mananca

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani de-acasă

Cât de departe eşti, copilărie,
Că de-aş putea da timpul înapoi,
Aş zice c-a trecut o veşnicie,
Că-i mai aproape ziua de apoi.

Dar oare pot uita căsuţa albă,
Ce-n Postul mare mama o spoia,
Când tata ţesăla o iapa dalbă
Şi-n curte un curcan se înfoia!?

Noi alergam desculţi prin ierburi ude,
Prin şanţurile pline cu noroi,
Iar seara eram nişte paparude:
Tata-l plesnea pe unul, ţipam doi!

Mama sărmana, încerca să-l ţină,
Dar încasa scatoalce pentru noi,
Ţipa la el, că ţuica e de vină,
Şi-n casă era mare tărăboi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat Ţara de Foc

Am visat că eram tânăr şi tu erai tânără şi tinereţea era veşnică,
iar cuvintele aveau o valoare, iar sentimentele – o valoare dublă
şi tu mi-ai spus – Pleacă. Şi eu am plecat pe planeta Epsilon,
unde am plâns mult, iar tu râdeau pe Pământ.
Apoi m-am trezit, râdeai în somn, eu eram treaz lângă tine,
trist şi cu totul treaz şi mă întrebam la ce bun trezia,
la ce bun visele că nici poemul acesta sobru nu mă salvează de moarte.
A plecat în Ţara de Foc, unde focile nu au noroc.
S-a înconjurat de fecioare frumoase,
un harem cum nu s-a mai văzut.
Nimereau acolo marinari rătăciţi
pe care fecioarele îi travesteau în ceea ce erau ele însele.
Se auzeau de departe strigăte de durere,
probabil ale marinarilor rătăciţi.
Trăiam o necontenită uluire,
nu pot spune că nu mă atrag perversiunile,
dar prea era evidentă tortura.
Absorbit eram de lacome amintiri. Era o oază a copilăriei?
Nici nu ştiu de când mă aflam acolo.
Mă gândeam să scriu şi eu poeme,

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Marius
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o pâine amară

Pentru o pâine amară,
Femeia pleacă din ţară.
Copiii şi-i părăseşte
Şi prin lume rătăceşte.

La poartă, pe o băncuţă, şade gânditoare mama
Şi cum stă pierdută-n gânduri îşi pune pe cap marama.
Ochii către cer ridică şi pe Dumnezeu întreabă,
De ce viaţa ce-o trăieşte este atât de beteagă.
-Sfătuieşte-mă, Tu Doamne! Arată-mi calea de urmat!
Deodată-i fulgeră un gând şi repede s-a ridicat.
Aleargă, intră în casă, unde zace fata mică,
Lângă ea veghează-un frate care tremură de frică.
Băiatul şi cu fetiţa sunt copiii care-i are
Pentru ei,, tânăra mamă, nu găseşte alinare.
Ar vrea să strige-n gura mare, dar nimeni nu o aude.
Durerea-i pătrunde-n suflet, mai amarnic o răpune
Mintea-i este rătăcită, gândul o trimite-n lume,
Prin străini ca să muncească, la copii s-aducă pâine.
Îi e greu să hotărască, de copii să se despartă,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul... dinozaurilor!

A

Ankylosaurus blindat
E-un tanc viu, neînfricat,
O măciucă-n coadă are,
Ce-i osoasă, foarte tare.

Archaeopterix are
Pene multe, dinţi şi gheare,
E o pasăre ciudată
Şi reptilă-nnaripată.

Cel mai mare dinozaur
E un Argentinosaur;
Un sauropod-namilă
Chiar şi-n stadiul de fosilă!

Iară Allosaurus
Şi Albertosaurus
Sunt teribili prădători,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă ţăranului român

Poeţi au cântat peste timp cinstire acestui tărâm.
Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane român!
Urmaş ai străbunilor daci, femeie romană ţi-ai luat,
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat.
În câmpuri, în munţi, în păduri, la suflet atâta de bun,
Destoinic, în piatră-ai cioplit, croindu-ţi un capăt de drum.
Din salbă de stele ai luat lumină-argint în panere.
Ţărane român, fii slăvit! Esenţa română o cere...

Poeţi au cântat peste timp... Cinstire acestui tărâm,
Pe braţe de vis, zi de zi, te-ntoarce ţărane român!
Izvoarele curg... Cântul lor te cheamă. Şi-al păsării glas
Te cheamă, te cheamă-napoi. Doar ele de-un timp ţi-au rămas.
Cuptorul e spart, plin de răni. Se văd crăpături pe la trepte
Şi-n furca bunicii-n pridvor, atârnă a bunicului bete.
Iţarii sunt roşi şi-n ilic bunicul lăsat-a o urmă...
Se-aşterne-n istorii tăcut, luându-şi strămoşii de mână.

Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane, române!
Pe câmpuri de grâne nuntind, mereu, pentru mierea din pâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate începi de astăzi

Doamne-Dumnezeule
În ţara asta se vorbeşte doar de porci!
Peste tot miroase a şorici şi-a sărăcie
Întinsă-n kilometrii de şosele bătute-n pietre rare
-fetiţele ce stau în colţ de stradă, strâmb, căzut
de la cutremurul din '77-
Când toată lumea primea uleiul pe cartonul alb
Şi vânzătoarea te privea ca pe un deţinut
Ce a venit să-şi ia fiertura comunismului insângerat
De macii câmpurilor lăudaţi şi strânşi de inimi dulci
Dulci din vina marmeladei şi a steguleţelor din mâini
Ce se vroiau în cer şi-n soare să se spele
Pentru cel mai bun conducător de-atunci.
Doamne-Dumnezeule
În ţara asta miroase doar a închisori cu infractori
Ce-au pus pe foc ibrice de cafea şi ceai
Făcute doar din aur alb şi trafic de copii
Ce-au fost vânduţi pentru organe şi homosexuali
Ce au citit scriptura cu ochelarii Papei de la Roma
Ce a precizat că sufletele care încalcă legile Domnului

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!