Serioase/triste despre carne, pagina 26
Dumnezeul Salvarii
Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-așez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii și-al tainelor cântec,
Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.
Eu las adevărul acesta să steie,
Ești cea mai fierbinte și dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Dă marea afară din casă și vino,
Nestinso, neblândo și iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că ești slăbiciune,
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Complotul bubei
I
Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmașa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de șerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.
În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproșii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.
Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe brațe, pe coapse, pe frunți!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,
[...] Citește tot
poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XIV
Spre cerc din centru, și spre centru vine
din margini apa în rotundul vas,
precum o miști de-afară, ori din sine;
acestea ce le spui mi-au și rămas,
venite-n gând deodată când tăcut-a
și duhul plin de glorie-al lui Tommas,
prin faptu-asemănării, căci făcut-a
la fel și el vorbind, și Beatrice,
căci, după el, ea astfel început-a:
"Acesta are zor, deși n-o zice,
și nici vorbind, dar nici nu se gândește,
să afle și-alt un adevăr de-aice.
Să-i spui de focul, cel ce vă-nvălește
substanța voastr-aici, va rămânea
etern la voi cum astăzi vă-nflorește,
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XX
Când cel ce luminează-ntreaga lume
scoboar-astfel pe-al nostru cer, că-ndată
și-ncepe ziua-ncet să se consume,
de mulții ochi în cari tot el s-arată
se umple bolta cea ce mai nainte
n-a fost decât de dânsul luminată.
Acest tablou ceresc mi-a dat prin minte
când semnul lumii și-al puterii ei
a pus tăcere-n rostrul gurii sfinte,
căci, mult mai mult lucind acum acei
de-a pururi vii, un cor au prins să facă,
dar stins și-uitat mi-e ce cântară ei.
O, dulce-amor ce-n zâmbete se-mbracă,
ce-aprins păreai aci-ntre-aceste zboruri
ce-au singur dorul Celui-Sfânt să-i placă!
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XVI
O, tu sărman-a sângelui noblețe,
de faci pe om înfumurat să fie
aici unde iubim în două fețe,
tu n-ai de-acum să-mi pari o nebunie,
căci și-unde-s moarte-a poftelor răscoale,
eu zic în cer, tu mi-ai stârnit mândrie!
Ce-i drept, ești strai cu tot mai scurte poale,
cui, zilnic nou postav dacă nu-i pui,
cu timpul el te las-un coate-goale.
Cu "Voi...", ce-ntâi fu-n Roma-n uz, dar cui
poporul Romei nu-i mai face parte
de-acel respect, cu "Voi..." deci începui;
de-aceea doamna, stând puțin deoparte,
zâmbi ca fata ce tuși la primul
Ginevrei greș, cum ni se spune-n carte;
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
La casa de nebuni
Tăcând, c-un, semn opresc trăsura:
Tăcut mă sui. Alt semn mai fac,
Plecăm făr-a deschide gura.
Birjarul, eu și caii tac.
Căci dobitoacelor cu minte
Degeaba le mai ții un spici,
Când ele fără de cuvinte
Pricep mai repede un bici.
Vreau să vorbesc, dar cu nebunii
În falansteru-n care unii
Sunt mari poeți și mari tribuni.
Deci: hai la casa de nebuni!
Îmi iese doftorul.Dă-mi pace!
Cu cei mintoși eu n-am ce face,
Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita:
Venit-am nu la dumneata...
[...] Citește tot
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada închisorii din Reading
I
N-avea veșminte stacojii
Cu vin și sânge scrise,
Ci vin și sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Și-n patu-i o ucise.
Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceața ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i fața ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viața.
Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnașii zic că-i cer),
[...] Citește tot
poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea palidă
Port între buze viața unui ou
și între pleoapele încă închise algele plânsului,
numai pustiul cunoaște această teribilă ploaie
trecând odată cu păsările prin oasele feței,
numai pustiul cunoaște această zăpadă amară
în fiecare palmă deschisă, în umerii rupți,
în fiecare gură a inimii.
Port încă în degete fumul, cuțitul și floarea,
pielea cadavrului dulce ca brațele nopții,
fruntea lui de ciorap de mătase,
baia umplută cu voaluri de frunze
unde mâinile lui atârnă în apele mării.
Nu am costum mai frumos, nopțile vara,
port pielea lui transparentă pe umeri,
cu zâmbetul scos peste o mască lichidă
asemenea părului rezemat de o stâncă
plimb corpul tău risipit în genunchii prăpastiei
și pașii pe care îi pierd se continuă cu umbrele pașilor.
[...] Citește tot
poezie clasică de Paul Păun din Marea palidă (15 mai 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele șapte bătălii de pe Golgota
Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.
Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor șapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!
I. Lanțurile
Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre și butuci,
între ostași cu coif și zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.
Trei osândiți, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Și sângele curgea fierbinte,
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!