mers

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Mi-ai liniştit viaţa când mi-ai şoptit din stele
Că îmi respecţi credinţa şi patimile mele.
Mi-ai dat din ochi speranţa şi zâmbetul pe buze,
Văzându-ţi apoi chipul de parcă-şi cere scuze

Pentru un mers al vieţii ce schimbă omenirea
Şi-atâtea bulversaţii ce-ţi şterge şi menirea.
Dacă în piept îţi bate tic-tacul pentru mine
Şi poţi ierta un suflet pe care-l ştii prea bine,

O să mă-ntorc pe drumul cu macadam mărunt
Să-ţi cer o îndurare: „Iubeşte-mă cum sunt”.
Iar dacă necuratul din nou îmi va surâde
Înferecă-mă-n lanţuri şi-arumncă-mă-n Bermude.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet călător

Avea în podul casei,
zeci de porumbei voiajori.
Când rămânea în criză de bani,
lua repede două-trei perechi
şi fuguţa cu ele în piaţa Craiovei.
Îi dădea ieftin,
sub preţul pieţei,
dar o pereche reuşea s-o vândă
şi de două-trei ori,
că erau porumbei de rasă, umblători!
Acum podul nu mai e,
iar ei dau roată,
mormanului de lemne şi ţigle din ape.
Când a mers cu jandarul cu barca
să vadă ce a mai rămas din agoniseală,
l-au podidit lacrimile.
Îi părea rău şi de casă,
dar de porumbei
i se frângea inima.
De-acu era şi el-

[...] Citeşte tot

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parveniţii: Roxana Madjar. Pentru a parveni, linguşirea şi mimetismul acestei agramate faţă de şefa ei, Velicica Davidescu, a mers până acolo încât a purtat haine identice cu ea; de i-ar fi luat casa foc, n-ar fi plecat de la serviciu decât o dată cu ea

Dacă, la un păhărel,
Şefa haina şi-ar păta,
Şi-ar păta-o tot la fel,
Doar pentru-a o imita.

Dacă printr-o întâmplare,
Sefa-şi rupe vreun deget,
Fără nici-o ezitare,
Şi ea-şi rupe fără preget.

Dacă dintr-o neglijare,
Şefei casa i-ar lua foc,
Fără nici-o ezitare,
Foc i-ar da-alei ei pe loc.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (6 iunie 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Şi-mi ţin pleoapa deschisă, deşi atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Şi ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ţi văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.

Şi-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea şi-a ta eu pacea nu-mi găsesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Am o păpuşică
Tare frumuşică
Pentru cer o stea
De n-ar fi a mea.

Ochii ei ca marea
Se-nvrăjbesc cu zarea
Când privesc alene
Printre-nchise gene.

Gura-i ca o fragă
Cât îmi e de dragă
Buze dulci de dat
Pentru sărutat.

Păr de Cosânzeană
Corp de Sânziană
Braţe moi, ştrengare
Pentru-mbrăţişare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bulgăre de ceară...

Ai veşti despre iubirea mea dintâi?
Am întrebat sfioasă într-o seară...
Mi-am pus la tâmplă palma căpătâi
Şi-n inimă... un bulgăre de ceară...

Şi m-a durut atât când am aflat
Că a plecat tăcut să înfrunte soarta,
Că după ani şi ani nu m-a iertat
C-am ferecat şi inima... şi poarta...

O nouă viaţă tristă şi-a clădit
Şi-n paralel am mers pe-o altă cale
Dar azi cu rouă ochii i-am clătit
Şi mi-a cântat vioara cânt de jale

E prea târziu şi toamna a venit
Iar viaţa mea înspre apus coboară
Şi-am să trăiesc... cât este de trăit
Purtând în piept... un bulgăre de ceară...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm de suflet

Am strâns albastrul nopţii-n călimară,
Adăpostit la umbra unui vis,
Sub pleoapa lunii cu priviri de ceară,
Ce-şi picura tăcerea în abis.

Ningea o linişte pe ţărm de suflet...
În Carul Mare m-am urcat din mers
Dar m-am oprit din fermecatu-mi umblet,
Să scriu c-un colţ de stea, pe cer, un vers.

Tot legănate-n fald de reverie,
Silabele-mi zâmbeau provocator,
Iar eu m-aş fi ascuns în poezie,
În universul ei nemuritor...

Am strâns albastrul nopţii-n călimară...
Condeiul mai cerea un strop de mir,
Să soarbă pentru-a nu ştiu câta oară,
Seninul din al visului potir.

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (14 noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian în Nicomedia

Comportament periculos, fără sens:
laude pentru idealurile greceşti,
pentru magiile supernaturale, vizite la templele păgâne,
entuziasm pentru vechii zei,
discuţii frecvente cu Chrysanthios,
speculaţii cu abilul filozof Maximus.
Şi, iată ce s-a întâmplat: Gallos e extrem de îngrijorat,
Konstantios a devenit suspicios.
Sfetnicii lui Iulian n-au fost deloc prudenţi.
Lucrurile, spune Mardonios, au mers prea departe,
zvonurile trebuie curmate cu orice preţ.
Aşa că Iulian merge la biserică în Nicomedia,
un lector iarăşi,
şi plin de veneraţie citeşte cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi –
şi toţi se miră de evlavia lui creştinească.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!