+sun +tzu +munti

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine,
Dar nu în splendoarea agăţată-n noapte,
Şi de-aş putea privi cu ochii deschişi bine
Precum un pustnic treaz în miazănoapte,
La apa mişcătoare, cu-al ei rol preoţesc
Ce spală şi sfinţeşte a ţărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut aşa firesc
Când ninge peste mlaştini şi peste munţi de vrajă...
Dar încă nu-s statornic şi nici neschimbător
Ca stând culcat cu faţa pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică şi cum se lasă uşor,
Cum se agită veşnic, şi-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetişor
Şi să trăiesc aşa sau dacă nu să mor.

poezie clasică de John Keats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monosilab de... toamnă sibiană (parodie după George Bacovia)

Toamna la Sibiu
Vine cu alai
Iar.
Încep s-o descriu
Cu un guturai
Clar!
Plopii cei înalţi
Frunze pe pământ
Cern
Şi-astfel despuiaţi
Poartă un veşmânt
Tern.
Pe-asfalt şi cărări
Frunzele-au format
Stoc,
Zacusca-n cămări
A şi căpătat
Loc.
Lângă tomberon
Gunoaiele munţi

[...] Citeşte tot

parodie de Sever Purcia, după George Bacovia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori.

Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.
Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici?

Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau.

Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare!
Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare,
Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc,
Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!

poezie clasică de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Ion al Floarei, Tăvălugul
Plecă pe front la bătălie
Lăsând în câmp, pe brazdă, plugul
Şi-şi puse flori la pălărie.

Dar jalnică-i fu despărţirea
Acelui ce cu gând pleca
Să făurească înfrăţirea
Să lupte spre-a o apăra.

Storcând din pleoapa încreţită
Lacrimi--de mult ce o durea--
Măicuţa lui, de ani albită,
Grăi, privindu-l cum pleca:

,, Să ne mai scrii, Ionică dragă,
Să nu ne dai uitării, mamă;
În gândul tău să nu se şteargă
Măicuţa-ţi gârbovă, sărmană!''

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi cer bilet de călător pe ape

Nu-ţi cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Un râu aprins în apele polare,
Să-ngheţe-adâncul în frânturi de rai,
M-aş face ţărm pe chip de aşteptare.

De-ar fi să-mi dai oceanul tău de vise,
M-aş umple val pe unde-ameţitoare,
Sărut tăcut pe nopţile închise
În ochi uitaţi pe semne de-ntrebare.

Nu-ţi cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Romanţe vechi de fluvii infinite,
Voi adormi ades' cu florile de mai
Şi-n vocea ta mă voi trezi, iubite.

Nu-i clipă mai sfinţită-ntre regate
Decât cea strânsă-n alb de porumbei,
Biletul tău de călător pe ape
L-aş pune preţ de veghe în scântei.

[...] Citeşte tot

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VI

— "De când întoarse Constantin acvila
din nou spre estul unde-a fost urmat
pe-acel ce-i smulse lui Latin copila,

doi secoli şi mai mult vulturu-a stat,
extremul Europei apărându-l,
vecin acelor munţi de-unde-a plecat,

din mână-n mân-a lumii sceptru dându-l,
subt umbra sfânt-a aripilor lui;
şi-aşa veni şi-n mâna mea, cu rândul.

Eu sunt Justinian şi cezar fui.
şi-amorul prim ce-l simt mi-a dat putinţă
să scot ce-absurd şi gol în legi văzui.

Ci,-acestui lucru pân-a-i da fiinţă,
credeam că-n Crist e numai o natură,
şi-aceasta-mi fu mult timp a mea credinţă.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Din adâncuri urcă apa
Să coboare-încet la vale.
La deal, nu urcă, săraca.
Dar prin munţi, îşi taie cale.

Ea din pământ izvorăşte
Să vadă lumea de-afară.
După ce călătoreşte,
În pământ se-ascunde iară.

poezie de Dumitru Delcă (26 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antirăzboinică

În munţi
pieile roşii ale cerbilor
au ieşit pe potecile razboiului

Păsări de iarnă
la poala pădurii
s-au strâns

Prin ceaţă
merge o căruţă
fără cal

Calul cu siguranţă
e în căruţă
se odihneşte-n cojoc

Iar căruţa e trasă
de multiseculara obişnuinţă.

poezie clasică de Jerzy Harasymowicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVI

Pe când toţi trei în şir mergeam astfel
pe mal, maestru-mi tot spunea aoare:
— "Ascultă-mi sfatul, să te-ajuţi cu el!"

Pe-obrazul drept eram lovit de soare,
ce, jos, spre-apus, tot cerul inundându-l,
schimbase-n alb albastra lui coloare.

Iar roşul foc cu umbra mea făcându-l
să pară şi mai roş, pe mulţi văzui
c-aveau, mergând, numai spre-aceasta gândul.

Prin semnu-acesta drept motiv le fui
de vorbă, deci şi-aşa şi cuvântară:
— "Nu pare-a fi nălucă trupul lui."

Pe cât puteau, apoi, înaintară
spre-a şti-ntr-adins, dar grijă-având
tot insul de-a nu ieşi de unde n-ar fi-n pară.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!