a+urca

Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată
şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
şi în blândeţea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale
cenuşa obosită o mai ară,
să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.

[...] Citeşte tot

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai ieri

Tremurând de frig
în inima ta ca o cameră goală
îmi aud ecoul atunci când îmi strig iubirea!

Numai tăcerile nu mai au ecou.

Ce grafic absurd are sufletul meu
dacă mă gândesc la tine.
Uneori alunec ca pe pârtie
pe nepăsarea ta.
Ajung undeva jos,
şi încerc să mă agăţ disperată
de struna care urcă.

Ce escaladă banală!

Când gem
în imensul spaţiu al creierului tău
înghesuită de tot felul de informaţii
înţeleg că am prea puţin loc acolo.

[...] Citeşte tot

poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzură arapii aşa, că se încâinase şi nu vrea să dea inelul, îl puseră jos, unul îl ţinea şi altul scoase un cuţit de la brâu, îl dete pe masat, şi se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viaţa numai într-un fir de aţă, şi ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul şi-l scoase de-l dete arapilor. Ar fi voit oamenii lui, vizitiul şi argatul, să sară să-şi scape stăpânul din mâna arapilor. Dar cine se putea apropia de dânşii? Numai câte un brânci le da aceştia, şi se duceau peste cap, de se sculau schilozi. Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire, când vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaş, după cum i se cuvenea. Priimindu-şi inelul Făt-Frumos, îl băgă în deget lângă cellalt, şi se hotărî a se întoarce înapoi la împărăţia sa. Dete părinţilor lui vro două, trei pungi de galbeni, fiindcă nu voiră a merge cu dânsul, se găti de drum, se urcă în butcă şi porni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalips

Soarele urca pe cer, ca să dea ţâţă vieţii.

O, vis eroic, în care se făcea că-s dus tinereşte de iapa mea de vânt, prin nedreapta cumpănă a veacurilor, ca să culeg diademele, să sfărâm ţeste, să rup măşti, să zdrobesc boaşe, să topesc terezii, să dobor idoli; apoi, în nenorocita prăpastie în care nu catadicseşte să privească ochiul trufaş, să sun din trâmbiţa vestitoare, să zgâlţâi prostia neamurilor înrobite, să retez inelele de la glezne, să înalţ frunţile, să cioplesc un chip omenesc în fiece tufă de păr şi de barbă, să slobozesc roşcata ciocârlie închisă în colivia dinţilor, şi să clădesc din juguri o scară, pentru ca, pe splendida catastrofă a tiranilor turtiţi ca nişte broscoi-martiri, care până atunci trudiseră icnind aidoma unor vite de povară, să surâdă, sub aripile de vultur crescute pe umerii lor, în beatitudinea unui soare nou!

Bate cineva la uşă.
Deschid.
În prag, oribila Realitate îmi aruncă în obraz râgâielile ei batjocoritoare.

poezie clasică de Saint-Pol-Roux din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Aşteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră şi vântul mai crud,
Pregătit să reziste şi: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieşce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloşii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Aşa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine să audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece şi iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul să rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme să mă apere: Cine?

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat, descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri. Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la cum trăim!

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Radu Catalin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul poet

Doi duşmani făr-astâmpăr în urgie
În inima poetului se bat:
A ţărnei din aproape tiranie
Şi-al cerului un eco depărtat!

În jos atârnă-n greutate lutul;
În sus se-nalţă-al însuflării foc...
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrăjmaşii şi-au ales acelaşi loc!

Cumplită-i lupta! ea se poate simte!
Dar n-o deplânge-al graiului penel:
El zugrăveşte plastice morminte,
Mormântul inimii i-ascuns de el!

Sunt clipe când văpaia cea sublimă
Se urcă, strălucind ca meteor:
Se pare că splendoarea se dărâmă
Pe elemântul ce-o popreşte-n zbor!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Segmente dilatate oblic

numai
primul fulg, mirarea
apariţia din alte lumi, parcă –
înmuguri emoţie... ceilalţi urmând
devin banali

Un fel de Adam al zăpezii... restul îl ştiţi!
___________

mai mereu cel mai ardent
lumea
a iubit pacea
iată cât sânge prelingându-se...
anume
instinctul belic sfidează Moartea
ca şi cum nu i-ar aparţine... deci, nici mie!
__________

cel mai nesuferit film – nici măcar
o aluzie la sexualitatea

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!