zadarnic

Un timp fără suflare, un creier rămas gol

Un soare decedat şi-o lipsă de lumină,
Un râu care se-ntoarce în fostul lui izvor,
În inimă şi-n gând, tăcerea va să vină,
Iubindu-mi amintirea, mă pregătesc să mor.

Un vis neterminat şi-o dragoste pierdută,
Un cer care-şi aruncă odrasla în pământ,
Un dor incinerat, o umbră tristă, mută,
Cenuşă risipită de nemilosul vânt.

Un doliu sideral şi-o cumpănă stricată,
Un vers slăvind iubirea, zadarnic protocol,
Mister elucidat, speranţă expirată,
Un timp fără suflare, un creier rămas gol.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-apasă greu urâtul

Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!

Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.

Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spaţiului îndoit în întuneric

praful cu viruşi se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
şi singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viaţă de viruşi nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranţe nici iluzii
şi totul se zideşte între porţi

purtăm stigmate de târziu pe frunte
şi aruncăm cu zarul căzuţi într-un infern
o Doamne am uitat şi nu mai ţinem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor şi de amin

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul gol

e tot spre a muri a mă renaşte
pe-acest Pământ ce n-are-n veci vertebre
lumini cu viaţa învelind tenebre
din astăzi mâine coborând în moaşte

în alergări de timp spre zări funebre
mi-e-n cuget năzuirea de-a cunoaşte
în vis din flori corole să-mi demaşte
prin omeneşti şi trecătoare febre

şi arbori sunt, ce umbrelor condamne-i,
pe-afară plumbul vine rostogol
de sub sisifica rostire-a toamnei

zadarnic dau de Tine blând ocol,
puţinul Tău de vin de-n sânge Doamne-i
mai mult de-i dres în minte-i dracul gol

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna ţărână

Trăind, eşti doar un trecător;
Murind, omul se întoarce acasă.
O scurtă călătorie între cer şi pământ,
Apoi devenim vechea ţărâna care-am fost prin miile de veacuri.
Zadarnic vrăjitoarele cântăresc leacuri în balanţa lunii;
Fu-sang, copacul imortalităţii, s-a prăbuşit devenind lemn pentru foc.
Omul moare, oasele lui albe tac şi nu pot rosti un cuvânt
Când pinii verzi simt în ramuri venirea primăverii.
Privind înapoi în trecut, oftez; privind spre viitor, oftez iarăşi.
Ce se poate afla mai de preţ în aburii glorioşi ai vieţii?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce prizonierat

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire
Mai mult decât orice închipuire
Condiţii nu pui tu, deci ia aminte!

În luptă nu intrai de aveai minte,
Zadarnic priveşti jaful cu uimire,
Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire.

Pe sânul tău stă mâna lui fierbinte,
În zale-i îmbrăcat, în strălucire
Un cavaler cu inimă fierbinte,
Sărmană inimă, de fericire

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Paşti

Cristos a înviat — şi moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfântă!
În primăvara ce se-avântă
Răsună ceru-ntreg de cântec
Şi-n mine învierea cântă...
Zadarnic a-ncercat Satana
Să schimbe rostul mântuirii,
Căci prin pedeapsa răstignirii
Cristos a biruit mormântul,
Nălţând stindardul nemuririi!

De-aceia, sufletelor triste
Şi voi, sărmane inimi goale,
Uitaţi de răni, de spini şi boale
Cu ochii la Isus cel Veşnic
Aduceţi flori şi osanale!

Şi-aduceţi, mai presus de toate,
Dorinţa unei vieţi sihastre,
Dorinţa învierii voastre:

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!