palat

Bătrâneţile unui băiat cuminte

Tocmai eu puteam să nu fiu adolescent imposibil?
Am dat cu jula, şi-am fumat, am spart vase de sânge
cu lopeţile de la bărci eşuate
Am făcut caterincă de ţipetele fufelor din Floreasca
Eu am pus capcane la pisicile de casă, capcane abile
la stihuri şi vrajă,
Am avut tupeul să nu mă plictisesc niciodată
de telenovela celor 'jdemii de trăiri

Pe baba la care stăteam cu chirie nu eu am trimis-o la azil,
În lift, nu eu am scrijelit măscările acelea cu "Steaua"
Aş fi putut să am un cont baban în bancă. Aş fi putut
avea un mic palat
Cu dispreţ am adunat piramide de bancnote
doar în dreptul notelor de plată,
Mi-am tatuat corpul cu gâfâieli, alinturi, pornografii
Prăvălie din negură şi nebulozităţi din cine ştie ce adânc...

Am fost un copil-problemă
Falangele mi le-am plimbat între satâr şi butuc,

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Traian T. Coşovei
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah şi-a schimbat culoarea în timpul Ramadanului din anul 82; de vreme ce era de nerecunoscut, a fost considerat mort. Dar trupul său, datorită sunetului, a funcţionat la perfecţie până către 150, când deveni casant. Atunci Stăpânul Sunetului l-a părăsit şi a hotărât să treacă într-un nou trup, ca să se desăvârşească. Astfel a rămas el vreme de 85 de ani în trupul lui Al-Mawsili şi a studiat proprietăţile sunetelor asupra sufletelor animalelor şi ale fiinţelor omeneşti şi a devenit capabil să obţină tot ce voia prin forţa sunetului: dragoste, abnegaţie, bucurie şi tristeţe. Şi se mai pricepea încă să ucidă, să îmblânzească animale, să facă plantele să crească, să aducă ploaie ori timp frumos. Şi se spune că Al-Mawsili a învăţat de asemenea cum să facă să învie un mort numai prin minunatele proprietăţi ale sunetului şi că a făcut-o de mai multe ori. Şi nu voia să devină puternic, dar şi-a asigurat o asemenea influenţă asupra sultanului, că acesta l-a copleşit cu bunuri de tot felul şi oricând era binevenit dinaintea augustei sale persoane, până-ntr-acolo încât putea să vină şi să plece din palat după voie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purcelul umbla muşluind prin casă după mâncare şi nici grijă n-avea despre încurcala ce făcuse. Moşnegii s-au ciondănit cât s-au mai ciondănit şi, cât erau ei de îngrijiţi, despre ziuă au adormit. Iară purcelul atunci s-a suit binişor pe laiţă, a spart o fereastră de bărdăhan şi, suflând o dată din nări, s-au făcut că două suluri de foc, de la bordeiul moşneagului, care acum nu mai era bordei, şi până la palatul împăratului. Şi podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul moşneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decât al împăratului! Şi, deodată, baba şi moşneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împărătească, şi toate bunătăţile de pe lume erau acum în palaturile lor. Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, în toate părţile. Tot în acea vreme, şi la împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi, văzând această mare minune, grozav s-au speriat, şi temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva de rău, a făcut sfat şi a găsit cu cale să dea fata după feciorul moşneagului şi de îndată a şi trimis-o. Căci şi împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una, şi nici măcar aceea nu era bună: frica!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-ţi pun frâu şi nici zăbală...

Te-ntreb aşa, aiurea, retoric şi banal, de ai putea, iubite, să te transformi în cal, ai galopa spre mine, muşcând din nori şi cer, sau ai rămâne-n ţarcul, unde eşti prizonier?
Ştiu, că nu-mi vei răspunde, bat câmpii-n lung şi-n lat... dar, de-ai intra vreodată la mine în palat, ştiu sigur, că ţi-aş pune, nu şa şi nici zăbală, ci doar năframă-albastră şi-n fân, în pielea goală mi te-aş iubi sălbatic, vernal şi imprudent, tu să-mi răspunzi obraznic şi-aproape indecent prin gesturi instinctive ţinute-o vreme-n frâu, pe muntele lui Venus, mai jos puţin de brâu...
Apoi, în zori de ziuă, te-aş adăpa cu nard, să-ţi vindec insomnia dorinţelor ce ard ca lava într-un pântec în care iad şi rai se calcă în picioare în tropote de cai...
Voi necheza spasmodic, dorindu-te mai mult cu-aceeaşi jinduire din vremuri de demult, când eve delicvente muşcau din mere coapte adulmecând adamii... în drum spre miazănoapte a răsărit o lume cu viaţa în atele... şi noi două iluzii călătorind spre stele...
Un univers mai moare, un altul explodează, doar caii mai aleargă şi iepele nechează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură printr-o pădure cu frunzele de argint, trecură prin alta cu foile de aur, trecură prin altă pădure cu frunzele numai diamanturi şi pietre nestimate, cari sclipeau de-ţi luau ochii, şi ajunseră la un eleşteu mare. În mijlocul acelui eleşteu se ridica un dâmbuleţ şi pe dânsul nişte palaturi cum nu mai văzuse el până atunci. Palaturile împăratului rămăseseră jos de tot pe lângă acestea, care străluceau de la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Şi aşa de cu meşteşug erau făcute, încât când te urcai în ele ţi se părea că te cobori, şi când te dedeai jos din ele ţi se părea că te urci. Douăsprezece luntrişoare cu vâslaşi îmbrăcaţi numai în fir de cel bun le aşteptau la margine. Cum ajunseră, se puseră fiecare în câte una şi plecară. Argatul se puse în luntrea fetei celei mici. Luntrile porniră şi mergeau în rând ca cocorii. Numai luntrea fetei celei mai mici rămânea mai în urmă. Vâslaşul se mira cum de este mai grea decât altădată şi trăgea din răsputeri la vâsle ca să ajungă pe celelalte. Cum ieşiră la celălalt mal al eleşteului, se auzi o muzică, care, vrând, nevrând, te făcea să dănţuieşti. Fetele se repeziră ca fulgerul, intră în palat şi se puseră pe joc cu flăcăii cari le pândiseră, şi jucară şi jucară până ce li se sparseră condurii.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fracul meu

