+moarte +nu +are

Sonetul 30

Când gândurile mele liniştite
Le chem la sfat să-mi amintesc ce-a fost
Oftez, ştiind de lucruri neîmplinite,
De dureri vechi şi noi ce nu au rost.
Şi-înec un ochi ce n-a plâns niciodată
Căci bunii-amici în moarte se pitesc
Jelind după iubiri de altădată,
Că le-au pierdut şi-acum se văicăresc.
Şi mă mâhnesc gândind la suferinţă,
Iar grijile le număr copleşit,
Un bilanţ trist, de veche neputinţă,
Şi-achit din nou, deşi am mai plătit.

Dar, drag amic, când mă gândesc la tine
Uit ce-am pierdut şi îndurat, ştii bine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vă spuneam de multe ori în timpul ceremoniilor focului: Învăţaţi să descifraţi ce se întâmplă în faţa voastră. Aceste ramuri negre, răsucite, din care eu am făcut focul, priviţi ce produc: câtă splendoare reprezintă acest foc! Atunci, de ce vă încăpăţânaţi să vă păstraţi toate ramurile moarte în sinea voastră, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în căldură şi lumină? Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este mereu frică că vor pierde ceva. Ei bine, ei nu vor avea nici căldura, nici lumina.

Omraam Mikhael Aivanhov în Ce este un maestru spiritual?
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de inel

Să-nveţi să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
peşti lungi cu solzi de ceară.
Să înveţi cum se moare, să-nveţi
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi şi cetăţi,
toate de gropniţe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereţii de sticlă
subţiri, cu vapori
de singurătate şi frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continentul deltei

Îmi place grozav delta.
Şi aşteptând inspiraţia
Care să transforme plăcerea
În emoţie artistică,
Stau întins pe iarbă,
Sub bătrânul stejar noduros
Din pădurea Caraorman.

A fost o zi de peripeţii.
Cu vaporul pe braţul Sulina.
Cu barca pe micile canale.
Raţe, lişiţe, ochite c-o puşcă
Imaginară
Şi ele prefăcându-se că pică moarte,
Scufundându-se şi ieşind
C-un peşte-n gură. (...)

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea viaţă aduce de-abia fericirea unirii cu celălalt suflet. De aceea a şaptea moarte cuprinde revelaţia. Fiindcă moartea a şaptea înseamnă sfârşitul existenţei materiale şi începutul întoarcerii în lumea spirituală, sufletul retrăieşte într-o străfulgerare toate vieţile anterioare pentru a se putea bucura mai deplin de strălucirea vieţii noi, eterne, ce-l aşteaptă.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte – Faţă de totul morţii, nimicul vieţii este o imensitate.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul II, nr. 4-5 (1 ianuarie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să vă spun?

Ce să vă spun? Noi ăştia suntem prea comunişti
Ca să mai fim, de soarta ce ne pândeşte, trişti;
Fireşte soarta noastră de inşi supuşi la soarte,
Căci drumul nostru-n viaţă, el, nu cunoaşte moarte.

În spate-mi veşnicia trofeele-şi înalţă,
Nainte-mi viitorul sandalele-şi descalţă
Ce trece Rubiconul, ca să-şi încerce cale
Şi noi nădejdi şi aripi spre ţările astrale.

Se poate pân' la urmă să afle alte astre
Mai priincioase vrerii şi visurilor noastre.
Să afle! Dar iubirea s-o ducă-n orice parte,
Leac pentru jalea vieţii şi cale peste moarte.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Sunt ideea prin care se intră în cetate.
Nu e de ajuns să dai un regat pe un cal.
Pe un cal trebuie să dai totul,
pentru a nu rămâne în afara cetăţii
ca singurătatea
sau ca marele fiu al cenuşii.
Orice om are nevoie de-un cal.
Niciodată caii n-or să dispară din istorie.
E-o problemă de viaţă şi de moarte.
Dar pe un cal trebuie să dai tot o idee
din care să iasă oameni şi arme,
mai ales că un cal se poate face din orice
chiar şi din compot, chiar şi din fluturi,
cu o singură condiţie însă
ca să nu-l poată mânca niciodată
chibritele şi lupii.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!