afirma

Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l trăieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi înşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

Părintele Pantelimon de la Oasa în Despre dragoste
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» şi metodă «ştiinţifică». «Naturalistul» raţiunii pure ia ca principiu că prin raţiunea comună, fără ştiinţă (pe care el o numeşte raţiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculaţie. El afirmă deci că mărimea şi depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, şi ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoaşterea noastră. Căci în ceea ce priveşte pe cei ce sunt naturalişti, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzaţi cu temei de nici o vină. Ei urmează raţiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranţa lor, ca o metodă care ar conţine secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulţumiţi şi demni de aprobare, fără a se îngriji de ştiinţă, nici a încurca treburile ei.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

O viaţă întreagă am visat să vin la Ipotesti, la tine,
Să văd e sat terestru satul tău – extraterestru...
Dar nu mă lasă sâgele ce-mi curge-n vine,
Basarabeanul sânge, bade Eminescu.

Şi satul meu la fel cu "eşti", ca Ipoteştii,
În stânga Prutului, sătucul meu, Hăreştiul,
Ce vad frumos aveau cândva Hăreştii,
Să-l treacă toata lumea, bade Eminescu.

... acum întregul Prut e o vâltoare,
Şi nu mai trec ţărani, cu caii de căpăstru...
La Iaşi să-şi ducă, pepenii de vânzare
Ca-n vremi apuse, bade Eminescu...

Acuma Prutu-i ştreang, care de gât ne strânge,
Cum afirma prin Europa preşedintele Băsescu,
- De neam c-o datorie şi de sânge,
Faţă de tine, bade Eminescu...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (9 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica...

în paşaport la tine e scris că eşti bunică
şi stau ştampile pline cu litere albastre
tu însă pentru mine eşti trista rândunică
din clasa absolvirii adolescenţei noastre

pe fruntea ta senină şuviţele coboară
de păr cernit cu raze de lună argintie
-ce alb e guleraşul la formă ta şcolară
şi ce backround simplu tufarii de scumpie

în ochii tăi adânci ca noaptea înstelată
mai stăruie privirea-mi relictă şi primară
chiar dacă în adâncuri de sine-i înşelată
chiar dacă-i condamnată nicicând să nu dispară

cu sloi de ruj ce astăzi atîtea urme poartă
a primelor săruturi în vis doar obţinute
a tale buze parcă ar blestema din soartă
doar ce-i legat de mine şi opţiuni pierdute

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea este vibraţia dragostei în sufletul oamenilor, această dragoste ce poate să se amplifice printr-un exerciţiu susţinut. Pacea este calea înţelegerii, a încrederii, calea unei prietenii sincere între popoare, este condiţia fericirii pe pământ. Viaţa poate să înflorească atunci când există o pace durabilă. Trebuie să luptăm pentru menţinerea păcii pe Planeta albastră, pentru a oferi tinerei generaţii şansa de a-şi trăi viaţa în plenitudinea tinereţii, de a-şi afirma personalitatea, de a-şi dărui întregul lor potenţial fizic şi intelectual pentru progresul umanităţii, pentru bunăstarea societăţii. Pentru orice stare conflictuală trebuie găsite una sau mai multe soluţii pacifiste şi de fiecare dată când există, trebuie folosită calea tratativelor, pentru a le rezolva. Pacea favorizează dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii, cea care poate să găsească o cale eficace a unei comunicări favorabile între oameni. Idealul păcii este viaţa prosperă, căci astfel banii nu mai sunt dirijaţi pentru a produce moarte, distrugere, mizerie, ci pentru a face să înflorească floarea vieţii. Pacea oferă energia creatoare care poate construi o lume, pacea aduce fericirea, acea fericire care vine să îmbogăţească viaţa noastră, această fericire atât de dorită pe pământ. Pacea este şansa unei munci care poate înnobila omul, care determină progresul tehnic şi cultural. Pacea este înţelegerea, armonia dintre oameni, viaţă fericită pe pământ, fără atrocităţile războiului.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi chiar aveţi de gând să mă convingeţi că dumneavoastră sunteţi într-adevăr un locuitor al Proximei?! Mă scuzaţi, vă rog, cu siguranţă n-am să vă cred, însă am să vă dau ascultare! Deci, n-am să insist asupra subiectului. Deşi ştiţi foarte bine care-i părerea mea despre actualii locuitori ai Proximei. Sunt ferm convins că ei sunt artificiali, ceea ce, în nici un caz n-aş putea afirma despre dumneavoastră, Nick sau Ly... În fine, dacă mă rugaţi dumneavoastră, n-am să abordez această temă, cel puţin deocamdată. Pentru că nu vreau să vă supăr. Promit!
To Kuny: Prea bine, comandante! Crede-mă, e mult mai bine aşa. Acceptă lucrurile aşa cum sunt, nu le răstălmăci, nu încerca să intri în amănunte, nu are nici un rost. Te complici în detalii care nu-ţi sunt de folos. Bun. Deci, asta a fost tot, comandante! Acum te las să te odihneşti.
Lucian: Un moment. Mai staţi puţin! Scuzaţi-mă, vă rog, nu v-am întrebat până acum dacă doriţi să vă servesc cu ceva...
To Kuny: Nu, mulţumesc, dragule, nu te deranja pentru mine.
Lucian: Nu-i nici un deranj, domnule. Mi-e foame, aş mânca ceva şi ar fi mai plăcut să nu servesc singur o gustare uşoară, de seară.
To Kuny: Bine, comandante! Dacă insişti, de acord! E plăcut în compania ta.
Lucian: Doriţi cumva şi puţină cafea?
To Kuny: Cafea, la ora asta? Nu, mulţumesc, dragule! Aş vrea să mai şi dorm la noapte.
Lucian: Aşa e, aveţi dreptate. Nu m-am gândit... Aşteptaţi-mă numai puţin!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine şi pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ţi se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot aşa fără realitate este această lume. Când priveşti un film şi te identifici cu acţiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră şi vis este lumea acesta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanenţă, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp aşa cum sunt toate practicile sau aşa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veşnic necreat nenăscut, mai înainte de toţi veci El este adevărata noastră fiinţă. Noi suntem Dumnezeu cel veşnic fără formă dar ne credem o formă muritoare şi de aici rezultă întreaga suferinţă umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis şi că noi în fapt nu am fost născuţi vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar şi milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă şi este unicul Real!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare e mai important dorul de trăiri intense, de emoţii şi prea plin de sentimente? Sau cel de persoane? De persoanele care provoacă astfel de emoţii. Nu ştiu. Nu m-am gândit până acum la aşa ceva. Dar înclin să cred că emoţiile în sine sunt cele care ne lipsesc, persoanele care le-au provocat de-a lungul timpului fiind diferite.

