+Ziua +de +azi

Veselie de primăvară

ascultaţi cum cântă pădurile
şi cum se joacă prin ele vântul,
ascultaţi râurile pe toate gurile,
ascultaţi păsărilor cântul.

s-au sculat toţi codrii bătrâni,
îi bucură căldura şi soarele,
ascultaţi doinele la români,
ascultaţi cum susură izvoarele.

priviţi şi prindeţi în palmă,
soarele, raza lui dulce şi viaţa,
lumina de ploaie, limpede, calmă,
când cade peste noi dimineaţa.

jucaţi-vă noaptea cu stelele,
jucaţi-vă cu iubita de-a dorul,
intraţi în hora-mare cu ielele,
că suntem pe pământ călătorul.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând deşertăciunea vieţii

Încă de pe vremea când eram doar un băieţel pofticios
Şi până-n ziua de azi, când sunt bolnav şi bătrân,
Lucrurile care mă interesau au fost diferite, în perioade diferite,
Dar, fiind OCUPAT, pentru mine păreau întotdeauna aceleaşi.

ATUNCI, pe plajă – construind pagode de nisip;
ACUM, la Palat, acoperit de jad zornăitor.

Aceasta şi aceea – jocuri la fel de copilăreşti,
Lucruri a căror substanţă trece-ntr-o clipită.

Atâta vreme cât mâinile sunt ocupate inima nu înţelege;
În absenţa textelor sfinte, Doctrina este sănătoasă.*

Iar dacă cineva se străduie plin de zel să înveţe Calea,
Acea străduinţă nu va fi decât o greşeală în plus.

* Este vorba despre Dhyāna, obţinerea unui anumite stări de echilibru şi conştientizare profundă.
Practicile yoga se inspiră din Dhyāna.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând deşertăciunea vieţii

Înţelegând deşertăciunea vieţii

Încă de pe vremea când eram doar un băieţel pofticios
Şi până-n ziua de azi, când sunt bolnav şi bătrân,
Lucrurile care mă interesau au fost diferite, în perioade diferite,
Dar, fiind OCUPAT, pentru mine păreau întotdeauna aceleaşi.

ATUNCI pe plajă – construind pagode de nisip;
ACUM la Palat, acoperit de jad zornăitor.

Aceasta şi aceea – jocuri la fel de copilăreşti,
Lucruri a căror substanţă trece-ntr-o clipită.

Atâta vreme cât mâinile sunt ocupate inima nu înţelege;
În absenţa textelor sfinte, Doctrina este sănătoasă.*

Iar dacă cineva se străduie plin de zel să înveţe Calea,
Acea străduinţă nu va fi decât o greşeală în plus.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sakuntala

Departe esti, frumoasa si preaiubita mea,
Si totusi ochii nostri tintind aceeasi stea,

La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...

Într-o clipită lanturi de depărtări străbat!
Pătrund prin continente cu vânt înviforat,

Oceane mai tăcute ca piatra miscă-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...

Si azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer!

Si parcă niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul noptii spre Gangele solemn:

Din muntii Himalaia, spre-un depărtat serai,
Sakuntala coboară în mohorât alai...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana

Luna îşi imbracă mantia de stele
În văzduh se-ncinge dans nebun de iele
Peste câmpuri crude mii de zâne bune
Florile de aur le-mpletesc cunune

Umbre fermecate în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă binele în şoapte
Ape cristaline şi pământul moale
Dulce se-nfioară sub tălpile goale

Este noaptea sfântă, crânguri şi poiene
Sunt altar de magic cor de Sânziene
Dansul lor în noapte-l roagă pe ursit
Flori de aur galben poartă spre iubit

Nu privi spre ele de le-auzi chemarea
Sunt nepământene, ceată din visarea
Zărilor străine, zâne fără moarte
Orb tu vei rămâne, mut pe jumătate.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina Iuliana Ciurlan
Adăugat de Cristina Iuliana Ciurlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, copilărie?

UNDE EŞTI, COPILĂRIE?

Unde eşti, copilărie,
Fără griji fără suspine?
Părinţii din veşnicie
Purtau grija mea de mâine!

Unde-ai dus vraja visării
Cu Zmei, Feţi şi Cosânzene?
Că veneau pe-albastrul zării,
Precum visul printre gene!

Unde mi-ai lăsat florile
Ce mi le coseam pe ie?
Azi cos lacrimi în mărgele
De scaieţi şi păpădie!

Coseam ie cu altiţă,
Când eram copil de şcoală,
Ca să primesc cununiţă

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Maria Filipoiu din Poezii pentru copii
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata babei luă lada şi plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la grădină, îi lăsa gura apă şi nu putu nici să se umbrească puţin de arşiţa soarelui. Ajungând acasă obidată de osteneală şi flămândă, n-avu răbdare, ci chemă pe mumă-sa la o parte şi-i zise să facă pe unchiaş şi pe fie-sa să iasă afară. Cum rămase singurele, deschise lada; dar ce ieşi d-acolo? balauri, şerpi, şi câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; şi îndată le sfâşiară şi le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; şi fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moşneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai frumoşi ai satului, care o ceru de la tată-său şi o luă de soţie. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, şi trăiesc în fericire până în ziua de azi.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi beau ultima umbră

Îmi beau ultima umbră, cum toate s-au dus
două drumuri, doi spini, două nopţi, trei tăceri
două zile de azi peste ziua de ieri
şi o roată scrâşnind la apus.

Râd cu hohot. Sunt liber! Ce viscol, ce ger
e-n paharele noastre, ce îngeri şi cai
ropotesc peste coastele mele şi vai!
ninge năprasnic de ieri...

Nu mai vreau să te ştiu, e târziu şi oricum
îmi e bine aşa, e înalt şi pustiu
Îmi e-n golul de tine prea mult şi prea viu
Îmi e-n golul de tine precum...
Poate mâine, sau nu, poate azi voi uita
să te vreau, să te scriu, să nimic, să rânjesc
într-un lup ostenit să-nţeleg că trăiesc
Ce prostii mai gândesc! Hai, mai bea!

Îmi beau umbra din zile. Şi totuşi tot nu

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stăpânul casei se juca cu dânsul, ferit-a sântul să-l zgârie, pare că-şi pilise ghearele. Când îl mângâia, cunoştea el că îl iubeşte, şi se întorcea şi el cu lăbuţele şi mângâia pe stăpânu-său, dară tot cu ghearele ascunse, o mângâiere lină ca mătasea. Pe lângă acestea, era aşa de cuminte, încât casnicii îl lăsa să îngrijească de pui şi să le dea de mâncare; iară cotoşmanul nici nu se gândea să se dea la ei. El nu era de cei ce îşi bagă botul prin toate vasele. Cât despre oala cu smântână, nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată la ea, ori să dea cu praştia prin bucăţelele de friptură de pe grătar. Era un mâţoi cum nu este altul în ziua de azi. Nu mult după aceasta, femeia se simţi îngreunată. Atunci să fi văzut bucurie pe casnici, încât nu-i ţinea pământul. Iară când fu la facere, născu un copilaş gras şi frumos şi sănătos. Crescu copilul şi se făcu mare. Nu se despărţea de pisoi nici cât ai da în cremene. Amândoi se jucau, amândoi mâncau la masă, amândoi se culcau. Părinţilor copilului nici nu le trecea prin minte să oropsească pe cotoşman. Ba încă îl îngrijea ca şi pe copilul lor, fiindcă - ziceau ei - a intrat cu noroc în casa lor, este ugurliu, adică dobândise un copilaş.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!