gandi

"Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău îşi învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălţămintelor." Şi tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui şi pe aceştia, în zigzag, şi, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învăţase dintr-atâtea călătorii, şi de la alţii, ştia că pe oameni, mai ales, cu greu îi poţi cunoaşte pe dinafară. Iar în buzunarul unui om, îi povestise o bunică a ei că picase odată peste un pumn de ouă furate dintr-un furnicar; bunica dăduse de veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise şi, în vreme ce drumeţul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bizari suntem noi, muritorii! Fiecare dintre noi se află aici pentru un scurt sejur; nu ştie pentru ce scop, deşi uneori are impresia că simte de ce. Dar fără a ne gândi prea mult la asta, fiecare dintre noi ştie că există pentru alţi oameni – în primul rând pentru cei de ale căror zâmbete şi bunăstare este dependentă propria noastră fericire; apoi pentru cei mulţi, necunoscuţi nouă, de ale căror destine suntem legaţi prin simpatie. Îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea este bazată pe munca altor oameni, în viaţă sau morţi, iar eu la rândul meu trebuie să încerc să dăruiesc în aceeaşi măsură în care am primit şi încă mai primesc.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea aţipi din pricina unei priveghetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul supt care dânsul se odihnea. "Mă rog, n-aş putea-o vedea şi eu pe dihania asta? Ce neam aşa de obraznic sa fie?" se întreba greierul. Şi cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle şi-un raspuns, îşi puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deşi numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături, care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el, îl apucau furiile. O căuta totuşi şi n-o găsi. "Fireşte – gândi greierul – lăcustă şi să stea acasă – dracul a mai văzut!" Şi cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe un licurici să-i lumineze calea. Şi, aşa, se întoarse.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plânge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi câmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atât de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plânge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plâng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zână şi Moartea n-o înfrânge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gândi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume - pradă jelaniei în viaţă -
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe de spus, prea putin timp... neinteles

Simt miros proaspat de ploaie,
Simt cum picioarele mi se inmoaie,
Simt miros de ars, de fum,
Simt cum vise s-au facut scrum,
Idealuri prea sus puse,
Cand sentimentele-s nesupuse,
Ganduri la dragoste si fericire,
Praf in ochi si amagire.
Tu taci si nu spui nimic,
Eu nu mai am ce sa mai zic,
Am spus si asa prea multe,
Ganduri si sentimente oculte,
Oricum pe tine nu te clintesc – nimic,
Iar eu ma sting un pic, cate un pic,
Oricum ce mai conteaza acum,
Poate ar trebui sa ne vedem de drum...
Dar ceva ne tot retine,
Ceva ma leaga de tine,
Ceva imi implora sa mai stau,
Sa fac compromisuri desi nu vreau,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Popescu (15 iunie 2009)
Adăugat de Camelia Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vae soli

Te voi astepta, intr-o zi, sau intr-o noapte oarecare
Pentru ca sa vad daca mai pot sa am o preocupare,
Voi trece iar pe langa ape, si-n unda lor voi aparea,
Voi sta pe langa vreo ruina, va plange iar o cucuvea;
Pe urma, nu va mai fi timp voi fi uitatul muncitor;
Va fi si pentru mine lumea un fenomen intamplator
Despre iubire, cateodata, poate intr-o carte voi gasi,
Poate-n oglinda vreo albina compatimind se va lovi-
Plangand in zori cu fata in soare ma voi simti fara de rost,
Ma voi gandi la toata jalea poetilor care au fost
Un corb va trece peste casa si iarba ma va ingheta,
Orasul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va canta,
Sau toamna goala va dansa cu plete de grau si de vin
Astfel ca nu vor mai putea sa ne-ntreaca acei care vin...

poezie celebră de George Bacovia din volumul: Revista critică, Bucureşti, iunie 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dorinţă de Crăciun

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o gulie

Într-o gulie răzleţită,
un viermuşor frivol şi surmenat
vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.
— Măi nene,
îi spunea băiatul,
simţind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo... undeva... departe...
şi altceva... decât gulie?

La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
şi răspunse:
— Nu.
Ce ţi-a venit?
De când eşti tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcură mari. Ei semănau atât de mult, încât nu cunoştea nimeni care este fiu de împărat şi care de rob. Boiul lor era mândru, amândoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor, era vorbă cu lipici şi amândoi erau voinici, nevoie mare. Într-o zi se hotărâră să meargă la vânătoare. Împărăteasa se tot ciudea cum să-şi cunoască pe fiul său: fiindcă şi feţele şi îmbrăcăminţile fiind la fel, de multe ori nu putea să deosebească pe unul din altul. Se gândi să facă fiului său un semn. Îl chemă şi, prefăcându-se că îi caută în cap, îi înnodă două viţe de păr, fără să ştie el. Apoi plecară la vânătoare. Alergară zburdatici prin câmpiile înverzite şi se zbenguiau ca mieluşeii; culeseră la floricele, se udară de rouă, priviră fluturii cum săltau şi săreau din floare în floare, cum albinele culegeau ceara şi adunau mierea, şi se desfătară foarte mult.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!