vest

Aş vrea să tac

Aş vrea să tac

Aş vrea să tac,
Dar nu se poate.
C- am tot tăcut.
Şi suntem toti tăcuti,
Si- njunghiaţi toţi pe la spate.

Si nu- ntrebaţi
Nici cine sunt,
Nici ce- am facut,
Caci ştiu:
Se merita sa mor cu ei de gat.

Dar vă întreb acum, pe toţi:
De ce- am tăcut?
De ce ne-am bucurat la hoţi?
De ce nu am făcut nimic atunci?
De ce- am abandonat in ţară bieţii prunci?
De ce bătrânii noştri- au trebuit sa- i crească,

[...] Citeşte tot

poezie de Simona Moise (ianuarie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estul extrem, Vestul extrem ( poem-vis istoric )

La o altitudine de 12 000 de metri
la 870 de mile pe oră
cu vânt din faţă de 40 km/h
în patru ore depăşesc podul de gheaţă,
lacurile albe, pădurile,
tundra
acolo
unde şi ei au traversat
de-a lungul miilor de ani
acum cam douăzeci şi şase de mii ani
( în era glaciaţiei Würm )
bărbaţi
femei
copii mici
femei bătrâne, bărbaţi
care au descoperit lumea nouă
Primăvara
când piciorul cocoşului înflorea
şi când tufişurile erau pline cu afine
ei reluau expediţiile lor în direcţia

[...] Citeşte tot

poezie de J.M.G. Le Clezio, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, braţe argintii
Flutură muribunzilor soldaţi noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriţi.

Spinoasă sălbăticie oraşul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Şi aceasta cu precizarea "august 1914".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul regretului fără sfârşit

Împăratul Chinei râvnea la o frumuseţe care să-i încununeze imperiul,
Dar, deşi era de mulţi ani pe tron, nu i se împlinise această dorinţă.
Între timp, o fetişcană din familia Yang ajunsese la pubertate.
Crescută fiind într-o curte interioară, nimeni nu-i văzuse frumuseţea.
Graţia ei îngerească nu mai putea rămâne ascunsă.
Într-o zi a fost aleasă să ţină companie Împăratului.
Când şi-a întors capul şi a zâmbit, farmecul creat a fost zguduitor,
Eclipsându-le pe toate concubinele celor şase palate.

Era o primăvară timpurie. A fost îmbăiată în Piscina Florilor Pure
Cu apă caldă de izvor, care i-a catifelat şi limpezit cristalul pielii,
Şi, datorită somnolenţei resimţite, o fată a ajutat-o să iasă din piscină.
Revăzând-o, Împăratul a a hotărât să-i fie mireasă. Şi-aşa a început saga.
Părul ei plutind ca norii era prins c-un ac de aur, faţa-i era ca cea a florilor.
Au petrecut noaptea sub acoperişul cald al hibiscuşilor.
S-au trezit cu soarele sus pe cer, regretâd că noaptea a fost prea scurtă.
Începând din acea zi, Împăratul a lipsit la toate audierile curţii.

O răsfăţa tot timpul cu banchete şi petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară şi despotul nopţilor lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,

[...] Citeşte tot

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!