Eu si tata dupďż˝ nina cassian

Andrei: Drăguţ comandantul vostru, draga mea.
Maria: Tare drăguţ, tată.
Andrei: Sper că tot aşa se va purta şi-n cursul misiunii, cu eleganţă... Pare manierat şi deloc încrezut. Dacă nu i se vor urca la cap fumurile conducerii şi nu se va deprinde să poruncească mereu, să ţipe la voi, ceilalţi, membrii echipajului, va fi numai bine.
Maria: El însuşi tocmai ne-a asigurat pe toţi că nu se va schimba deloc, din cauza funcţiei în care a fost numit. În plus, ne-a rugat să-i vorbim cu "tu" şi să-i spunem pe nume, Luci, nu "domnule comandant", cum s-ar cuveni. E un tip deosebit; bun, înţelegător, inteligent şi foarte frumos...
Eleonora: Ai grijă cum vorbeşti despre el, domnişoară! Nu-ţi face iluzii în ceea ce-l priveşte; s-ar putea să suferi şi nu-ţi doresc aşa ceva. Noi nu vom fi lângă tine, ca să te putem ajuta.
Maria: Lasă, mamă, o să mă descurc şi singură.
Eleonora: Să sperăm, draga mea.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal: Matematicienii sunt nebuni. Toamna trecută am fost la o conferinţă la Toronto şi n-am fost în viaţa mea mai epuizat. 48 de ore în continuu de petreceri, băutură, droguri, referate, discursuri...
Catherine: Droguri?
Hal: De cele mai multe ori amfetamine. Adică eu nu iau, dar unii dintre cei mai în vârstă erau chiar dependenţi. Ei au impresia că au nevoie de aşa ceva.
Catherine: De ce?
Hal: Cred că se tem de faptul că la 23 de ani creativitatea lor atinge apogeul şi apoi din acel punct continuă să scadă.
Catherine: Asta credea şi tata.
Hal: Cred că toate lucrările cu adevărat originale sunt făcute de tipii tineri.
Catherine: Tipii tineri?
Hal: Adică, sigur, sunt scrise şi de femei.
Catherine: Serios, cum ar fi?
Hal: Păi, este o femeie la Stanford, dar nu-mi aduc aminte numele ei.
Catherine: Sophie Germaine?
Hal: Da, aşa. Cred că am văzut-o la conferinţe, dar nu cred că am cunoscut-o vreodată.
Catherine: S-a născut la Paris în 1776.
Hal: Atunci cu siguranţă n-am cunoscut-o.

replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Haley, prietena cea mai bună, a plecat de curând din oraş. Şi... mi-a fost foarte greu. Până acum am fost mereu noi doi împotriva tuturor. Am crescut împreună şi... acum pur şi simplu a plecat. Eu... Eu înţeleg partea cu plecatul. Doar că aş fi vrut ca ea să mă fi sunat înainte de-a pleca. Să fi vorbit cu ea despre asta. Adică, nu s-o fac să se răzgândească... sau să-i zic ce să facă, doar... să-i spun că o iubesc.... şi că mi-e dor de ea. Să-i spun la revedere. Fratele meu trece printr-o perioadă dificilă. Vreau să-l pot ajuta mai mult. Faptul că ne înţelegem bine e ceva nou pentru noi. Şi aş mai vrea să uşurez lucrurile pentru mama mea. Deşi a fost un an greu pentru noi, vreau, mai mult decât orice, să fie fericită. Dar asta nu schimbă faptul că trebuie să mă apropii de tata, pentru că numai aşa poate găsesc un mod de a-l învinge. De a-i elibera pe oamenii dragi, o dată pentru totdeauna. Sper doar să am puterea de a-l da jos pentru totdeauna.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii că tata se înţelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu ştiu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deşi n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reuşeşte să stârnească astfel de reacţii. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înţeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia şi sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuşi câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce ştiu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu ştiu. Eram derutat. Nu ştiam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrăţişaţi şi m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aş fi spus, totuşi... Oricum, dacă i-aş fi spus ceva, nu i-aş fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aş mai putea, deşi... Vezi tu, şi mie mi-e greu. Adică, aş vrea foarte mult ca ei să ştie că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toţi, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înţelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puţin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca şi eu. Însă nu te asigur că voi şi reuşi acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu ştiu dacă mă voi putea abţine. Serios, nu ştiu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înţeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câştigat şi de data aceasta.
Maria: Aşa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deşi nu ştim ce îi va spune, însă sper că va reuşi să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuşi, de moment ce spui că se înţeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viaţa lui, înseamnă că au devenit apropiaţi, deci, se înţeleg.
Nick: Aşa sper şi eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dacă m-ai fi lăsat să merg acolo, aş fi pus capăt situaţiei.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârşit era viaţa ta.
Sam: N-ai de unde să ştii.
Dean: Şi acum ce? Ai de gând să te sacrifici?
Sam: Da, să fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbeşti? Toata viaţa am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau să renunţ, bine? Chiar vreau, dar nu merită să mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă şi moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... că indiferent ce am face, ei vor dispărea. Şi nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Şi asta e tot ce am şi eu. Câteodată simt că abia mai pot rezista fără tine şi fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Eu nu de asta am venit aici, ca să vorbim despre păpuşi; doream să-mi cer iertare pentru comportamentul meu. Îmi pare rău, fiule! Dacă poţi, te rog să mă ierţi; e foarte important pentru mine!
Lucian: Nu mă mai consideri indisciplinat? Un element rău, care te face de râs în faţa celorlalţi, îţi strică reputaţia... Nu te-am dezamăgit?
Iulian: Nu m-ai dezamăgit deloc. Îmi pare rău, te-am acuzat doar, fără să te şi ascult; trebuia să-ţi dau şansa să-mi explici.
Lucian: Nu ştiu ce-ar fi de explicat. Nu am prea multe argumente în favoarea mea, deci, nu mă pot apăra; indisciplinat însă, nu am fost şi asta ar trebui să fie suficient pentru a mă disculpa. Însă tu decizi dacă mă crezi sau nu.
Iulian: Prefer să te cred, fiule. Şi să fiu de partea ta, chiar dacă mai cu întârziere. Vreau să te sprijin, dacă accepţi.
Lucian: Ştii ce, blondule?! În mod ciudat, chiar îmi lipsea sprijinul tău.
Iulian: Ah, Luci... Iartă-mă, te rog!
Lucian: Nu mă mai ruga. Te-am iertat deja, tată.
Iulian: Atunci, ce s-a întâmplat cu "blondule"?
Lucian: Blondule...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amfitrion: Suntem foarte mândri de eforturile filantropice ale lui Iuda Rosenthal, orele nesfârşite pe care le-a petrecut strângând fonduri pentru noul centru medical şi acum, pentru aripa nouă care găzduieşte secţia de oftalmologie şi care până acum fusese doar un vis. Îi suntem recunoscători lui Rosenthal, prietenul nostru, soţul, tatăl, partenerul de golf. Îi puteţi cere ajutorul lui Iuda, oricând aveţi o problemă de sănătate...
Miriam Rosenthal: Roşeşti, dragă.
Amfitrion:... la orice oră din zi şi din noapte, la sfârşit de săptămână sau de sărbători. De asemenea, puteţi să-l sunaţi pe Iuda ca să aflaţi care e cel mai bun restaurant din Paris sau din Atena. Sau la ce hotel să staţi în Moscova. Sau care e cea mai bună înregistrare a unei simfonii de Mozart...
Sharon Rosenthal: Tata se emoţionează tare când trebuie să vorbească în public.
Chris: Ştiu, ştiu. Mi-aduc aminte că era tare agitat când nici n-ai vrut să te atingi de chestiile alea de la antreu.
Miriam Rosenthal: Şi toată săptămâna a fost aşa de curajos... Iar acum, dintr-odată, are trac. Haide, Iudi, că erai bine până să te surmenezi.

replici din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna directoare: Nimeni nu face nimic care să merite cu adevărat dacă nu are o diplomă.
Jenny: Nimeni nu face nimic care să merite cu adevărat dacă are o dilpomă. În orice caz, nicio femeie.
Doamna directoare: Prin urnmare ceea ce fac eu nu contează? Sau ceea ce face domnişoara Stubbes, sau doamna Wilson sau oricare dintre cei ce lucrează în această instituţie? Pentru că niciuna dintre noi nu ar lucra aici dacă nu ar avea o diplomă. Ştii asta, nu-i aşa? Da, într-adevăr este greu şi plictisitor să înveţi...
Jenny: Foarte plictisitor!
Doamna directoare: Poftim?
Jenny: Este greu şi plictisitor să studiezi. Este greu şi plictisitor să înveţi. Prin urmare, ceea ce îmi spuneţi este să mă plictisesc, şi iar să mă plictisesc. Îmi cereţi să mă plictisesc toată viaţa de-acum încolo. Stupida asta de ţară este plictisitoare! Este o ţata lipsită de viaţă, tristă, fără culoare! Oricum este posibil ca ruşii să ne bombardeze în orice clipă. Iar eu trebuie să aleg: să fac ceva greu şi plictisitor sau să mă mărit cu... evreul meu. Şi să plec la Paris, Roma şi să ascult muzică Jazz, să citesc, să iau masa în restaurante elegante şi să ma simt bine! Nu mai este neveoie să ne educţai, doamnă Walters. Trebuie să ne spuneţi de ce o faceţi.

replici din filmul artistic O lecţie de viaţă, după Lynn Barber
Adăugat de Dana Ţugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi fraţi scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiş intră Luna, braţ la braţ cu Sulful şi Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roşu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix şi volatil în aceeaşi cochilie! Trup şi suflet, materie şi spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-aţi ascuns, voi, trepăduşi ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberaţie. Şapte vulturi abia ţin piept leului dezlănţuit... Ajunge! Lăsaţi focul să se întoarcă la cer, vipere de gheaţă! E ceasul la care nevăzutul prinde contur şi poemul trece în cristal. Aur esenţial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece şi subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăşi. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!