misiune

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povesteşti despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Şi nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, aşa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuţie, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Şi dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt şi chiar anunţată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ţi-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, ştii şi care ar fi fost ceilalţi membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit şi acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnişoare, deci, doar domni, fără fete... Mulţi dintre membrii echipajului de atunci sunt părinţii unora dintre colegii noştri. Chiar şi tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Şi să ştii, nu-l urăsc!
Lia: Am înţeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor şi de blondul ăla, mult de tot, oricât aş încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ţine de el; de blândeţea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniştit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aş fi putut reuşi, în nici un caz...
Lia: Bineînţeles că ţi-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Domnule director, dar uniformele noastre? Ar trebui să le purtăm mereu în timpul misiunii? Şi-n acest caz, doar acestea pe care le avem, nu ne-ar fi deloc de ajuns; s-ar deteriora...
Traian: Tinere, bineînţeles că nu veţi avea doar aceste uniforme; pe acestea le-aţi primit acum, ca să vă deosebiţi de restul angajaţilor Institutului. Dar pentru misiune, se va asigura, pentru fiecare dintre voi, cu toate accesoriile necesare, un număr de 500 de uniforme, identice cu acestea, pe care le veţi depozita în navă în zilele următoare. Nu ştiu dacă le veţi purta mereu, dar ar fi de preferat, pentru a lăsa măcar impresia unui echipaj serios, să le purtaţi în majoritatea timpului, cu excepţia sărbătorilor legale, a zilelor voastre onomastice, a sfârşiturilor de săptămână, sâmbăta şi duminica, sau cum veţi considera voi, după un program pe care-l veţi stabili de comun acord, împreună cu comandantul vostru. Bineînţeles, nu veţi dormi în uniforme, iar în scopul acesta, vi se vor asigura şi pijamale, în număr de 500, pentru fiecare; acestea nu vor fi identice – vi le puteţi alege. Dar am spus că despre aprovizionare nu vom vorbi în această şedinţă, deci, vom stabili exact cu altă ocazie tot ce este necesar, chiar şi în cazul obiectelor vestimentare. Pentru uniforme însă, s-a dat deja comanda, iar când vor fi gata, vor fi aduse şi urcate la bord. Veţi avea, deci, destule uniforme; 501 pentru fiecare, cu acestea pe care le purtaţi acum. Şi ar fi de preferat să păstrăţi cel puţin câte un rând de uniforme nou-nouţe, pentru fiecare, pentru momentul întoarcerii; ar putea fi acestea de acum, sau altele, dintre celelalte 500...
Mihai: Am înţeles.
Maria: 500 de uniforme pentru fiecare? Uau...
Traian: Dacă voi credeţi că nu vă vor fi de ajuns, spuneţi doar şi vom mări imediat comanda.
Nistor: Cum să nu ne ajungă, dom' director?
Traian: Bine. Deci, am lămurit şi această situaţie.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morfologia peisajului, a pasajului şi a pajului

Morfologia peisajului, a pasajului şi a pajului,
Creaţiunea înseamnă tăcere,
Supunerea celui nesupus,
Zicere fără contrazicere,
Emergenţa tăcerii,
tăcerea în aventură,
iubitele mele, Ruth şi Esthera,
Iosif cel vândut ca sclav,
Complotul nereuşit al lui Iov,
Autoînvinovăţirea ca formă de laşitate,
Culorile vidului,
Tăcere nocturnă-tăcere mortală,
Les fleurs du mal,
Misiune şi promisiune goală,
Dialog fals şi un duet lamentabil,
Culegătorul snopilor uitaţi,
Cuvântul spus în pianissimo,
Purtătorul neantului,
Fraternitatea fratricidă,
O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Iată şi banii şefului securităţii misiunii, din iunie până-n decembrie inclusiv.
Mihai: Poftim?! Cum adică banii mei, domnule director? Trebuie să fie o greşeală. Eu încă nu mi-am încheiat studiile, nu lucrez, nu sunt salariat, deci, nu s-ar putea să primesc bani; sunt elev.
Traian: Tocmai pentru că nu ţi-ai încheiat studiile, nu primeşti salariu pe luna mai, iar pentru luna iunie, doar jumătate de salariu, pentru că-ţi vei lua licenţa pe 15 iunie, iar de la acea dată se poate considera că ţi-ai început activitatea. Regret că ai cea mai mică sumă dintre toţi, însă asta se întâmplă doar din cauză că eşti novice, altfel, dacă ar fi să se ţină cont doar de funcţiile din cadrul echipajului, ai fi următorul după comandantul misiunii, deci, ai avea un salariu mult mai mare, nu cel mai mic dintre toţi. Sper să înţelegi.
