ploua

Chiar am crezut

Chiar am crezut ca-n stele pot zbura,
Ca pot atinge luna si pot pasi pe ea,
Ca pot dormi pe norii dusi de vant,
Ca pot alerga cu vantul pe pamant.

Am crezut in flori si-n boabele de roua,
In zambetul senin si-n picurii de ploaie,
In racoarea noptii, cand afara ploua,
Am crezut in tine si-n iubirea vie.

Chiar am crezut in lumea creata doar de mine,
In lumea de vis, eu te-am chemat pe tine,
Credeam ca ma iubesti si ca vei ramane,
Am crezut ca vrei sa fii doar pentru mine.

Ti-am crezut iubirea si linistea promisa,
Chiar credeam ca sunt a inimii aleasa,
Ca dragostea invinge si va triumfa.
Am crezut, voi crede, nicicum nu voi ceda.

poezie de Livia Bataiosu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu nesaţ

Se-alintă şi se-nalţă ceruri
în trupurile noastre două
să nu ştiu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă

În sânul nopţii o beznă creşte
şi ora-şi alăptează zaţul
albă e clipa când îşi duce
cafeaua mea întreg nesaţul

De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău şi iarba creşte
să nu ştiu dacă la amiază
un rând abia se mai zăreşte

Cuvintele îmi cer a spune
ceva din şuierul ce bate
din ce răsare şi-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi ai alungat un inger

frig.... noapte de noiembrie
plouă şi stele nu se mai văd.
ai deschis larg uşa casei tale
şi m-ai aruncat în stradă.
nu am decât aripile pe care să le trag peste mine
nu mai pot zbura...
am aripile ude şi îngheţate.
azi m-ai alungat fără să spui nimic,
ai deschis uşa larg,
apoi ai încuiat-o repede
ca nu cumva să mă mai întorc.

mâine am să plec, departe de tine
şi nu mă va mai goni nimeni.
mâine te voi uita cuminte.

.... am aripile ude şi îngheţate,
merg desculţă pe strada pustie...
doar vântul, ploaia se mai aud şi
un câine mă priveşte tremurând.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul blestemat

Eu mai rămân,
sunt tot acelaşi eu
împovărat de ploile din mine,
vagoanele-mi
sunt roţi purtând ruine
şi amintiri care dispar cu greu
sau nu or să dispară niciodată,
le voi purta în sânge cu durut,
fiindcă din trenul meu a dispărut
lumina ta de dor încununată
lăsată-n sarea mării de demult.

Gara nu plânge,
doar priveşte-n gol,
eu sunt un tren arzând
pe roata-mi blestemată,
că bucuria ce-mi fusese dată
pornea spre-o altă lume rostogol,
iar eu spre lumea-n riduri îngheţată.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2008)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de veghe

coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici şi albe cântă iar
despre sori şi păduri nesfârşite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăţilor luxuriantă vegetaţie
vârste rubiniu scânteind
acelaşi trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munţi a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deşerturi
vara îşi poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

poezie de Dana Banu
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este coborâtă printre oameni, după o ordine mai presus de noi stabilită! Edenul a fost trădat şi vândut, deci [...] | Citeşte tot comentariul

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim gest...

începe să plouă fără vânt şi
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deşi înţeleg că şi Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furişez
înspre un loc
unde să- mi pot curăţa
rănile pline de aşchii
din singurătăţi
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma ta

ÎN URMA TA

În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor şi iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Şi se revarsă pe-a speranţei cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.

Te cheamă inima, de tristeţe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.

Ca ieri te mai aştept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.

În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, nu-mi pot scoate din cap diferenţa enormă ce există între idei şi viaţă. E o dislocare permanentă, cu toate că ne străduim să aruncăm peste amândouă un magnific acoperământ. Şi nu se potriveşte. Ideile trebuie însoţite de acţiune. Dacă nu există sex şi vitalitate în ele, nu există nici acţiune. Ideile nu pot exista singure într-un vid spiritual. Ideile sunt legate de viaţă: idei ale ficatului, idei ale rinichiului, idei interstiţiale etc. Dacă nu s-ar fi pus problema decât a unei idei, Copernic ar fi făcut praf macrocosmosul existent, iar Columb ar fi eşuat în Marea Sargasselor. Estetica ideii produce ghivece de flori, iar ghivecele de flori la pui pe pervazul de la geam. Dar dacă nu este soare şi nu plouă, ce rost mai are să pui florile la geam?

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă cerţi

Să nu mă cerţi de voi greşi vreodată
Şi mâinile-nspre tine... le întind,
Adulmecând făptura ta curată
La vreme când luceferi se aprind.

Ai să mă cerţi... iubindu-mă nebună
Când pică frunze galbene de nuc,
Jucându-i noaptea vântului pe strună
Şi visele pe-o culme... îmi usuc.

Să nu mă cerţi... că nu pot fără tine,
Că nu ştiu a uita şi-a părăsi,
Năpraznic fi-va fulgerul ce vine
Şi porţile închise va găsi.

Ai să mă cerţi... în fiecare seară,
Iertându-mă în dimineţi de-amor,
Când trupul tău în rouă se-nfăşoară
Şi se-adânceşte-n mine ca un dor.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!