cind esti bolnav

Fata morgana

Pustiul:
Bolnav, de fierbinţeli îi arde fruntea
Şi trecătoare
Vedenii îi apar în creierii de nisip...
Pustiul larg se zbate şi visează...
Visează-o altă lume
Mai bună
Vizionarul sterp...

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rază de soare

Poezie
tu eşti sufletul vieţii mele.
Unde ai fost
te-am căutat peste tot.
Trăiesc un vis.
din trecutul meu şi
orice ar fi eu zic:
Bună, rază de soare.
Eşti aici.
Eu te aştept pentru totdeauna.
Căldura ta
mă îmbrăţişează
în fiecare zi.
Umple-mi golul
pe care-l am în interior.
Mai dă-mi putere.
Şi spune că eşti aici cu mine,
tu eşti în inima mea ca o lumină.

poezie de Eugenia Calancea (11 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet este adesea esenţialul. Eşti plătit cu un zâmbet. Eşti răsplătit cu un zâmbet. Eşti însufleţit de un zâmbet. Şi calitatea unui zâmbet te poate face să mori.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să nu fiu bolnav şi, sănătos fiind, să-mi pot onora obligaţiile pe care le am sau care mi le impun. Şi să am bucuriile pe care existenţa poate să le ofere unui om care munceşte şi căruia îi place viaţa.

citat din Ion Caramitru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Eşti vocea
ce-mi va însoţi
zborul, lent,
peste efemer.

Eşti lumina,
aprinsa în suflet,
ce va străluci
printre stelele apuse.
Eşti mângâierea iubirii,
din vocea mea tăcută,
ce-mi va purta visele
dincolo de apus.

Eşti Îngerul meu
ce va cânta din vioară,
peste câmpiile înverzite,
anunţând:
scufundarea mea în noapte!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Luceafăr al poeziei româneşti,
până la altarul de unde ne priveşti,
Şapte vieţi dacă-am avea, tot nu ne-ar fi de ajuns,
să urcăm până la tine, într-atâta eşti de sus.
Strălucirea ta astrală, luminează-întreg pământul,
pentru noi rămâi un geniu, preamărit de Dumnezeu Sfântul.
Eşti steaua nepieritoare a neamului românesc,
eşti mândrie, eşti onoare, pe pământul strămoşesc.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi om

Cărţii vechi, roause de molii, cu păretţ~ii afumaţi,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne,
Strâmbe ca gîndirea oarbă unor secole străine,
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundaţi:

Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,
Te-am văzut născut în paie, faţa mică şi urâtă,
Tu, Christoase,-o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă,
Tu, Mario, stai tăcută, ţeapănă, cu ochii reci!

Era vremi acelea, Doamne, cînd gravura grosolană
Ajuta numai al minţii zbor de foc cutezător...
Pe cînd mina-ncă copilă pe-ochiul sînt şi arzător
Nu putea să-l înţeleagă, să-l invite în icoană.

Însă sufletul cel vergin te gîndea în nopţi senine,
Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.
Lîngă tine-ngenuncheată, muma ta stetea-n uimire,
Ridicînd frumoasă, sîntă, cătră cer a sale mâne.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) înainte de a cădea amurgul, cînd ultimele raze ale soarelui îl izbesc în plin, leagănul Oltului devine, pentru cei ce — cu uimire — îl descoperă în depărtare, un munte incendiat, un ciclopic rug mineral. Prăpăstii, culmi şi piscuri de calcar, stînd toate cu faţa spre apus, se aprind de la vîlvătaia asfinţitului, învăluindu-se într-o fantastică splendoare.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptura de fiinţă te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem iubirilor ce mor

Veşnic între noi vor creşte necuvinte
Îar sufletele noastre vor pătimi de dor,
Şi-o să ne fie teamă de lumină
Când ninge indecent, pe tragicul amor.

Eu m-am opus căderii în neant
Chiar dacă inefabil iubirea nu ne-a vrut,
Deşii cândva, ne-am cumpărat un munte
Dar de atâta frig, în el n-am încăput.

Ne-am despărţit ca doi străini în noapte
Pe un peron de gară, vechi, şi-nsingurat,
Din care amândoi ne-am rătăcit prin lume
Însângeraţi aiurea de-un gest necugetat.

Mi-e dor de tine astăzi, dar nu ştiu unde eşti
Şi-mi ninge gândul cu un fel de moarte,
Nu pot să înţeleg iubirea ce se-nfruptă
Din marea depărtare care ne desparte

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2017)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!