treaz

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine,
Dar nu în splendoarea agăţată-n noapte,
Şi de-aş putea privi cu ochii deschişi bine
Precum un pustnic treaz în miazănoapte,
La apa mişcătoare, cu-al ei rol preoţesc
Ce spală şi sfinţeşte a ţărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut aşa firesc
Când ninge peste mlaştini şi peste munţi de vrajă...
Dar încă nu-s statornic şi nici neschimbător
Ca stând culcat cu faţa pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică şi cum se lasă uşor,
Cum se agită veşnic, şi-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetişor
Şi să trăiesc aşa sau dacă nu să mor.

poezie clasică de John Keats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge întunericul

curge întunericul peste ţară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă şi beau
stau de vorbă cu mine şi mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristeţe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia paşilor uitaţi
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piaţă
unui pur ideal
sunt suflet agonic şi trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge şiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu

Mereu sub vremuri şi sub vreme,
C-un trai, din ce în ce, mai dur,
N-am timp de basme şi poeme,
Căci trebuie, mereu, să-njur!

Ai noştri şefi se duc în lume
Să guste marele azur,
Eu nu am timp, nicicum, de glume,
Căci trebuie, mereu, să-njur!

Cum toamna-şi pune pe alee
Tezaurul de aur pur,
M-aş pierde-o vreme, prin muzee,
Dar zilnic sunt forţat să-njur!

Cu dor nebun de poezie
Şi de-al metaforelor şnur,
M-aş duce într-o librărie,
Dar trebuie, mereu, să-njur!

[...] Citeşte tot

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia temelor secunde

La un sfert de milenium mai scriem poemul,
Cu Doris alături, spală şi mături,
Ce generaţii pierdute în spaţii?
Fitzgerald, rogu-te, fiţe, nu logosuri,
În Sudul Africii cresc mari şi maci-cii.
Under my skin se nalţă un spin,
Pasărea cântă, sângeră sfântă.
Hai să coborâm niţel în infern.
Adică în interior repejor.
La dou"şpce noaptea, primise kafta,
Era la spital marele Val,
Un Valentin cu nume divin,
Bătut, răstignit de un fost iubit,
Un fel Wilde, dar mai fără heil.
Părea educat, fără păcat,
Avea el vicii, în marginea fricii,
Noaptea sta treaz, atârnat de pervaz,
Se credea vultur, primea doar şuturi,
Aşa se scrie o poezie?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar

Bea astăzi şi-neacă-ţi tristeţea sau năpasta,
Poate mâine n-o să mai poţi face asta.
Un sfat, cât îl ai, foloseşte-ţi sufletul din plin;
După ce mori n-o să te mai bucuri de rubiniul vin.

Vinul dă inimii curaj, trezeşte spiritul şi-l asistă;
Împotriva bătrâneţii un tratament mai bun nu există.
E de-ajutor la durerea de cap, la tuse şi la tuberculoză,
Şi la alte dureri trupeşti – bei, şi viaţa devine deodată roză.

Deci, să sorbim, băieţi, pentru sănătate cât mai multă,
Pe cine bea ca lumea, lumea-l iubeşte şi-l ascultă.
Cine intră-n pat şi stă treaz de seara până-n ziuă,
Se va ofili ca frunza, degeaba bate apa-n piuă.

poezie de John Fletcher, 1579–1625, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de veghe

Înlăuntru frunţii, lunecau corăbii de lumină.
De veghe, sub stăpânirea inimii,
gândul de bine a pus ochii pe ea.
Într-o conştiinţă care se implica,
avea menirea de-a ţine treaz simţul mirării.

Înainte de-a împreuna malurile amurgului,
mai folositor ochiului decât bolţii,
lumina rămăsese-n ochii ei infinit de cuceritori.

Cu aburul sufletului înrămat în colţul inimii,
la căpătâi de veghe, în al razelor decor,
la porţile luminii, un luceafăr.
Semne de-ntrebare îi răscolesc preajma condensată-n strălucire:
acolo, undeva, se află mereu un răspuns
pe care starea de veghe nu-l ajunge niciodată.

Doar necuprinsul din privirea-i tăcută,
strecurat ca o lacrimă cu noimă,
este şi reazem, şi călăuză, şi muză, şi...

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând singur sub lumina lunii

Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;
Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.
Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,
Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.
Luna nu ştie cum să bea,
Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.
Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;
Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.
Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.
Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.
Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;
Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.
Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,
Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din acvariu (Psalmul 5)

Am golit paharul până la fund. De fapt
am fost ispitit.
Eram un copil şi eram iubit.
Lumea era disperată fiindcă rămăsesem curat.
Se rostogolea pe jos în faţa mea, cu membre moi
şi fundul atrăgător. Am rămas neclintit.
Ca să o îmblânzesc, când o luase razna, m-am
culcat lângă ea şi m-am spurcat.
Păcatul m-a satisfăcut. Filosofia m-a ajutat în
zori, când zăceam treaz. Am devenit aşa cum
se dorea să fiu.
Am privit îndelung în sus crezând că cerul e trist
din cauza mea. Dar am văzut că lui îi este indiferent.
Se iubea pe el însuşi.
Acum sunt beat de multă vreme. Zac gras pe fund.
În mine au cuib peştii. Marea dă să se sfârşească.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!