Epigrame despre mare om mare caracter, pagina 26
Pe val
Pescărița amatoare
Folosea momeală fină
Și s-a prins un pește mare,
Plin de lapți... și cu mașină!
epigramă de Ion Meca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Matrimonială
Toată lumea e în zor,
Invitații, nuntă mare!
Se însoară-un turnător
C-o frumoasă filatoare.
epigramă de Gheorghe Grosu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fabulă
Pus păstor un lup mai mare,
Zise, invocând toți sfinții:
- Turma asta de mioare
O voi apăra cu dinții!
fabulă epigramatică de Alexandru Clenciu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către Alexandru Lăpușneanu
Doamne, fă din nou strigare
Să se-adune la soroc
Șmecherii, cu mic cu mare
Și scurtează-i de... Moțoc.
epigramă de Ion Meca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Misterul vieții
Vezi copila cea zglobie
Ce-i așa nerăbdătoare
Să ajungă fată mare...
Și-apoi vrea să nu mai fie.
epigramă de Ion Grigore din Epigrame cu și despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
În România
Trăim acuma foarte greu,
E tot mai mare aiureala,
Că panglicarii cu tupeu,
Azi au corupt și păcăleala!
epigramă de Carmen Chiperea din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șansa pensionarului
Mă-ntreb, cuprins de nerăbdare,
Pe când voi face-o zi la mare?
Dar pensia, recalculată,
Îmi dă răspunsul: - Niciodată!
epigramă de Nistor I. Bud din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scuza obezului
Pofticios nevoie mare,
Mereu cere de mâncare
Și s-a fàcut de o "tonà"...
Zice el: lipsă de bonă...
epigramă de Constantin Enescu (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căsătorie la mare
Promite-n largul lui, ca mire,
O insulă de fericire,
Dar ea, cu un picior în prag,
Pretinde un arhipeleag.
epigramă de Vasile Til Blidaru din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semnal
Fac o tristă constatare,
Că la noi, să știi, măi dragă,
Cei ce sunt în postul mare,
Dezlegare au la șpagă.
epigramă de Gheorghe Constantinescu-Gecko din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!