepta mai puţin,
la uşa iubirii mele bătu linguşitoare Ura
despletită, cu ochii sticloşi ca moartea rânjind fericită
că va mai racola o victimă,
şi învârtindu-se în jurul iubirii
a invitat-o să se răzbune pentru durerile suferite.
Iubirea pioasă i-a simţit imediat otrava firii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 ianuarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robbie şi Maroony

Sunt încă o copilă, rău şi atât de rău, de rău brunetă,
născută crud o iarnă grea, din părăsita o grea mamă
frumoasă, culmea albinoasă, o blondă şic, un pic egretă
cu ceva bej-maron în păr, pe cap, mai mult pe coamă...
şi-am ochii vii alb cu piper, ieşiţi un pic, de expresivi,
şi-am şi cravată şi de aceea-i de sunt aşa de apreciată...
nu doar că nu-mi plac hoinăreli şi nici masculii posesivi,
dar şi că ascult mereu, cuminte, cu cap şi mintea aplecată,
la orişice cuvânt ce simt şi-aş şti că mi-este adresat...
se pare firea care-o am încântă mulţi, pe gazde, o lume,
chiar zvăpăiată de-s în braţe, că n-am avut niciun dresat
şi totuşi ştiu deja o groază; străini, părinţi şi atâtea nume....

... Stai, sunt şi eu, ciocolatiu-nchis pe botul meu de faţă,
născut la fel pe-un frig năprasnic, ce l-am memorie în minte,
rămas la fel, orfan de mic, când mai sugeam, oh, ce mai viaţă,
de mic copil cu bunul simţ, timid, alert, dar şi cuminte...
iubesc nespus pe sora-mi Robbie, părinţii mei cei adoptivi
-că nici în minte n-am de-un tată, seamăn şi dacă o fi fost,
c-aşa se-ntâmplă printre-ai noştri, egoişti, trecători parşivi,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ocoli Gândirea...

Nu ocoli Gândirea, Bertrand!
Ea nu e urâtă, nici grea
Tot aşa cum nici numele tău nu e Melchisedec
ci Bertrand, cum ziceam.
Nu te purta ca un mitocan.
Uită-te la ea şi după ea:
E frumoasă, cu pasul uşor,
invit-o la masă, vorbeşte-i de-amor,
ia-o cu tine în dormitor.

Căci nu Gândirea e de vină pentru chinurile tale Bertrand
Deşi, nici eu nu cred ce spun acum,
(când singura rimă din minte-i "săpun").

Deşi stau pe marginea unei prăpăstii
privind în gol, în jos, în hău, în beznă
privind cu ochii şi urechile şi cu nările
ca să văd ce vreau să spun...
şi-n loc de asta spun...
Săpun!

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matei 25:34-45

Cine nu cunoaşte bine că iudeii au primit
Pe Mesia într-o iesle, când din slavă a venit?
Cine nu cunoaşte astăzi că-n Biserica pe care
A născut-o-n spasmul morţii, nici în grajd loc nu mai are?
Iată-L, stă la uşi închise. Cel ce-i Făcător a toate,
Cel ce zice şi se face, stă ca un milog şi bate!
Este greu să crezi aceasta. Căci îţi zici: cine-L opreşte
Să îşi aibă, dacă-i vorba, că poate tot ce-Şi doreşte?
Ca să înţelegem bine, trebui' explicat întâi
Cum e azi Hristos în lume, cum şi Biserica Lui.
Însuşi Domnul înainte de-a ajunge la Calvar,
În Matei ne-arat-aceasta cum nu se poate mai clar.
Zice El că tot ce-i facem unui foarte ne'nsemnat
Frate din ai Lui în lume, Lui îi e considerat.
Şi ceea ce nu se face oricărui din fraţii Lui,
E ca şi cum n-ai făcut-o, fii atent, chiar Domnului!

Iată încă o dovadă, care-i şi mai grăitoare:
Saul, care e şi Pavel, apucat de-o râvnă mare
Se ducea pân' la Damascus, să întoarcă, zicea el,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire + Părăsire = Îndurare

(După Proverbe 28:13 şi Iacov 5:16)

Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o foloseşti,
Nu poţi-nainta către ceruri şi nici milă n-ai să găseşti.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am ştiut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu ştiam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aştepţi.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primeşti
Pe-o cale aparte de rugă şi-anume: să te înjoseşti
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ţi mărturiseşti.

Am stat cu doi soţi pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soţia voia să conducă, bărbatul zicea: "Şef sunt eu".
Făcea lucruri rele soţia, mâhnindu-l pe soţ ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie şi scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierţi. Te iubesc, eşti un scump, te-am pupat."
Şi-apoi se ducea liniştită duminica la adunare,
Ca lunea să-şi ia de la capăt păcatul cu neruşinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile

femeile sunt interesante
până în 20 şi peste 30 - ei, da
cam 5 înainte şi 5 după
ce puşti nu-şi doreşte, când nici nu ştie cu ce seamănă "obectu"-ăla,
o muiere de 30 de ani?
ce chelios la 35-40 nu vrea o fâşneaţă?
când ai grasă, vrei slabă - căci femeile sunt interesante
puţin sub siluetă şi puţin peste -
când ai avut o lascivă, parc-ai vrea, nu ştiu cum,
o ruşinoasă, care să-ţi spună să stingi lumina...

Mareş şi Dinu (Dumnezeu să-l ierte)
la Dinu, într-o noapte de chef generaţionist
în bucătărie, cu păhăruţele: "Dom'le,
cel mai mişto lucru din lume e să regulezi o femeie, să aşa şi pe dincolo
şi aşa, şi altfel" - şi două ore au vorbit doar de asta, cu detalii,
motanii...

femeile sunt de fapt la fel ca noi
sunt şi ele curioase ca noi

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua îndrăgostiţilor 2012

Ştiam, ştiam cândva să zbor
Şi numai ştiu.
Ştiam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?

Visez, visez că zbor
Şi mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Şi te doresc.

Văd, sau poate că visez
Văd o luminiţă.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriţă.

Te văd, îţi văd guriţa
Eşti tu, eşti minunată.
Te chiamă... Luminiţa
Departe-ai fost plecată.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, acest comentariu mi-a scăpat. Unde zic... că-s speriat? Şi unde m-am aruncat? Unde zic... că-s obsedat? Suprasecsuat, comentariu de... [...] | Citeşte tot comentariul