Aşa de gol în toate cum m-am născut în lume
Trăiesc şi până astăzi; muncesc, dar n-am putut
Să-mi fac trăsură, haine, parale şi un nume;
Dar îns-am pus eu minte şi-un frac azi mi-am făcut!

Şi azi ca-n toată vremea datornicii veniră,
Obraznici cât se poate; boieri, i-aţi cunoscut!
Dar însă cu ocară, cu brânci mai toţi ieşiră,
Fiind c-am pus eu minte şi-un frac azi mi-am făcut.

Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strânge,
Să-mi plec şi ochi şi capu, şi mâna să sărut,
Să muşc, să vânz pe unu, pe altu iar a linge,
Le-am învăţat pe toate, şi-un frac azi mi-am făcut.

Rang, slujbă, bogăţie, acuma vin grămadă,
Acea idee proastă de cinste am perdut;
La un boier prea mare mă duc acum îndată
Şi mâine şi poimâine, şi-un frac azi mi-am făcut.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de C.A. Rosetti
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se ţinu mereu după ele. Intrând şi el în palat, ce-i văzură ochii? Cămara de joc mare şi largă de abia puteai să-i zăreşti căpătâiul. Ea era împodobită numai cu aur, cu pietre nestemate şi cu făclii de jur împrejur ce ardeau în nişte sfeşnice de aur curat, mai mari decât omul. Păreţii albi ca laptele străluceau de-ţi luau ochii, şi cu dungi de aur, împodobite cu zamfiruri şi rubinuri de licăreau ca focul. Argatul se puse într-un colţ şi privea la toate minunile astea. Şi avea şi la ce privi, căci vedea acolo lucruri de cari nu-i mai văzuseră ochii. Dar unde fu pomana aia ca să stea la un loc? Sărea şi el tontoroiul de colo până colo, fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta, când cânta muzica aia. Până şi sfeşnicele şi mesele şi lăviţele din casă săltau. Şi nici pomeneală măcar nu este ca să-şi închipuiască cineva frumuseţea cântărilor şi a muzicii aceleia; organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie şi alte multe d-alde astea cântau într-o unire de rămâneau marţ cei mai buni muzicanţi din lume. D-apoi fetele? Trăgeau cu foc la nişte hori, bătuta, brâul, ca la uşa cortului, de unul singur, pipăruş şi câte jocuri toate, de puteai să-ţi rupi bojocii jucând.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Moş Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îţi voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinţi
De-i vedea pe-ai mei părinţi...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viaţă amară
Cum e frunza de secară.
Nu îţi cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalţi copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...

Nu îţi cer palat de gheaţă,
Mama să mă strângă în braţe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflându-se Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Grijuliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute de mii de exemplare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, înconjurat de tovarăşii săi, se adresează poporului. Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcolare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spânzurat. Secţia de propagandă l-a şters imediat din istorie şi, bineînţeles, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decât căciula de blană pe capul lui Gottwald.

Milan Kundera în Cartea râsului şi a uitării
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când faci ceva pornit din sufletul tău

Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simţi ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.

Când fapta porneşte din alta parte,
sentimentul dispare.

Nu lăsa pe alţii să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agaţă-te de frânghia
Domnului. Şi ce înseamnă asta?

Să nu mai fii încăpăţânat.

Pentru că din cauza inflexibilităţii stau oamenii în puşcării.
Din pricina inflexibilităţii păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilităţii peştii sunt prăjiţi în tigaie.
Nervozitatea poliţiei vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum priveşte invizibilul.

Dacă vei fi capabil să părăseşti egoismul, vei vedea

[...] Citeşte tot

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!