feti!ba mea

Aleea fără nume

Nostalgic un soare
Sărută umbra mea
Nu m-a văzut
Când am plecat
Intinde apoi un braţ
Spre asfinţit
Adorm si eu
Odată cu el
Visând o iarnă
Intr-un parc
Unde umbra mea
Aştepta topită
Sub sărutul soarelui
In zăpada albă
Pe aleea fără urme.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mici cadouri

Ea era singură. Am adus un cadou -
Un trandafir, eclipsând convenabil;
Şi când l-a luat din mâna mea
S-a îmbujorat cu plăcere în obraji.

În comparaţie cu ea, cât de sărac şi palid
Trandafirul roşu părea să fie!
Darul meu a fost nimic faţă de sărutul
Pe care doamna mea mi l-a dat.

poezie de Petros Duryan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci voi fi trăit fiecare oră din zi cu o necontenită uimire faţă de mine însumi. Faţă de acest Eu care nu a fost creat nici de tatăl meu, nici de mama mea, nici de şcoala mea, ci de tot ce am trăit până astăzi, de tot ce am uitat dintr-odată, iar acum redescopăr.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine câteodată poezia

Spune-mi pe unde rătăceşte lumina

când inima mea e tristă

când stau închis în zăpada asta de trup

proslăvind pustiul secundei

îngrijind o speranţă cu picioarele-n râu

şi cu capu-n nori?

În carnea mea un zeu se preface a cânta

dintr-o harfă zdrobită

un arhanghel cu numele meu face crime

[...] Citeşte tot

poezie de Danile Corbu din Scrisori către cei singuri (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezia mea

În poezia mea veţi intra ca într-un sat de munte
veţi vedea întâi,, neobişnuitul.

Veţi remarca frumuseţea sălbatică a locurilor,
iarna veţi simţi în nări miros de lupi şi fum;
vara, miros de fân şi răşină- totul îmbibat
cu ceva care aduce a sudoare şi a pământ- pământ adânc...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica mă face să uit de mine însumi, de adevărata mea situaţie; ea mă strămută în altă lume, care în orice caz nu este lumea mea. Sub influenţa muzicii mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înţeleg ceea ce nu înţeleg, că pot face ceea ce nu pot să fac.

Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer (1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de seară

A mai trecut o zi din viaţa mea,
Ce dor îmi e de moarte şi de tine
Şi ce păcat că moartea nu mai vrea
Să treacă pe la poartă pe la mine.

Îmi este dor de tine, moartea mea,
De tine, clipa cea mai aşteptată;
Te-nvinuieşte gura lumii rea,
Dar tu rămâi mereu nevinovată.

A mai trecut o zi şi n-ai venit,
Privesc apusul, ceasul, prima stea...
Când vine seara sunt mai fericit:
A mai trecut o zi din viaţa mea!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un miez de noapte A mai trecut o zi din viaţa mea Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul; Dar îmi [...] | Citeşte tot comentariul

Aş vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într-un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avîntul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie şi încântare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă ea

Totul e nou, nou lângă ea.
Plăpândă e ca anemona;
e cuibul, Graziella mea,
îmi e vioara de Cremona.

Mi-e Ingres sau Manet. Întâi
opal şi cantilenă-ntreagă.
E cartea mea de căpătâi
la pagina care mi-e dragă.

Albastru-mi lac helvet, Constanţă,
o simt ca insula Capri.
Sunt victimă de circumstanţă
şi nu-nţeleg ce mă găsi...

poezie clasică de Paul Neuhuys din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!