bucura

Împăratul socru rămase înmărmurit când văzu atâta vrednicie. După fuga vrăjmaşului, el stătu locului şi mulţumi lui Dumnezeu că le-a trimes pe îngerul său de i-a scăpat din mâna duşmanului, care vrea să-i piarză, şi mai multe nu. Argatul, ginerele împăratului, după ce-l mântui, se întoarse înaintea lui, dete drumul calului său, încălecă iară pe mârţoaga ce-i dase împăratul şi se chinuia a ieşi din nomol. Împăratul se întorcea cu voie bună de la oaste şi dând peste dânsul înnomolit încă în noroi, porunci la vro doi ostaşi de-l scoase d-acolo. Şi ajungând acasă, ginerele împăratului cel cheleş spuse neveste-sei ce făcu. Ea se bucura din toată inima. Toată oastea vorbea de îngerul Domnului care le dăduse atâta ajutor şi-l semuia cu străinul care venise la biserică. Însuşi împăratul bănuia aceasta, şi ar fi dorit ca să-l mai întâlnească o dată, să-i mulţumească. Dară ia-l de unde nu e.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obişnuiţi să admirăm în zilele nostre coşcogeamite bandiţii, a căror opulenţă e venerată de lumea întreagă, dimpreună cu noi, şi-a căror existenţă, de cum o cercetezi mai de-aproape, se dovedeşte a fi un lung şir de crime zilnice reînoite, numai că oamenii ăştia se bucură de glorie, de onoruri, de putere, (de aceea) fărădelegile lor sunt consfinţite prin legi, în timp ce oricât de departe am căuta în istorie totul ne demonstrează că un furtişag mărunt, şi mai cu seamă de alimente neînsemnate precum vreun cultuc de pâine, slănină sau brânză, atrage negreşit asupra făptaşului oprobiul categoric, regenerarea energică a comunităţii, pedepsele cele mai mari, dezonoarea obligatorie şi ruşinea de neispăşit, şi asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea fărădelegi e de regulă sărac iar starea implică prin ea însăşi un dispreţ capital, şi-apoi pentru că fapta lui comportă un soi de mustrare tacită la adresa societăţii. Furtul săracului devine o maliţioasă luare înapoi pe cale individuală.

Louis-Ferdinand Celine în Călătorie la capătul nopţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul Crăciunului

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c'aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară'ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă'ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s'anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr'însă Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că cei mulţi se tem de moarte ne atrage luarea-aminte asupra dorinţei sufletului de a învăţa: acesta fuge de ceea ce nu cunoaşte, de ceea ce este întunecat şi neclar; în schimb, prin natura sa, el urmăreşte ceea ce este manifest şi poate fi cunoscut. Din acest motiv, ar trebui să-i onorăm în chip deosebit pe cei care ne-au făcut să vedem soarele şi lumina şi să ne arătăm pietatea faţă de tatăl şi mama noastră, căci datorită lor avem parte de cele mai mari bunuri: acestea sunt, se pare, putinţa de a gândi şi aceea de a vedea. Din acelaşi motiv, ne bucură lucrurile familiare şi oamenii cu care suntem obişnuiţi – iar pe cei cunoscuţi îi numim prieteni ai noştri. Toate acestea demonstrează cu claritate faptul că tot ceea ce poate fi cunoscut, tot ceea ce este manifest şi clar este ceva ce trebuie să fie iubit. Or, dacă acest ceva cognoscibil şi clar trebuie să fie iubit, atunci şi cunoaşterea şi gândirea trebuie să fie, în acelaşi fel, iubite.

