fruct oprit

Alergând după umbre

Treceam în fugă pe lângă vânătorii de tei,
Strada curgea invadată de flori şi de vară,
Trăiam sentimentul unui loc comun sau al unui deja-vu.
Auzeam cum sunt striviţi de trecători trandafirii tăiaţi de pe bulevarde,
înainte de a fi puşi în coşurile grădinarilor.
Se ghemuia în mine cântecul de lebădă al castanului uriaş
prăbuşit pe strada unde primarul hotărâse că oamenii sunt mai importanţi decât visele vegetale.
Mă luptam cu toată hipersenzitivitatea mea,
"o să se-ntâmple, se va-ntâmpla, se-ntâmplă"...
Atâtea premoniţii şi gânduri, când,
Umbra mea a răsărit din pământ mai înaltă ca mine,
Mergea înaintea mea şi-am inceput să alerg, să alerg, să alerg...
Dar numai în minte (devenisem deja adult!)
Ştiam că palma dreaptă n-o să poată acoperi la infinit
Sângele deşirat din cusătura de unde tu mi-ai smuls umbra.
Apoi mi-am dat seama că n-o s-o ajung,
Pentru că umbra mea nu are nume s-o pot striga.
Şi-atunci am oprit vara în loc, am ridicat mâna,
Pe strada tot mai frumoasă sângele s-a-mprăştiat dezvrăjit...
Numai batrâna care fura tei mă stropea cu privirea albastră,

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţel emigrant

Pe şosea, l-am văzut, hăituit de maşini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt aşa de puţini
Şi-i vacarm, de te poţi sătura de urlat.

Cei bogaţi s-au oprit să mănânce-n păduri
Şi mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut şi pe el, i-au privit ochii puri
Şi i-au dat generos nişte pâine şi-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simţit că ia foc
Şi s-a tras din şosea plin de sânge şi şchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar muşca disperat porţiuni de şosea,
Dac-ar şti unde e satul lui trist şi mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l minţea şi-l bătea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară moldavă

Sară lină şi domoală...
Norii duc lumină'n poală.
Peste lan, a prins să curgă
Apa veacurilor murgă.

Boii, bând, răsfrâng în iazuri
Truda grea de pe grumazuri.
Şi-i atâta necuprins...
Numai zare, – numai brâe, –
Parcă Dumnezeu a'ntins
Plutitoarea lui tămâie.

Sub lumina ca o veghe,
Ţara s'a culcat pe zeghe.
Peste anii ei cei mulţi,
Ca o turmă fără număr,
Au trecut români desculţi
Robi cu soarele pe umăr. –

Svon adânc, ecou rotat, –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din Însemnări ieşene", Anul II, vol. IV, nr. 17-18, 15 septembrie 1937, p. 237-238
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată Omul!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
— Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule, te iubesc (Dedicaţie domnilor de pe Citatepedia)

Într-o noapte de Crăciun...
de magie şi vis, printre steluţe-argintii
ce vin tainic din eternitatea iubirii,
se opresc doar o clipă în inima mea
şi-ncărcate, spre tine aleargă,
într-o noapte a Crăciunului vis,
eu vreau să-ţi declar: domnule, te iubesc!
Te iubesc fiindcă ştiu -în adâncul fiinţei-
că, pentru mine-acceptaşi prihănita felie,
din mărul oprit...
Iar Tatăl, de dragul sacrificiului tău,
ne-ngăduie-acum noaptea de magie şi vis,
de Lumină, de steluţe-argintii şi iubire...
Domnule, tu, cel de-aici -lângă mine-
sau tu, de acolo, departe, oriunde vei fi,
Crăciunul, o veste mă-ndeamnă să-ţi dărui
în gând, în colind...
că Fiul te-alese-ntrupării
şi-n credinţă te naşti în fiece an,
eu, smerită-ngenunchi şi ţie mă plec:

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (25 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu tractoriştii

Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Langa vagon, starnind din spuza jarul.
Morocanos, soferul a stins farul
Si a oprit masina-n campul gol.
Soferul se grabea, era-nciudat
Ca zabovim din nou si ca e seara,
Semanatura neagra de secara
Se intindea fara sfarsit in jur.
Cantau un cantec simplu ca pamantul
Sub raza lunei, brazdele arate

Se leganau in valuri platinate.
Ne-am asezat tacuti langa flacai
Si fara sa-si dea seama, si soferul
A inceput sa cante ragusit,
Uitand ca este noapte, ca-i grabit,
Si palma grea mi-a sprijinit pe umar.
Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Cu duiosie candida-n privire.
Cutremurati de-adanca fericire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea căprioarei

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.

Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri pentru nuntile necesare

Capăt al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Sună-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!

An al Geei, închisoare,
Ocoleşte roatele interioare:
Roata Venerii
Inimii
Roata capului

Mercur
În topire, în azur,
Roata Soarelui
Marelui.

I

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!