forta de frecare

Crimă permisă

Cândva-ntr-o carte am citit, da-n loc să-mi lămuresc problema,
Mai rău în ea m-am încâlcit şi tot mai mare-mi e dilema.
Redau din textul tălmăcit, ce l-am găsit în vechea carte,
Cuvintele le-am răsucit pe toate feţele, în parte:
"Când spiritul ţi-e ascuţit cutact se cere să se poarte,
El poate înţepa cumplit, e-nstare să aducă moarte".
E totul între ghilimele, aici, nu este nimeni mort,
Cuvântul încărcat de spirit, răspuns găseşte pentru tot.
Ideea care-ncet mocneşte, nu lasă spiritul să doarmă
Şi dintr-odată ea pocneşte cu forţa unui foc de armă.
Când ai răspuns la o-ntrebare şi o problemă-ai rezolvat,
O vorbă plină de savoare în criminal s-a transformat:
Nu mai există-acea problemă, neliniştea a fost ucisă,
S-a mai răpus înc-o dilemă, dar crima-aceasta e permisă.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Snoave târzii spuse-ntr-o noapte în cimitir

Marea întrebare a lumii: lumina!?
Sau a prins cineva vreun foton, să-l ţină legat între oglinzi?
Cu privirea încleştată şi-o dragoste deshidratată
pluteam în derivă,
într-un triunghi al bermudelor în scufundare.
Am rămas singurul nebun ce funcţionează perfect,
pe-o tablă de şah cu ferestre închise.
Priveam cu încredere,
spre privirea ce mi-o ofereai cu deznădejde.
Întunericul cădea, conturând umbre funerare,
strivind dorinţe, insatisfacţii,
o viaţă sublunară, cu nimic paranormal sau extrasenzorial.
Eram doar umbre, îmbrăţişând satârele nopţii.
În rest,
nimic afectat de întuneric,
ca şi când nimic nu s-ar întâmpla rău!
Natura însăşi este total indiferentă, la asta!
Indiferenţa!
Ea
este cea mai mare forţă, din univers!

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Krakenul*

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

I-alunecă difuze-n jur: hula,-ntr-o continuă recidivă,
Dulăii valurilor mari deasupra lui şi-asmute;
Din mii de grote fermecătoare şi din celule neştiute,
Ascunse-ntr-o lumină palidă şi maladivă,

Polipi cu imense braţe, mai mulţi decât destui,
Se vântură în moţăiala mării, în verdele-i ţinut.
Acolo el de veacuri gogeşte şi veacuri va gogi
Îngrăşându-se cu viermii mării în somnolenţa lui –

Până când cel din urmă foc va-ncălzi apele abisului;
Atunci de îngeri şi de oameni va fi din nou văzut
În răcnete-nălţându-se deasupra mării pentru a muri.

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucius Atherton

Când mustaţa mi se răsucise
Şi părul meu era negru,
Şi purtam pantaloni strâmţi,
Şi aveam un buton cu diamant,
Eram admiratul valet de cupă şi pe multe am păcălit.
Dar când au început să-mi apară fire albe,
Iată, fetele noii generaţii
Au râs de mine fără să le fie teamă,
Iar aventurile galante s-au sfârşit.
Eram tot eu, însă ţinta unui diavol fără inimă,
Ocupat numai cu treburi amărâte, încălzit doar de aventurile
Altor zile şi altor oameni.
Şi a venit vremea când locuiam
La restaurantul lui Mayer
Onorând comenzi pentru acasă,
Un Don Juan sur, îngălat, fără dinţi, discreditat...
Acum, văd aici un spectru atotcuprinzătoar cântând
Despre una numita Berenice;
Şi mai văd că forţa care l-a înălţat pe el atât de sus,
M-a redus pe mine la zdrenţe de viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul mă pune întotdeauna la punct

De la o vreme călătoresc prin lume şi n-o mai neg
ajung în punctele ei vulnerabile,
firescul mă pune întotdeauna la punct,
frumosul singurătăţii prin multimi nu mă iartă,
dar nici nu mă lasă plecat acasă.

