viciu

La spelunca din văzduh

în goana furioasă a gândurilor tale
ţi-e cugetul în stele dar vătămat de criptă
în amintirea cărei, de mâine-n azi înfiptă,
adoarme raţiunea în visului petale.
mormântul locui-vei cu plumbic al tău sânge
din ochi ţi se vor şterge a sinelui lecturi,
o salcie ce ramul la vârf spre-afund răsfrânge
spre apă de secunde cu dumnezei mature.
eu sunt bolnav de tine-n distanţelor altar,
mi-ai scris...
făr' a-ţi răspunde mă sting în sacrificiu
iar duhul mi-e de îngeri cu rost sedimentar
căderea unei pietre sisifică mi-e-n viciu.
ci-n zodie de oameni doar ne-aruncă
în pisc de arbori, în văzduh speluncă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bacchus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa reprimată şi alimentată constant de conflicte interioare, constituie sursa celor mai mari dependenţe afective. În definitiv orice formă de viciu otrăvitor survine subtil, infiltrându-se în adâncul unui suflet copleşit de singurătate şi în oglinda unei raţiuni aflate în căutarea echilibrului pierdut. Oamenii se regăsesc pe sine, la limita existenţei, orbi şi flămânzi de afecţiune după un picaj neîntrerup în hăul singurătăţii. Unii se recunosc în cioburi şi alţii se rătăcesc căutându-se neîntrerup. Doar câteodată un zâmbet îi ridică, îndrumându-i hotărât spre un vis nou. Până la urmă, nu contează cât de aprige sunt încercările, important este să ne ridicăm încrezători şi să mergem mai departe!

Andreea Palasescu (19 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de codrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia

Sunt filozofi ce munţii-au măsurat
Şi-au sondat mări şi regi şi-mpărăţii,
Au mers şi-n cer, fântâni au căutat,
Dar două lucruri vaste ar mai fi
Acum neapărat de cercetat;
Dar câţi o fac? – Iubire şi Păcat.

Să meargă cel ce-i păcătos, oftând,
Pe Muntele Măslinilor îndat'
Să vadă-un om căznit, în păr având
Şi pe tot trupul sânge închegat.
Păcatu-i acel viciu zdrobitor,
Care prin vene-i iute curgător.

Iar cei ce de Iubire n-au habar,
Să-i guste mustul ce pe cruce-a curs
De-o lance scos; şi-apoi să spună clar
Dacă aşa un gust i-a mai sedus.
Iubirea e în sucul cel divin,
La Domnu-i sânge; pentru mine-i vin.

poezie de George Herbert, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nereida de serviciu

Nereidele prin cântec luna-ncearcă să o culce
În afund de mare unde somnul este lin şi dulce.

Un şirag de stele varii stau cuminţi în aşteptare
Rândul să le vină iute la cântări şi desfătare.

Mateloţi bărboşi şi tainici ce au marea singur viciu
Îi adoarme veşnic trează, nereida de serviciu,

Cea cu braţe marmoreene şi cu glas catifelat
Ce-ntre sâni şi între plete le aşterne moale pat.

În afund de mare unde somnul este dulce, lin
Nereidele prin cântec mă îmbie ca să vin.

Din capcana ademenirii ies în necuprinsul larg
Când din mare roşu-soare se înalţă la catarg.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică umoristică

,, O ţară tristă plină de umor"
E România noastră milenară,
Spunea Bacovia, întâia oară,
Gândindu-se la bravul său popor.

Haz de necaz se face, dar e clară
Această stare, ce-i de multişor;
O ţară tristă plină de umor
E România noastră milenară.

Dar şi satira are-un colţişor,
Ştiind la vreme unde să apară,
Dorind oricare viciu să dispară,
S-avem noi toţi românii-n viitor:

O ţară mândră plină de umor,
Cu poante fine, nu ca din topor
Şi-n tot, cu drag, ce facem fi-va spor.

Satira şi umoru-n mână-n mână,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Larco din Un porumbel de ciutura fântânii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Dimineaţa pe răcoare
Un pescar împătimit
Şi-a luat undiţa cea mare
Şi spre baltă a pornit.

Ziua întreagă, nemişcat,
A sfidat soarele încins,
Dar oricât a încercat
Niciun peşte nu a prins.

Supărat că n-are şansă
Şi că are acest viciu
A plecat seara spre casă
Şi-a trecut pe lângă ospiciu.

Un nebun pe gard urcat
Privindu-l pe când trecea
A râs şi l-a întrebat:
- Bă, nene, ai prins ceva?

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să punem la muncă slăbiciunile noastre, pentru ca ele să ne fie utile. Vă miraţi şi spuneţi: "Dar bine, slăbiciunile trebuie să le dăm la fund, să le anihilăm!" Încercaţi şi veţi vedea dacă vă va fi uşor: voi veţi fi cei învinşi. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent dacă este vorba de lăcomie, senzualitate, violenţă, pofte nemăsurate sau vanitate, trebuie să ştiţi cum să le mobilizaţi pentru ca ele să lucreze alături de voi în direcţia pe care aţi ales-o. Dacă vreţi să lucraţi singuri, nu veţi reuşi. Dacă vă veţi goni toţi duşmanii, tot ceea ce vă rezistă, cine va mai lucra pentru voi, cine o să vă mai servească?

Omraam Mikhael Aivanhov în Alchimia spirituală: căutarea perfecţiunii
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintiri te caut...

Când mi se face dor,
În amintiri te caut,
Umblând încetişor,
Prin sufletu-mi precaut...

Dar fără să-mi dau seama,
Plâng pleoapele-amândouă,
Aşa cum spunea mama:
"Că şi-n oameni mai plouă."

Cănd mi se face frig,
Tânjesc să-mi fii aproape,
Dar între noi e-un dig,
"Uscat" ferit de "ape"...

Şi fără să-mi dau seama,
Ajuns-ai să-mi fii viciu,
Aşa cum spunea mama:
"Că dragostea-i supliciu."

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panaceu pilulic

Rotundul viciu escaladă
Se face-n cumul de sechele
Cu iz de lemn bătut în ladă
Şi vânăt roşu... îl făcând, piele.

Ambiţia e doar în lene
De inerţie la schimbare,
Punând în spatele la gene
Şi maladii şi vindecare.

Vertijul luat din elixir
-Etilicul tactil de creier-
Rămâne zilnic suvenir
Se alienând într-un descreier...

... Cum multe fumuri coş îneacă
În nicotinic excitante
Şi din gudron se toarnă placă
Pierdut în aere mancante...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!