semne

Efemer

Si anii trec aşa de repede acum,
Ne zboară timpul si parcă a rezum
Minutele-s ca porumbei pe cer,
Secundele dispar mai rău ca un zecer.

Nu mai e timp sa vezi ce e frumos...
Si aruncând din noi ce-i cu folos
Pierzând cu totul buna sa urmare,
Călcând pe viitor de parca n-avem stare.

Speranta pune semne de intrebare:
E timp real sau sau urme de uitare?

poezie de Valentin Claudiu Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zioa aceea frumoasă un lucru însă lipsia pe câmpul Blajului... limba!... inteligenţii, fraţi şi fii ai miilor de români adunaţi de pe tribunele câmpului libertăţii nu vorbia româneşte, şi vântul învietor al acelei zile măreţe purta pe deasupra capetelor o babilonie de cuvinte stropşite şi smulse din latineşte, pe care bieţii români nu le înţelegea nicidecum, deşi le primea ca semne de mântuire, zicând: o fi dar... aşa o fi!

Alecu Russo în Cântarea României (1850)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

îmi sunt buzele însetate
şi trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
şi sudoarea
chiar şi lacrima mea
abia mă târăsc
până la fântâna crescută-n pustiu
dar mereu ajung obosit
şi prea târziu
e vie fântâna
şi-acolo iar creşte-ntre dune
şi-o tânără fată cu cofele pline
apa răsfiră şi semne îmi face
răscolind setea din mine

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Apă, marmură şi tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roţi sau de potcoave;
Oraş nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereţi de palat şi-acoperişuri ca nişte etrave.

În apele sterpe şi-n neclintirea minerală
Lipseşte reproşul unui fir de iarbă, nici lotuşi nu-s;
Oraş fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuşi, sieşi îndeajuns.

poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, ca tot ce nu se sprijină pe logică, credinţele, superstiţiile se contrazic flagrant. De pildă, acelaşi ins care crede în destin, în soartă, în "ce-ţi este scris, în frunte ţi-e pus", se teme şi de pisica neagră şi de celelalte semne rău prevestitoare. Paradoxul este hazliu, fiindcă ce rost are să se mai oprească omul din drum dacă întâmplările vieţii lui sunt oricum "scrise" de ursită dinainte?

Vasile Tincu în Vânzătorii de iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect minimal

Din moment ce trăim
Sub semne astrale,
S-ar putea ca să fim
Simboluri digitale,

În lumea iubirilor
Printre sentimente,
La cheremul firilor
În faze stringente,

Oportunişti de soi
Făurind idealuri
Îndrăgostiţi de noi
Răzbim peste valuri,

Pe drumuri de slavă
Călători în exces,
Făcând din ispravă
Obiectiv de progres

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (21 iulie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe indelebile

Clipe indelebile cu valoare perenă,
poate chiar eternă,
sunt fulgere luminoase pe cer,
tunete ce fac să tremure pămantul
scufundat în mister,
dangăt de clopot ce trezeşte cugetul
amorţit şi auster.
Trăite cu intensitate,
le percepem ca pe semne divine
ce ochii ne deschid către imensitate
şi propriul drum ce ne aparţine,
proiectat în al cerului aprioritate.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine ştie unde

Erai sau nu trifoi cu patru foi
găsit într-o livadă părăsită,
erai sau nu încântătoarea roză
de nimenea culeasă, de nimeni veştejită,
păzită de-o armată de ghimpi bine-narmaţi,
erai sau nu complicea iluştrilor bărbaţi
care veneau călare pe-o termită
de cine ştie unde,
din frunze sau din lemne,
doar să te vadă şi să-ţi facă semne.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a adormit inima?

Mi-a adormit inima?
Şi-au oprit stupii viselor munca,
a secat apa de la roata morii
din mintea mea,
se-învârt cupele goale,
numai umbra locuieşte-n ele?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează ca lumina zilei.
Nu doarme, nu visează –
ochii ei sunt larg deschişi,
citind semne de departe, ascultând
la frontierele tăcerii vaste.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!