Aristotel în Protrepticul, fragmentul 102 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izolarea în care ne-am vrea cuprinşi ne bucură. Renunţăm de la început la interesul ce-ar trebui să ni-l confere publicul, confraţii şi academia, ca o balegă pentru încălzirea postumă a degetelor trandafirii; ne-am determinat o independenţă şi ne tragem un circuit ca un nimb împrejurul frunţii noastre. Paradoxul, promiscuitatea, virtuţile false pe care ei ni le impută, nu ne dă decât liniştea şi dinamismul nostru personal de exaltare. Ignorăm, ca pe o forţă ce se depăşeşte, puterea noastră, sau o descalificăm din consecinţa ei activă, de a face extazul publicului, şi abdicăm de la elogiul lui imediat fără candidă modestie. Ne place să avem cea mai flagrantă lipsă de conversie servită în dumicaţi moi pentru gingiile ştirbe. Lipsa unui discernământ literar la aritmetica primului vers şi a întâiei rime şi mai ales lipsa unui nivel cu streaşina la buric. Încălţaţi cu pantofi de antilopă, ne vom feri să călcăm domni pe bocanci. Ne îndepărtăm şi refuzăm să sfârşim în marele rântaş literar; iar ignorarea şi neexasperarea noastră împotriva reporterilor rândaşi face parte din distincţia şi clemenţa seniorului pentru lacheu.

Stephan Roll în Lampa lui Aladin (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne imaginăm că cineva se bucură de un lucru pe care nu-l poate avea decât unul singur, vom năzui ca el să nu mai fie stăpân pe acel lucru. Vedem deci că natura oamenilor este de cele mai multe ori în aşa fel alcătuită, încât ei îi compătimesc pe cei nenorociţi şi îi invidiază pe cei fericiţi, şi anume cu o ură cu atât mai mare cu cât ei iubesc mai mult lucrul pe care şi-l imaginează în posesia altuia. Mai departe, vedem că aceeaşi proprietate a naturii omeneşti şi care-i face pe oameni să se compătimească unul pe altul, îi face să fie invidioşi şi ambiţioşi. Căci, experienţa ne arată că copii, râd sau plâng numai fiindcă îi văd pe alţii râzând sau plângând, apoi, ceea ce ei văd că fac alţii, doresc să imite numaidecât;în sfârşit, doresc pentru ei tot ceea ce îşi imaginează că face plăcere altora, fiindcă imaginile lucrurilor, sunt înseşi afecţiunile corpului omenesc de cauze externe şi este determinat să facă cutare sau cutare lucru.

citat clasic din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să cunoască însemnătatea şi măreţia a ceea ce face. În asta constă frumuseţea Ofrandei: ea este misiunea care ne-a fost încredinţată, iar noi trebuie să ne încredem în ea. Cel care lucrează pământul poate să sădească, dar nu-i poate spune soarelui: "Străluceşte mai tare în dimineaţa asta". Nu le poate spune norilor: "Aduceţi ploaia în după-amiaza asta". El trebuie să facă ce are de făcut, să-şi are ogorul, să semene şi să capete darul răbdării. Va trăi clipe de disperare, când îşi va vedea recolta pierdută şi va crede că toată munca sa a fost zadarnică. Şi cel care a plecat în căutarea visurilor sale trece prin momente când se căieşte de alegerea sa şi nu-şi doreşte decât să se întoarcă şi să găsească o muncă de pe urma căreia să-şi ducă zilele. Dar a doua zi inima fiecărui lucrător sau a fiecărui aventurier se va umple de entuziasm şi încredere. Amândoi vor vedea roadele Ofrandei şi se vor bucura de ele. Deoarece amândoi cântă acelaşi cântec: cântecul bucuriei faţă de sarcina care le-a fost încredinţată.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca şi ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aparatele de fotografiat sunt stricate

M-a sunat să-mi spună
că va muri în curând,
nu înţeleg de ce tocmai pe mine.
O altă zi, un alt apel telefonic banal,
aceleaşi ţigări, acelaşi ceai...
Nu am reuşit să-mi pierd optimismul încă.
În staţia de autobuz nu e azi nimeni,
ceaţa coboară uşor peste oraş,
fabrica funcţionează la capacitate maximă,
toţi sunt fericiţi –
dorm într-un pat cald,
au un loc în autobuz
cu puţin noroc poate se vor bucura
şi de pensie.
Gina de la etajul trei
a rămas iarăşi gravidă,
Dumnezeu iubeşte proştii
şi insectele dăunătoare.
Bani sunt, dar nu pentru noi,
lăcustele atacă recoltele bogate,

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi, căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învăţătura înţelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!