citat+joaca

Trântorul

În trândavă-aromeală stă tolănit greceşte
Urmaşul lor. Urât e, bondoc, saşiu, peltic.
El antereu alb poartă, metanii şi işlic.
În puf, în blăni şi-n şaluri se-ngraşă şi dospeşte.

Şi gura-i strâmbă numai măscări bolboroseşte.
E putred, deşi tânăr: sărmanu-a fost de mic
Crescut pe mâini străine. El joacă din buric,
Înjură, se răzgâie şi râde-apoi prosteşte.

Îl leagănă maneaua, e veşnic beat de vutcă,
Să-ncalece i-e frică, pe braţe-l duc la butcă;
Dar, el, ce os de domn e şi viţă de-mpărat,

Ades, făr' să-şi dea seama, îşi mângâie hangerul,
Şi când în faţa morţii odată s-a aflat,
În trântorul becisnic s-a deşteptat boierul.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de-a jocul

Pescăruşul meu
Din poezia anterioară
S-a îmbolnăvit
De plictiseală
Sau de necaz
Că poate fi uitat
În seama pescarilor
Care
N-au decât să moară de foame
Sau de sete
În cârciuma lui Petru Rareş
Acesta dând ordine
Să se aducă fluviul la Bacău
Şi o gondolă din Veneţia.
Privit de sus,
Pescăruşul priveşte de sus,
El nu mai e pescăruş,
Are dreptul suprem
La joacă.
Printr-o destindere

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgăr de viaţă

Bulgăr de foc,
Stea cu noroc,
Lumină, căldură,
Viaţă de aur pură,
Recolte, mângâie,
Creşte, învie,
Viaţa în bucurie.

Bulgăr de apă,
Lumea adapă,
Enigmatică fată,
Leagăn de viaţă,
Vieţi să-ţi înflorească,
Mână cerească
Spală, mizeria omenească.

Bulgăr de pământ,
Viaţă şi mormânt,
Desprins din geneză
Ne suporţi în taină,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsa măreţie este sălbatică şi inaccesibilă; cum îşi simte slăbiciunea, se ascunde sau în orice caz nu se arată direct şi nu se face văzută decât atât cât trebuie pentru a impune respect şi a nu părea ceea ce este, vreau să spun o adevărată micime. Adevărata măreţie este liberă, familiară, populară, se lasă atinsă, pipăită; ea nu pierde nimic dacă e văzută de aproape: cu cât o cunoaştem mai mult, cu atât o admirăm mai mult; se înclină cu bunătate către cei inferiori şi revine fără efort în poziţia firească; se destinde uneori, se neglijează, renunţă la avantajele sale, fiind mereu gata să le reia şi să le pună în valoare; râde, joacă şi glumeşte, dar cu demnitate.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai îngroşată ca a noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. Graţie atmosferei sale, pământul evită multe pericole în cursa sa prin spaţiu! Toate corpurile ce vin din spaţiu şi care ar putea produce catastrofe dacă ar ajunge pe pământ, sunt obligate să intre mai întâi în contact cu atmosfera unde sunt, în general, dezintegrate. Atmosfera ne protejează de asemenea de alte pericole cum ar fi anumite radiaţii cosmice, care ar fi mortale pentru noi, dar care traversând atmosfera sunt neutralizate de elementele chimice cu care e impregnată.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica pâmântului joacă

Spre dimineţile tale râd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine mn-alungă?
A-la-la! E-la-la!

Subt gliile verzi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pământ.
Şapte popi ţin şi azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la! Pentru dracu.

Muritori uriaşi, muritori pitici,
ţărâna de pe călcâie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la! E-la-la!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vînt de toamnă

E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum şi de răşînă,
Şi oamenii, de ceruri beţi,
Se leagănă-n stihare de profeţi.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Şi pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet şi grumaz.
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Şi-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîţele cu iezii.
Deosebeşti chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Şi sorcova luminii în braţe i-o arunc.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşul

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din sâmburul ce, poate (cine ştie?),
Vreun trecător l-a lepădat în lut,
Ori l-a adus în plisc vreo ciocârlie.

Pe coaja aspră are negre răni,
Cai albi, germani, l-au ros cândva, de foame
Şi totuşi el mai dăruie pomeni
În orice an, de sclipitoare poame.

Crengi răsucite-şi clatină la vânt,
Înalt, cu coaja arsă, bătrânească,
Mai poate el s-adune din pământ
Puterea care-l face să rodească.

La poala lui e-un cimitir german.
Copii voioşi, cu cuşme şi sumane,
Se joacă de-a căluţul năzdrăvan,
Zburdând printre mormintele germane.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliminarea completă a infinitului din matematici nu a reuşit... pentru că infinitul joacă un rol esenţial în procesul constituirii obiectelor, cu toată aparenţa paradoxală a acestei afirmaţii. Fiecare dintre experienţele noastre are loc între frontiere finite. Dar, ceea ce numim experienţă, în general, nu reprezintă un număr limitat, închis, rigid de experienţe determinate; ea reprezintă toate experienţele trăite efectiv de noi ca şi pe acelea pe care le cunoaştem prin intermediul altor persoane şi participă, de asemenea, chiar dacă cu un sentiment vag, la experienţele viitoare. Astfel înţeleasă, experienţa nu neagă infinitul, ci este obligată să ţină cont de el. Experienţa omenească îi conferă infinitului, deşi nu-l înţelege, un loc esenţial.

Octav Onicescu în Pe drumurile vieţii (1981)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citatul acesta apare si in cartea "Pe drumurile vietii" aparuta in 1981. Toata cartea, de la inceputul la sfarsitul ei, [...] | Citeşte tot comentariul

Zburătorul

Se profilează-n zare, se joacă printre raze,
lumini scânteietoare - aureole sfinte.
Sărută lin văzduhul, trăieşte în extaze,
Înalţă rugi divine aceluiaşi părinte.

Intens, absoarbe viaţa-n nemărginite zări.
Se-arată-n lumi de farmec, scânteie şi dispare,
şerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,
transformă viaţa toată-ntr-o zi de sărbătoare.

El cântă nemurirea şi moartea o dezminte.
Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,
Se naşte-apoi din tină şi creşte din morminte,
El este zburătorul ce moare renăscând.

Un supraom, el pare un pământean mizer
când nimeni nu-nţelege menirea-i pe pământ.
Trăindu-şi vesel viaţa, între pământ şi cer,
Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (16 iunie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!