+o +zi +cu +tata

Lauda suferinţei

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Pan

Braţe-n braţe stau stejarii în pădurea seculară.
Azi, fiind cu voie bună, vechiul cântec şi-l cântară.

A-nceput departe-n margeni cel mai tânăr să s-alinte
Şi un freamăt şi un clatin s-au pornit apoi-nainte:

Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri,
Şi vârtejul printre vârfuri se rostogoli pe dealuri.

Iar acum cânta-n coroane, şuiera-n văzduh furtuna,
Până-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una.

Când şi când huia stejarul cel mai nalt din creştet, falnic
Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic!

Mândru joc era, asemeni unei mări când se revarsă,
Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă.

Tata Pan făcea doar însuşi vechea ceteră să sune,
Învăţând copiii, codri, melodiile, străbune.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gottfried Keller din Sămănătorul, an. III, nr. 39 (26 septembrie 1904), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare,
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot,
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi fraţi scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiş intră Luna, braţ la braţ cu Sulful şi Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roşu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix şi volatil în aceeaşi cochilie! Trup şi suflet, materie şi spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-aţi ascuns, voi, trepăduşi ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberaţie. Şapte vulturi abia ţin piept leului dezlănţuit... Ajunge! Lăsaţi focul să se întoarcă la cer, vipere de gheaţă! E ceasul la care nevăzutul prinde contur şi poemul trece în cristal. Aur esenţial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece şi subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăşi. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am lăsat amanet sufletul şi numele pentru atunci când copilul meu îmi va spune: Te-am iubit, tata!

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către un amic versificator

Te-avânţi şi tu, Ariste, ca alţii spre Parnas,
Râvnind, oricum, să-ncaleci pe aprigul Pegas-
Căutător de lauri pe căi primejdioase
Dai cu-ndrăzneală lupta în critici bătăioase.

Ci lasă, tu, cerneala şi pana ta, Ariste,
Uitând păduri, pârâie şi ţintirimuri triste-
Nu cresc iubiri de flăcări în cărticica slabă.
Vezi, să nu cazi din munte! Coboară mai degrabă.
Tot sunt şi fără tine prea mulţi poeţi, şi-or fi,
Ce scot la cărţi, uitarea să aibă ce-nghiti.
Poate şi-acum, de zgomot când te retragi departe,
Având de-o muză proastă, de veşnicie, parte,
Aripile Minervei avându-le egidă
Ascunzi un tată pentru altă Telemahida.
Deci teme-te de soarta poeţilor de-ocară,
Ce cu grămezi de versuri întruna ne omoară-
Răsplata hărăzită de viitor e dreaptă
Că-n Pind aşteaptă lauri, dar şi urzici aşteaptă.
Când gloria nu-ţi vine, să te-nspaimanti! Apollo

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea

"La munca silnică pe viaţă!"
Fu a juraţilor sentinţă;
Iar vinovatul, — trist şi galbăn
De groază şi de suferinţă, —
Îmbrăţişîndu-şi copilaşii,
Strigă cu vocea înecată:
"De astăzi nu mai aveţi tată!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!