Replici despre Dumnezeu, pagina 26
Juno MacGuff: Au, mă doare. Când îmi fac spinala aceia?
Bren: Se numește epidurală. Și nu pot să ți-o facă acum, draga mea. Doctorul a spus că nu ești sufficient de dilatată.
Juno MacGuff: Vrei să spui că trebuie să aștept să se înrăutățească durerea? De ce nu pot să o fac acum?
Bren: Ei bine, draga mea, doctorii sunt sadici cărora le place să se joace de-a Dumnezeu și să îi lase pe bieții oameni să țipe... (Juno țipă de durere, Brenda se uita la ceasul ei.) Așează-te. (I se adresează doctorului.) Puteți să veniți să îi faceți fiicei mele injecția acum?
replici din filmul artistic Juno
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Booth: Putem să nu mai deschidem subiectul mitului lui Hristos? Unii cred că e mai mult decât un simplu mit.
Brennan: Da? Cine în afară de tine?
Dr. Goodman: De exemplu eu, dr. Brennan. Sunt diacon la biserică.
Angela: Și eu. Adică sărbătoresc Crăciunul și Paștele.
Hodgins: Deși cred că religia este doar o mișcare politică menită să controleze masele, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește.
Zack: Eu sunt un adept al empirismului și al rațiunii, asta dacă nu vorbești cu mama. Atunci sunt luteran.
replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maestrul Leonardo: Din câte pricepui eu, Adam e destul de prostănac.
Eva: E puțin cam necioplit.
Maestrul Leonardo: El nu știe nimic. Nu a călătorit și nu a văzut lumea. L-au prostit, iar dânsul te prostește pe tine.
Eva: În ce fel?
Maestrul Leonardo: Îți interzice să mănânci fructe din pomul ăsta. Însă anume ele sunt cele mai gustoase. De cum vei mânca un astfel de fruct, o să înțelegi ce e bine și ce e rău. Îndată o să pricepi foarte multe și vei fi chiar mai deșteaptă decât Dumnezeu.
Eva: Dar e posibil așa ceva?
Maestrul Leonardo: Păi, îți spun că e posibil. Sigur.
Eva: Uite, zău, nici nu știu ce să fac.
Maestrul Leonardo: Mănâncă mărul ăsta! Mușcă, mușcă!
replici din piesa de teatru Căderea în păcat sau cunoașterea binelui și a răului, scenariu de Daniil Harms (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Augustus Hill: Deci, ce am învățat? Care e lecția pentru astăzi? Pentru toate acele zile nesfârșite și nopți fără liniște în Oz? Că moralitatea este trecătoare? Că virtutea nu poate exista in absența violenței? Că a fi cinstit este un defect? Că a dărui și a primi iubire ne înjosește și în același timp ne înnobilează? Că Dumnezeu sau Allah sau Iehova are răspunsuri pentru întrebările pe care nu avem curajul să le punem? Povestea e simplă: un om trăiește în închisoare și moare. Cum moare? Asta e ușor. "Cine-le" și "de ce-ul" reprezintă partea complexă. Partea umană. Singura care merită să fie cunoscută... Pace.
replici din filmul serial Oz Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecătorul (strângându-și hârtiile): Am terminat! E târziu! Să mergem, Aurica!
Aurica: Trebuie să dați cuvântul condamnatului...
Judecătorul: Bine, dar e târziu...
Aurica: Trebuie! Așa cere procedura. Justiția e justiție!
Judecătorul: Bine! Bine! Condamnatul are cuvântul...
Poetul (cu ochii spre cer): Doamne!
Aurica (cu ură): Ești condamnat! Adresează-te poporului, nu lui Dumnezeu!
Judecătorul: Gura! Vorbește condamnatul...
Poetul (mai tare): Mă uit cum cade noaptea, aluzie la moarte...
Eu stau mereu în beznă, lumina mi-e la tine
Cum irosești aiurea, plăcerile divine?
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Cititorii sunt niște mici vampiri! Adoră sângele!
Mișu: Ce bine ne-ar prinde un accident rutier!... Un autocar, călare pe locomotiva unui tren expres...
Nina (cu lehamite): Accidentele rutiere sunt banale și previzibile! Mereu aceleași faze ridicole... Consum excesiv de alcool, neatenție, coliziuni frontale, echipe de descarcerare... Singurul element tragic: privirea mată a polițistului care citește procesul verbal de constatare...
Mișu: Filozofia accidentului...
Nina: Știu! Viața însăși a apărut accidental, iar Dumnezeu a fugit de la locul accidentului...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Helen: Doar că... Am fost crescută în spirit catolic și mi-au spus că lui Dumnezeu nu-i ceri ceva anume, dar e un miracol care tare mi-ar plăcea să mi se îndeplinească. E ca un lucru pe care-l vezi în magazin, te gândești la el întruna și începi să crezi că îți aparține deja, doar că e pus undeva greșit. E ceva rău în asta? Dacă te rogi pentru ceea ce vrei, se poate întoarce împotriva ta?
Preotul: Cred că rugăciunile nu fac nimic rău. Atâta timp cât înțelegi că nu vei recunoaște răspunsul din prima. Majoritatea miracolelor se întâmplă după ce le înțelegem.
Helen: De ce nu mă simt mai bine după ce vorbesc cu tine?
Preotul: Nu știu.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scott Smith (când el și Harvey iau în sfârșit cina împreună): Să nu scoți vreun cuvânt!
Harvey Milk (își agață șervețelul de gulerul cămășii și ia o înghițitură): Pot să-ți spun doar că...
Scott Smith: Dacă spui ceva despre politică sau despre campanie sau despre ce discurs vei ține, jur pe Dumnezeu că bag furculița asta-n tine.
Harvey Milk: Voiam doar să spun că... asta e cea mai frumoasă cină pe care am luat-o vreodată. (Încep amândoi să râdă.)
Harvey Milk: Dacă voi pierde, vom fi din nou doar noi doi, îți promit.
replici din filmul artistic Milk, scenariu de Dustin Lance Black (30 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgiana Mîndru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șeriful Will Teasle: Era doar un alt pierde-vară care a încălcat legea!
Col. Samuel Trautman: Vagabondaj, nu-i așa? O să arate tare bine pe piatra lui funerară din Arlington. Aici se odihnește John Rambo, câștigătorul Medaliei de Onoare, supraviețuitor în nenumărate incursiuni în spatele liniilor inamice. Omorât pentru vagabondaj în Jerkwater, USA.
Șeriful Will Teasle: Ei, mai lasă-mă cu textele astea, Trautman! Crezi că Rambo e singurul care a avut parte de vremuri grele în Vietnam? A omorât un ofițer de poliție pentru numele lui Dumnezeu!
Col. Samuel Trautman: Sunteți ai naibii de norocoși că nu v-a omorât pe toți!
replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baciul (calm, absorbit de telescop): E făină, câtă vrei, la prăvălia lu alde Beșleagă... Se vede și cu ochiul liber...
Romică (sare speriat): De la alde Beșleagă? Ferească Dumnezeu! Făina lui e radioactivă. Mi-a spus mie lelea Mărioara. Alde Beșleagă are mălai de contrabandă, adus de unii tocmai de pe Marte...
Baciul (privind prin telescop): De pe Marte, zici? S-ar putea să ai dreptate. Parcă am văzut într-o noapte o navă cosmică, fără număr, venind dinspre Marte, pâș pâș, cu farurile stinse...
Romică (foarte agitat): Marte, tăicuță! Să mă trăsnească! Făină de pe Marte... Scrie și pe saci. Mai bine luăm făină pământeană, de la alde Gârjoabă...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!