Mihai: Să înţeleg?! Domnule director, e mai mult decât mi-aş fi închipuit vreodată; de fapt, fiind încă elev, nu mă aşteptam să primesc vreun ban şi când colo, iată, un teanc întreg numai pentru mine! E o sumă la care nici n-aş fi îndrăznit să visez. N-am avut niciodată atâţia bani în mână.
Traian: Cum aşa, băiete? Fost campion, chiar olimpic şi mondial? N-ai fost plătit pentru performanţele tale sportive?
Mihai: Ah, ba da, dar nu cu sume considerabile, deşi nici neglijabile nu erau. Fiind însă minor, deci, la juniori, părinţii mei primeau banii. În plus, nu participam la acele competiţii pentru bani, sau din vreun alt interes, după cum nici la această misiune nu particip pentru că aş urmări îmbogăţirea sau altceva asemănător.
Traian: Desigur, tinere, înţelegem. Nu te-a acuzat nimeni că ai urmări vreun interes; ar fi absurd să te şi acuze de ceva.
Mihai: Mulţumesc, domnule.
Traian: Nu mulţumi pentru ceea ce ţi se cuvine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgil: Înţelegi că nu pot fi tocmai liniştit ştiind că fiica mea va călători împreună cu dumneata timp de cel puţin 13 ani, chiar dacă eşti comandantul misiunii.
Lucian: Înţeleg, dar vă asigur că nu aveţi de ce vă teme. Eu şi domnişoara Lia, fiica dumneavoastră, am încheiat deja un soi de, să-i zicem armistiţiu, prin care mi-am luat angajamentul faţă de ea că n-am să depăşesc limitele colegialităţii în relaţia dintre noi doi. Şi vă spun că îmi voi respecta acest angajament. În plus, am să vă promit şi dumneavoastră acelaşi lucru, deci, puteţi considera că fiica dumneavoastră va fi în siguranţă mereu, nu va păţi absolut nimic.
Virgil: Nu face asemenea promisiuni, tinere... Sincer, îmi pari un băiat foarte cinstit, onest, dar fata mea e totul pentru mine! Am să te rog doar să nu-i răneşti sentimentele, pentru că e tare sensibilă; deci, să n-o faci să sufere!
Lucian: Eu, domnule?! De ce credeţi că ar putea suferi din cauza mea?
Virgil: Eşti singurul care ar putea să-i cauzeze asemenea neplăceri, de ordin sufletesc, tocmai datorită reputaţiei tale... Încă o dată însă, te rog insistent s-o laşi în pace! Nu vreau ca în momentul întoarcerii să mi se plângă, din cauza ta; nu vreau să sufere!
Lucian: Domnule, vă asigur că n-am nici un interes să-i provoc suferinţă.
Virgil: Te cred. Însă te avertizez: O las să plece în această misiune, chiar împreună cu tine, însă dacă la întoarcere, fata mea îmi va spune că totuşi a avut ceva de suferit de pe urma ta, vei avea de-a face cu mine şi nu-ţi doresc să cunoşti vreodată furia unui tată care-şi apără fiica; nu e deloc plăcut!
Lucian: Nu, domnule; voi fi foarte corect cu domnişoara Lia.
Virgil: Bine, tinere; cam asta ar fi tot ce aveam de spus. Nu uita, te rog! Încearcă să te ţii de cuvânt şi astfel să eviţi eventualele neplăceri pe care le-ai putea întâmpina la întoarcere. În orice caz, îţi doresc mult succes şi tot binele din lume! Eşti comandantul, deci, ai grijă de membrii echipajului; ei depind totuşi de deciziile tale.
Lucian: Puteţi fi liniştit, domnule!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate aveţi dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Şi nu încerca doar! Fă aşa cum ţi-am spus!
Lucian: Nu ştiu dacă voi reuşi...
To Kuny: Sigur vei reuşi, comandante! Mai ales tu, un băiat isteţ. Poţi, dacă vrei. Nu există "nu ştiu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Aşa-i, aveţi dreptate. Şi dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le ţin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri şi că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Şi ţinea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ţinea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aş fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Şi întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiţionat.
To Kuny: Îţi lipseşte acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipseşte, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l ştiam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiţi, comandante, m-aş oferi eu să-i ţin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă doreşti, mă poţi considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simţi depăşit de situaţie; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îţi pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înţeles. Aşa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile şi nu numai, aşa cum acel domn director îţi era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu ştiu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulţumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!