citat+joaca

Dalbe flori ale iubirii

- Voi veni să te colind
Când pe ceruri aurora
O să-mi ceară să-ţi aprind
Stelele. Opreşte ora

Ce se joacă viscolind
Sufletul acesta care
Te adună-ntr-un colind,
Dragul meu din depărtare.

Hai, deschide-mi să îţi las
Stelele pe prag, iubite,
Că din toate ne-au rămas
Drumurile pietruite

Cu argint şi rozmarin,
Şi cu doruri fără seamăn...
Dalbe flori şi linu-i lin,
Eu cu nimeni nu te-aseamăn.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, şoptind, perechi
De dragul tău râde castanul
Cu gura până la urechi.

Cu bluza-ţi roşie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te priveşte
Aş zice că-n sfârşit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeieşte.

De albul feţei tale, ziua
Păleşte ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut aşa frumoasă
Ferice e de a ta mumă!

Şi nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Eşti tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veşnicie te aştept.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când joacă şah de unul singur, omul duce o luptă împotriva propriei persoane. Trece alternativ de la un jucător la altul, încercând să dea câştig de cauză când unuia, când altuia. Dacă "adversarul" va obţine victoria, va încerca un vag sentiment de frustare şi nemulţumire. Dacă victoria va fi de partea sa, se va întreba dacă nu cumva "adversarul" a jucat intenţionat mai slab, ceea ce iarăşi ar constitui un motiv de nemulţumire şi de vinovăţie. Remiza rămâne singura soluţie rezonabilă, însă doar pentru moment. Rar se întâmplă ca doi jucători să fie de aceeaşi valoare, de aceea lupta va trebui reluată până ce unul din protagonişti se va declara învins. Iar învingătorul va încerca din nou sentimente ambivalente şi poate că în cele din urmă va abandona şahul şi se va apuca de un sport cu mai puţine implicaţii de ordin psihologic.

Mihail Mataringa (10 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joacă-te şi dormi...

Joacă-te şi dormi, sete bună, aici asupritorii noştri nu sunt aspri.
Ei, bucuroşi glumesc sau bucuroşi ne ţin de braţ
Ca să străbată mai uşor primejdiosul anotimp.
Pesemne că otrava a aţipit în ei
Până-ntr-atât încât le-a mai slăbit din lanţ barbara dispoziţie.
Şi cum ne-au hăituit până aici, o, setea mea,
Cum ne-au silit să vieţuim în părăsirea dragostei redusă la o mortală providenţă!
E oare pentru voi aceasta, mirodenii?
Sau plante ce luptaţi sub zid de secetă, e oare pentru voi?
Sau nori din largul depărtat, luându-vă de la coloană bun rămas?
Cum să ghiceşti aceasta, în nemărginit?
Ce trebuie făcut, prietenă, s-o ştergem de lângă tirani?
Tu, joacă-te şi dormi, să chibzuiesc eu şansele.
Dar, dacă mă ajuţi, va trebui să te târăsc cu mine
Şi n-aş dori să te expun.
Să mai rămânem, deci... Şi cine ar putea să ne numească laşi?

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri rosii

nu mai visez de mult valuri roşii
dacă o să adorm o să-ncep iar să-mi caut culorile sau să le pierd
nici nu mai vreau să visez începe să devină obositor
dacă o să închid ochii n-o să mai văd nici că e atât de târziu
o să uit că mi-e somn şi uite că o să termin de scris
toate mările sunt mai blânde cu ochii închişi
toate valurile se joacă de-a prinselea cu norii să vezi
azi chiar am auzit cum râdeau şi-şi spuneau pe nume
îşi legau la ochi cuvinte-ncrucişate şi scoici
şi dădeau fuga de-a-notul printre stele

până şi soarele stătea cu capul în nori şi privea
absent şi el cam de mult din peisaj
ce-o să fac
o să visez la nesfârşit valuri roşii

poezie de Camelia Silea
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigare necesse est

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coagulare

Se curge roşul limpede de lacrimi
Din ochiuri înţepate-n căi spre vise
Pe-artere cu plecări şi-ntoarceri nepermise
Pe vene ce se strâng de-albastru-n şir de patimi.

E sângerie ruta de scurgerile prelinse
Ce-mprăştie dorinţi scăpate de control,
Slăbind încet suvoi ce nu-şi mai joacă rol...
Laşi toţi îşi pierd în van ambiţiile pretinse.

Arm "a K, m" ult, atât de mult sperată,
De-a fi unealta vieţii, ca şi-alte vitamine
Şi hoardele măreţe, cum trombocite-n vine
Şi tot n-adună flux, n-opreşte plaga, spartă!...

E-un straniu holocaust filia-n venisecţii
Cu promotori rapaci, avizi de vampirism
Tăindu-ne-ntre noi, pierduţi în spiritism
În perpetuu genocid... Dracu-la, ne-a dat lecţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ şi cerşetor

Eu sunt un cerşetor rămas în zdrenţe
Şi el mă scuipă, cum şi tu mă minţi,
Dar, vai, azvârle-aceste aparenţe
Şi iată-mă strălucitor ca prinţ.

Nu te uita la mine cu-ndoială,
Eu la nevoie aş putea să mor,
Dar tu să sti, privirile te-nşeală
Când ma consideri simplu cerşetor.

Eu sunt un prinţ ce joacă roluri multe,
De cerşetori, de panglicari, de hoţi,
Surâd şi eu spre desele insulte
Şi vă-nţeleg şi vă iubesc pe toţi.

Dar nu uitaţi că eu sunt ca o lege
Menită să vă facă fraţi din fraţi,
Să vă puteţi cu toţii înţelege,
Eu vin oriunde nu vă aşteptaţi.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monotonie pe vioară

De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întristat.
N-ai putea şti ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare?
Întristat de ce să fiu?
Că-i devreme, că-i tîrziu?
Şi n-am cine să mă-nveţe,
De mi-e dor sau mi-e tristeţe,
Ca să ştiu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie?
De-altă nevinovăţie?

Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ţi-s multe.
Cine să ţi le asculte?
Cine ţi le înţelege
Întristările pribege?
Că nici eu nu le-nţeleg,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!