desigur

Acordul

Povestea fără seamăn rămasă-n aşteptare
sub înveliş de umbre, pe timp nedefinit,
îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare
care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă
se zbat fără speranţă, pe micul secundar,
când orele barbare, pe-o margine credulă,
încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de poveşti,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefireşti.

Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe umbra din fiordul
unde lăsam regrete, să-adoarmă prematur.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinzeaca la raport...

Deodată s-a făcut că plouă
Şi că norii sunt veniţi cu pluta
Eu plângeam cu mâinile-amândouă
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată s-a făcut că ninge
Şi desigur că-mi pierdusem ruta
Sufletul din mine mi se stinge
Doamne sfinte unde duce suta...

Deodată sa făcut că-i soare
Ce frumoasă mi se pare sluta...
Inima aflată la strâmtoare
Doamne sfinte ce înseamnă suta...

Deodată s-a făcut că-i noapte
La terasă a venit şi tuta
Eu cu capul doldora de şoapte
Doamne sfinte unde duce suta...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar timpul se întoarce...

De ne vedem şi astăzi câteodată,
când drumurile noastre se-ntâlnesc,
te regăsesc aproape neschimbată –
priviri de foc şi zâmbet nefiresc.
Te urmăresc cu ochii de departe,
trecând la braţul unui alt bărbat,
de mă priveşti mă uit în altă parte
cu cugetul de gânduri încărcat.

Ce-am hotărât în ziua-aceea, poate,
n-om desluşi cum trebuie nicicând,
dar ştiu că-n mine au rămas săpate
dureri adânci care îmi stau pe gând.
Nici tu nu eşti desigur împăcată
cu tot ce-a fost, cu ce s-a întâmplat
când fiecare-n parte, dintr-odată,
plecând credea că nu e vinovat.

Iar din mândria noastră pedalată
pe fraze reci, venind fără-nţeles,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna ca raspuns

Dacă soarele se ascunde dincolo de nori
Iar trupul tău simte răceala nopţii,
E timpul să trimiţi CHEMAREA…
Desigur iubita te-a lăsat, prea mult singur!
O să mă întrebi, poate, de ce?
Iar eu, sincer să fiu, nu ştiu decât atât
E timpul să primeşti… CHEMAREA.
Sigur, totul ar fi trist fără ea! ***

De ce minciuna ne acoperă gura uneori?
De ce trupul ei lung aduce cu sine câteodată bucurie, alteori tristeţe?
Şi totuşi, de multe ori, o aşteptăm nerăbdători.
Până şi tu, singurule, o aştepţi.
Iar ea, vine dacă o chemi,
Vine să-ţi ţină de urât noaptea, ziua,
Tu, doar trebuie să trimiţi... CHEMAREA!
Iar ea vine, cu părul ud şi despletit,
mirosind a flori de câmp şi a lămâiţă,
Vine, să-ţi sărute buzele nerăbdătoare
Cu inocenţa unui copil şi blândeţea unei maici.

[...] Citeşte tot

poezie de Crăiţa Moroieni
Adăugat de Crăiţa Moroieni
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră peste timp

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci, la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ţi rostite se năştea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi căzuţi din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din braţe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanţele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară

[...] Citeşte tot

poezie din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră peste timp

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ţi rostite se năştea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca în vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuţi din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din braţe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanţele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succes şi eşec? Adresă necunoscută

Succes şi eşec? Adresă necunoscută.
Asta şi aceea merg împreună, depind una de cealaltă.
şi cine ar putea spune
când a fost Stăpânul Shao mai fericit:
guvernând un oraş sau, la pensie, grădina lui cu pepeni minunaţi?

Arşiţă, frig, vară, iarnă: nu se succed una alteia?
N-ar putea oare drumurile omului urma acelaşi tipar?
Da, cei care "ajung acolo" îşi cunosc şansele...
s-au deprins să desfacă nodurile cunoaşterii.
Dar oare despre cei plini de strălucire
sau despre cei infami a vorbit Înţeleptul nostru?
Pe ultimii el i-au numit oportunişti.
Cei care ajung acolo, desigur,
nu mai ştiu ce este îndoiala sau îngrijorarea.
Totuşi, nici tu nu avea dubii,
cum nu au generalii morţi,
care au plănuit atenţi ceea ce li s-a părut oportun,
fără a cunoaşte, de fapt, nimic, adevăr sau eroare.
Dacă, deodată,

[...] Citeşte tot

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte iarăşi dulce?
Oh, well! Spuneţi ca o harfă depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există Urechea, pe lângă urechea omului, care să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele furcii acordului care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească din nou, dacă merit sa fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus, prima mea lumină

În prima zi a vieţii mele
Pe Isus Hristos l-am întâlnit.
M-a îndemnat să nu fac rele,
Cu blândeţe multă mi-a zâmbit.

A fost prima mea lumină
Primită de la Dumnezeu.
Am văzut giulgiul, hermină,
Ce-învăluia trupşorul său.

Mi-a deschis drum luminos,
În viaţă ca să-l urmez.
Să-i fiu ucenic sfios,
La rându-mi să luminez.

M-am apropiat de cruce
Şi privind la chipul său,
Am jurat, când mă voi duce,
Să-l port în suflet mereu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog nu-mi cereţi...

Să-ncerc să fiu mai filozof?
Dar cum să-ncep? Cu of!, of!, of!?
Vă rog nu-mi cereţi să îmi schimb
Naturaleţea când mă plimb.

Vă rog nu-mi cereţi să mă-ntrec
Cu-n înţelept chinez sau grec
Căci nu doresc sofisticări
Ci gânduri cu versificări.

Nu pot să fiu ce alţii sunt,
N-am mintea unui om cărunt
Urmez o stea din Univers
Şi nu pot să m-opresc din mers.

Să-ncerc să mă opresc din scris?
M-aş duce, iute, spre abis
Vă rog nu-mi cereţi să cobor
În spaţiul fără vreun izvor.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (16 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!