Dor de viaţă, de iubire, de fericire, de bucurie – a ta sau a celor dragi, de hohote de râs, de emoţii intense, de atingeri diafane, de mângâiere, de tandreţe, de dulcea oboseală după un ţel împlinit, de libertate, - da trebuia să-l clasez mai pe primele locuri că e cu adevărat important - de plăcere, de satisfacţie, de speraneţe – toate aceste doruri se întâlnesc în poemele din Boemia unui mort.

Dacă am uitat vreunul asta înseamnă că autorul nu l-a mai trăit de mult şi e cazul să se ocupe de asta.

Scrisul îţi cere, pe lângă darul înnăscut, multă trudă, puţină îndrăzneală, enormă exigenţă şi nu de puţine ori înţelepciunea de a suporta dureroasele înfrângeri de a înghiţi amarul propriei neputinţe de a depăşi limitele unor bariere nevăzute. Dar zidirea nu se înalţă fără jertfă.

Boemia unui mort este fără îndoială o imagine profundă a autorului Cludiu Dumitrahe, care se afirmă năvalnic, surprinzând atâtea ipostaze ale trăirii noastre de zi cu zi - bucurii, tristeţi, îndoieli şi speranţe.

Cum primăvara, în Domnul se trezeşte descoperind Calea, Adevărul şi Viaţa - regăsind puterea de a fi - autorul descoperă că scrisul îi face bine. Sufletul autorului vrea să rămână în libertatea unui izvor...

replică din eseul Recenzie pentru Boemia unui Mort de Claudiu Dumitrache de Rodica Elena Lupu (2019)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eşti nebun, complet nebun! Şi nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, şefu'?
Lucian: Păi, să te aştepte... Tu-ţi dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aştepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranţă că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia să ajungem şi suntem cu toţii teferi; nici unul dintre noi n-a păţit nimic. Cu încă puţin noroc, s-ar putea să ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel şi să ne întoarcem acasă la timp, teferi şi triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu ştim dacă vom mai avea acelaşi noroc ca şi până acum. Nu ştim ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera să te aştepte! E o prostie! Chiar şi presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit iniţial, că nu vom întâmpina cine ştie ce dificultăţi şi că vom reuşi să ajungem înapoi, acasă, toţi şapte, exact la termen şi tot ar fi absurd! E o prostie! O aberaţie! Aşa că, ia-ţi gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbeşti, şefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Aşa bine! E cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiţi! Şi ar fi fost mult mai bine dacă ţi-ai fi făcut totuşi o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, şefu'! Cum s-o uit? Încă mai ţin la ea, foarte mult!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!