Poezii despre nemurire, pagina 29
Întâlnire în oglindă
ne-am întâlnit în aceeași oglindă
ochiul ei, adânc, cât noaptea vrăjită de luceferi
arăta un mers spre alte mări.
să punem țărm în fața dorințelor
să nu se lovească de stânci, de cuvinte
în lumea de basm lângă povestea pescărușilor
zburători spre munții sufletului.
de cele mai multe ori
cuvintele se întrec în nemurire
asemeni unui pom înflorit, cu fluturi, stele...
nimicul sortit.
strâng umbra imaginii
o arunc nopții proptite pe rotunda lună
simt frigul pe marginea clipei executate
când stau de vorbă cu un cap de lut.
se surpă în mine un cântec.
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul zeului albastru
Doamne, s-a întors viața la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav și frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu și fierbinte
și m-am înveșmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată
trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
și Doamne, câte rugi înălțasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfățat de nectarul ceresc
în nopți cu aromă de nemurire
și mi-ai răspuns, Doamne,
trimițându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
[...] Citește tot
poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăind muncind...
Cu ce ne distanțăm de animale
De avem zilnic doar un scop;
Să ne-oferim simțuri anale
Mâncând?!... Putând visa în loc!
Planeta vinde totul "free",
De ce plătim mereu orice?
N-avem puterea, să stăm!... Vii
De ce-adunăm, muncim, de ce?
Facem din viață maraton
De la început pân' la sfârșit.
Trăim, perpetuu monoton...
Murim și nu știm ce-am găsit.
Ne pierdem clipe prețioase
Cosând, șofând, muncind din greu.
Pretinse ființe armonioase
De când n-ați fost, la Atheneu?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țel nou
Mi-am îngropat valoarea-n soartă
Un nimb de sacru căutând,
Dar Sacrul m-a luat de toartă,
Un țel nou sorții mele dând,
Ce veșnicie-n spice poartă
Spre nemurire salutând,
Valoarea crucii-n piept purtând
Pentru natura aceasta moartă,
Ce tot la viață se repoartă
Jertfire zilnic impunând.
Într-un târziu am fost trezit
Din somnul morții ce mă prinse
Și-n sarcofagu-mi lâncezit
Valoarea Tainei Lui se-aprinse
În duhul proaspăt slobozit,
De-un glas în Ceruri auzit,
Când moartea prin moarte învinse
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din Reflecții
Adăugat de Marius Busuios
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Corabia morții - dedicată poetului Mihai Duțescu
Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri și în durere...
Vin prietenii și frații
Să își ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Și în viață și în moarte
Veșnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcați în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă și regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Și alte trepte
Spre divina înfrățire.
Clopot, bucium, plâns și jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Și la poartă-i multă lume.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corabia morții
dedicată poetului Mihai Duțescu
Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri și în durere...
Vin prietenii și frații
Să își ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Și în viață și în moarte
Veșnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcați în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă și regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Și alte trepte
Spre divina înfrățire.
Clopot, bucium, plâns și jale,
Cântec de îngropăciune,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Negrul
E negrul lipsa de culoare
Sau e intensul la extremă;
Un interzis pastel de floare,
Blestem, simbol de anatemă?...
Sumbrul e gând de nepătruns
Întrezărit în zămislire
Sub masca de călău ce-n smuls
De cap dă suflet nemurire?...
Întunecat în ochi de orb
Se caută pierdut de creier
Să zboare în înțelept de corb
Să-și cânte nopțile de greier?...
Închis în mantii monahale
Se pedepsește corp în schisme
Din grotele neanderthale
Se prevalând de erotisme?...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemurire
Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieții.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.
Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viața mie îmi duce puterea
și simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlinește.
Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
și mă prăbușește.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irișii tăi
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obsesie 4
Doamne, ce secret mi-ascunzi de-o viață,
De mă-nvăluiși cu-atâta ceață,
Pentru ce mă pui la grea-ncercare,
Dăruindu-mi numai clipe-amare?...
Ce tristeți mi-ntunecă-amintirea,
Lacrimile-mi tulbură privirea?...
Ce blestem uitat nu îmi dă pace
Și amare, zilele îmi face?...
Ce mister mi-ai dat spre dezlegare,
De-mi sunt zilele, mereu, amare
Și-nsetat, tot străbătând cărarea,
Căutând răspuns la întrebarea:
Unde-i începutul unei clipe,
Când, avea,-n neant să se-nfiripe
Numai frumusețe și iubire,
Muritori noi, Tu cu nemurire?...
[...] Citește tot
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între noi fie-ne vorba
O surpare cât un cer dincolo de orizont,
o trusă de iubire cu instrumente sterilizate
care nu se pot folosi decât în dragoste
iar ce se întâmplă după aceea
lasă fructul oprit să se coacă.
Nu știu nicio limbă în care cuvintele,
să nu se ascundă după priviri,
în conturul lor femeia capătă forme
șlefuite în marmoră albă.
El ar dori să-i deseneze pe trup
clarobscurul ce estompează liniile
lăsându-i pe coapse mușcătura de mac
în cicatrici încă vizibile.
Mierea din gura ei am s-o beau
până ce vinu-i împrumută culoarea
și-n părul ei coboară stele necunoscute.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!