a+urca

Exerciţiu de patriotism

Ce vorbe bune încap în vremuri de urgie?
Pe umeri sfâşiaţi ne-atârnă greu ciulinii,
Rostind cuvinte pe care mama nu le ştie,
Ne-am învrăjbit în casă... Ne jefuiesc străinii.

Prăpăd ne dau şi cei din neam cu gura lor adâncă:
Priviţi ciulinii graşi cum urcă la hotar,
Priviţi pârâul sec şi pulberea din stâncă!...
Îi rog să coloreze munţii şi apele cu var.

Străbate vântul ţara şi surzi rămânem în zadar:
Furaţi, tirani, furaţi!... ruina este aproape.
Obrazul meu se uscă în soarele amar,
Iar jaful vostru dur e lege întru toate.

Întreaga ţară aţi golit sub mine,
Mă-ntreb pe ce mai calc, şi dacă e integru.
Mirosul cald al pâinii nu mai vine:
Ce poate fi mai greu decât păcatul vostru negru?

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, feb 2015, Exerciţiu de Patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta-i tema

Aceasta-i tema noastră la română,
Cum poate omul, de spinare frânt,
Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână
Şi cum să-şi piardă urma pe pământ.

Aceasta-i tema noastră la citire,
Să scriem nu, să se citească da,
Şi cum plămânu-nvaţă să respire,
Nu aer, ci un fel de mucava.

Aceasta-i tema noastră la franceză,
Să fim consideraţi nişte ţigani,
Când fraţii noştri urcă în viteză.
La noi, pe umeri, de atâţia ani.

Aceasta-i tema noastră la uitare,
Să ştergem de pe banda minţii tot
Şi ce ne bucură şi ce ne doare,
Să fim un neam aproape idiot.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dete câteva târcoale curţii împărăteşti şi luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul său şi se pitulă la un colţ, aşteptând acolo până se liniştiră toţi cei din curte. Apoi credinciosul lui puindu-se piuă, Făt-Frumos se urcă pe dânsul; d-aci pe coama zidului, şi sări în grădină. Când puse mâna pe colivie, o dată ţipă pasărea şi, cât ai zice mei, se văzu încongiurat de o mulţime de paseri, cari mai mici, cari mai mari, ţipând pre limba lor. Şi atâta larmă făcură, încât se deşteptară toţi slujitorii împărăteşti. Şi viind în grădină, găsiră pe Făt-Frumos cu colivia în mână şi pasările dându-se la el să-l sfâşie, iară el apărându-se. Puseră slujitorii mâna pe el şi-l duseră la împăratul, carele şi dânsul se sculase să vază ce se întâmplase.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorului

În faţa casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viaţa un dor ţi-a sugrumat
Şi-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă
Aici vei ştii cât doare un ţipăt nestrigat.

Căci, cine valul vieţii nu l-a simţit într-însul
Cum urcă şi se zbate, ca marea când e rea,
Şi n-a ştiut ce-i visul, ce-i dragostea şi plânsul,
Acela o sa fie străin în casa mea.

Dar dacă vii la mine cu fruntea înnorată
Simţind şi tu că visul e greu să-l faci cuvânt
Atunci împinge poarta şi intră; o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.

Trecutul meu va creşte din umbra ce se lasă.
Îţi voi întinde jilţul să stai. Vei asculta
Şi-ţi va părea o clipă, că eşti la tine-acasă
Şi versul meu că spune poveşti din viaţa ta!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amagire

Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pămîntul pe jos.

Şi iar calendaru-nfloreşte
Şi cîinii ne-aud pe la stîni
Dar vai, tot acum, pe muţeşte
Mor grabnic atîţia bătrîni.

Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.

Vin nopţile scurte de vară
Şi păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge spre oameni de zăpada

Ninge spre oameni de zăpadă
Ni se oglindește chipul
Să fim iarăși copii, un vis realizat
Se bucură cerul,
Se bucura pământul de atâta zăpadă
Te bucuri și tu copila cu ochi purpurii
Să punem cărbune și morcov și aur
Şi în gura omului de zăpadă un spic de grâu,
Încolțit din glastra casei, ținută la geamuri
un pic de visare un pic și mama ta e copilă Şi tu ești copilă!
Sania trage timpul spre norii de argint
Se trezește noaptea în icoane și ninge un pic
fulgi colorați înfășurați în basmale în iele în cosânzene de poveste
Şi fulgul coboară și urcă la cerul albastru
La cerul stingher, la cerul senin al ochilor tăi, iubito
Ninsoare în ochii omului de zăpadă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe. Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi fost

De timiditate nici nu m-aş fi născut,
aş fi lăsat pe altul în locul meu să vină.
Printre orgoliile voastre, ar fi fost mai puternic,
mai hotărât, mai bărbat.

Un bărbat care ar fi ştiut să încalece
viaţa ca un toreador
pe care nu-l impresionează sângele ce curge
în şuvoi de pe spinarea taurului adus la
acest spectacol nedrept, inegal şi crud.

Aş fi fost tânărul acela care urcă înălţimile
munţilor cu dezinvoltura şoimului ales,
bărbatul care trece marea înot sfidând rechinii
cei blânzi, fără să-l doară deloc depărtările.
Pentru el, oamenii ar fi fost micii lui anonimi
cu care s-ar fi jucat în orele de plictiseală.

Dacă aş fi lăsat pe altul în locul meu să vină
aş fi iubit mai mult femeia decât ideea de,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!