Nu moare nimeni de prea multă plăcere
un moment oportun trebuie folosit,
scrisuil îmi rămâne ultima fotografie în detaliu
în care las sufletul să rodească din amintiri.

Închis apoi între pereţii interiori
am învăţat să-i ascult cu răbdarea pusă la încercare,
dar am obosit,
sunt cuprins de un somn nevinovat
prin care visele vâslesc pe tărâmuri străine.

Mă închid în obişnuinţe vechi
de care nu pot să scap fără să lupt cu înfrigurare
până capăt conştiinţa faptului împlinit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se sting

Toate se sting, se decolorează, amestecate iau forme noi,
Vântul cără nisip, îl aşază peste oraşe, croieşte
Estuare şi dune. Straturi moarte, straturi vii,
Femelele nasc pui, turme; masculii
Se însângerează unii pe alţii. Din sămânţa mirositoare
Se înalţă vietăţi, împânzesc câmpul,
Oceanul şi cerul. Carne şi pene, oase şi ochi,
Care devorează lumina, care pipăie prada,
O lume organică plutind pe apă, lipindu-se de pământ,
Înfigându-şi gheara în stâncă. Clipa arde,
Îşi lasă cenuşa ei orbitoare, se primeneşte,
Din putreziciune creşte lotusul uriaş, forţa lui
Se simte o mie de leghe. Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineaţa, lingând puiul,
Pământul scoate aburi, gâlgâie de ape freatice,
De rădăcini, de metale. Inima bate abia auzită,
Împinge sângele, ţine moartea la depărtare,
Apoi se opreşte; cade în gol, în abisul
Negru şi rece.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, beţivi universali

Ne regăsim cântând, pe coamele timpului,
Suntem praful stelar, golani şi lichele,
gonind galaxii din gânduri în sufletul vinului,
creativi şi sinceri, creaţi de foc prin stele.

Avem o misiune: de a urla în lume,
dreptăţi îngălate sorbind din pahare,
suntem şlefuiţi de-o forţă fără nume,
iar aşchierea noastră nu stă în abrazare.

La masă cu vremurile şi Arhanghelii trişti,
bem cuvinte şi umbre euritmice,
ne refuzăm trecutul! Noi suntem beletrişti,
şi demolăm veacului metodele empirice.

Vrem, acum, la masă, să ne toarne-n pahare,
Antici străvechi şi Regi din istorii,
Pe cruce, sub cruce, cerşim încântare,
noi vrem Cer şi Pământ... nu falsele glorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu-Florin Moldovan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerina

Când în vârful piciorului te-ai înălţat,
un Înger albastru cu fire de-argint te-a-ncătuşat,
de cazna Pământului te-a îndepărtat,
spre infinit paşii sufletului ţi-a purtat.
În urmă, dezamăgiri şi regrete ai lăsat,
în lumină siderală te-ai îmbrăcat.
Balerină a trăirilor omeneşti te numeşti,
dar ştie careva cine cu adevărat eşti?
Eşti strigătul înecat al mamelor ieşite din poveşti,
coborâte-n iadul suferinţelor nefireşti,
neputincioase, să aducă-napoi vlăstarele crenguţelor lumeşti.
Eşti steaua Universului şi-n tine adăposteşti
Iubirea, Iertarea, Perpetuarea vieţii pământeşti.
Forţă, smerenie, tandreţe şi culoare eşti,
cântul de leagăn, Simfonia Lumii pe plaiuri pitoreşti.
Eşti lacrima amară căzută-n oceane de dor
şi cea picurată peste noi din ochi de Condor.
Când în vârful piciorului te-ai înălţat,
cu fir de iubire, Cerul, de Pământ ai legat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!