intuneric nichita

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum Nichita e cunoscut drept poetul „Necuvintelor”. Aşa că, normal, fără cuvinte!

Colinda de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.

Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi gând

Fereşte-te să ai dreptate
Când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristeţea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată...

Ai văzut vreodată vreo pasăre
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, că peştele
se zgârie de apa lui sărată?

Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poţi tu, obositor să crezi că fără mine
ai naşte un răsărit de stea?

Haide, ne face pe piele băşici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flămânzi?
Spune da, şi rămânem.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii

În liniştea nopţii de vară
greierii se-aud cântând.
Prin aer licurici zboară,
felinare mici aprind.
Adevărate leduri vii
licăresc în întuneric.
Se-adună în grupuri mii
şi dau spectacol feeric.

poezie de Dumitru Delcă (17 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 3

Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?

Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.

Tu nu-nţelegi aceasta?

Tu nu-nţelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nţelegi că albul în desime
e negru împărat?

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta

Vaselica din Socoli
Suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsaţi pe pintec
de ruşine, lung şi trist -
c-a avut-o însuşi Crist.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (ianuarie 1955)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şo, pe zeiţă

Ce, tu eşti numai pentru privit!
Ce, tu crezi că moartea e numai pentru murit!
Ce, tu crezi că soarele e numai pentru răsărit!
Ce, tu crezi că inima e numai pentru bătut!
Tu crezi că spirala cochiliei
pentru cornul melcului e numai un scut!
Ce crezi tu, că ce se crede
e verde din iarba verde!
Ce crezi tu, că eu şi tu
suntem da, sau suntem nu!
Ce crezi tu!
U!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia n-a murit, se trezeşte doar după un secol de beţie cruntă

Motto
"Nu mă consider un poet, pentru că nu-mi place cuvântul.
Mă consider mai degrabă un trapezist" – Bob Dylan

Se pare că suntem mereu în dezacord;
tu vezi întuneric acolo unde eu văd doar lumină,
văd viaţă acolo unde tu susţii că nu-i nimic în afară de moarte.
Rigor mortis-ul vorbelor tale, înţepenesc poezia.
Eu încerc să simt libertatea-n mişcarea ei
deliberată şi banală, rugându-mă să fiu diferit,
real şi cât mai asemănător vieţii – aşa cum vorbesc oamenii,
nu nişte clasici împopoţonaţi în zorzoanele lor.
Indivizi ca Poe, cărora nu le era teamă de întuneric,
scriau proză care se citea de parcă-ar fi fost poezie.
Iar dacă citeşti trăgând o duşcă de-a lui C. Bukovski,
(cei doi erau în stare să scrie şi să bea la fel de bine)
orice artificiu poetic încremeneşte
sub
masă.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta Rhei

Oh, privirea are sâmburi
ca şi cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi
de din iarba ei se-nfruptă.

Stau şi nu mă clatin, stau
chiar în cercul de cuvinte
nenăscute ce erau
ca sămânţa cea de linte,

Ca porumbul, ori ca grâul,
ori ca meteorul care
taie în pieziş pârâul
cu seminţe vechi de soare.

Panta Rhei, se-nfioară
tot ce curge, numai tu
în mijloc de vieţi stai, ţară,
pururea atunci şi-acu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Un pământ numit România (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!