+Lumea +de +Apoi

Dumnezeu lucrează cu semne şi minuni

Dumnezeu lucrează cu semne şi minuni
Şi ascultă dorinţe aprinse şi rugăciuni
El aduce din porţile morţii pe cei ce zac
La El toţi sunt la fel şi cel bogat şi cel sărac.

Credinţa lucrătoare ne face să simţim
Cum Domnul ne face mereu să biruim
Căci El ne dă putere să umblăm în lumină
Măreşte credinţa în cel ce-o are mai puţină

El bucură pe cei mâhniţi şi întristaţi
Şi-i ajută pe cei părăşiţi şi abandonaţi
Le dă putere să treacă cu bine încercarea
Şi apoi din inima lor să izvorască cântarea.

Dumnezeu este bun, mai bun ca niciodată
Pentru cei credincioşi cu inima schimbată
El îi păzeşte de lumea rea şi păcătoasă
Ca să-i aducă neîntinaţi şi sfinţi acasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Sferciuc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedeam

Revedeam aceeaşi emoţie
Cu care adormisem
În mădularele&matricele cuiva
Ştiam că nu face parte din mine
Şi ca aş putea pleca
Să-mi revăd familia
Dar aveam o alta
Fiecare pădure de oameni
Ce creştea pe spatele meu
Nu vedea decât lumina lunii noastre
Doar seara
Şi apoi era smulsa
Fiindcă nu era estetic sa ai o familie
Fiindcă undeva, copiii tăi mor,
Zilnic
Stelele ce se prăbuşesc, cu nicio dorinţă,
Sunt copiii tăi
Ce cerşesc în genele ei
Hai să lăsăm perdeaua
Să-şi lase pantofii pe marginea patului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicoleta Florescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

- Surioară dragă, am...
Am venit să-mi dai şi mie...
Pân' la primăvară...
- N-am.
-... un grăunte... ai o mie.
- N-am.
- Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da' nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
- Am cântat...
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c-aş juca...
- Joacă...
- Nu mă enerva,
Că-s nervos... îmi dai, or...
- Ba.
- Eşti zgârcită...
- Mă închin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Parodie din volumul "Singur printre poeţi"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Lumea de Apoi ar fi o certitudine, am agoniza cu entuziasm, am muri cu mai multă tragere de inimă.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă Cri Am bănuiala că autorul, asemenea tuturor românilor e sigur că va ajunge în Rai. Pentru a ajunge mai [...] | Citeşte tot comentariul

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada şi vocea

După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit şeicul comunităţii
şi în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi poveţe.

Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuşi Bestami, să facă astfel.

În fiecare zi, în zori, el mergea şi stătea în faţa gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea şi-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.

Dar într-o zi s-a aşternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.

Bu'l Hasan s-a simţit pierdut.
Atunci a auzit vocea şeicului.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi spuseră apoi că fiecare din palaturile zmeilor are câte un bici, cu care loveşte în cele patru colţuri ale lor şi se fac nişte mere. Aşa făcură, şi fiecare din fete avură câte un măr. Se pregătiră, deci, să se întoarcă pe tărâmul nostru. Ajungând la groapă, cletenă frânghia de se lovi de toate mărginile groapei. Paznicii de sus pricepură că trebuie să tragă frânghia. Se puseră la vârtejuri şi scoaseră pe fata cea mare cu mărul ei de aramă. Ea, cum ajunse sus, arătă un răvăşel ce-i dase Prâslea, în care scria că are să ia de bărbat pe frate-său cel mai mare. Bucuria fetei fu nespusă când se văzu iară pe lumea unde se născuse. Lăsară din nou frânghia şi scoase şi pe fata cea mijlocie, cu mărul ei cel de argint şi cu o altă scrisoare, în care o hotăra Prâslea de soţie fratelui celui mijlociu. Mai lăsară frânghia şi scoase şi pe fata cea mică: aceasta era logodnica lui Prâslea; însă mărul ei cel de aur nu-l dete, ci îl ţinu la sine.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Frunză de lăstar, apus de cleştar,
piscuri de granit umbra ta ţi-o strig,
noaptea somnu-ţi cere prinsă-n înviere;
pământu-ţi foşneşte şi-n tine-amuţeşte,

cu soare te cheamă în verdea ta ramă,
vara-ţi dăruieşte şi-n călduri te creşte,
nuri i se deşteaptă şi te portă-n şoaptă,
ca o călatoare-n lumea ta să zboare

şi-apoi vine blândă în basm de osândă,
cu vise ce-ngheaţă culori pe-a ta faţă,
toamna ce te-adoarme în fum de cazarme,
rugina-i te curge, din stele se frânge,

cu cer pe pământ îngânând în vânt,
veşti îţi pune-n ploi cu dureri puhoi,
apoi zile-nchină soarta ta cu smirnă,
-'n albe simţuri line cu fulgi albi pe tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (4 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putea, vezi, să se învoiască împăratul a da pe fie-sa după argat, deşi îl lovise fata cu mărul. Atunci puse de a doua oară să treacă lumea şi de a doua oară fiică-sa lovi cu mărul în cap pe cheleş, care iarăşi fugi ţinându-se cu mâinile de cap şi ţipând. Împăratul, plin de mâhnire, iară îşi luă vorba înapoi, şi puse de a treia oară să treacă toată lumea. Daca văzu şi văzu împăratul că şi d-a treia oară tot pe cheleş îl lovi fata, s-a plecat la sfatul împărăţiei, şi i-a dat lui pe fiică-sa. Nunta se făcu cam pe ascuns, şi împăratul apoi îi oropsi pe amândoi, şi nu mai voi să ştie şi să auză de dânşii; atâta numai că de silă, de milă, îi priimi să locuiască în curtea palatului. Un bordei într-un colţ al curţii li se dete spre locuinţă, iar argatul se făcu sacagiul curţii. Toate slugile împăratului râdeau de dânsul şi toate murdăriile le arunca pe bordeiul lui. Înăuntru însă calul cel cu aripi le adusese frumuseţile lumii; nu era în palaturile împăratului ceea ce era în bordeiul lui.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!