sfarsit de toamna

Astenie de toamnă

Zadarnic pulsează natura.
Nu plouă, e bocet în groapă,
şi oasele curg în morminte
când stropii sunt cioburi de apă.

Cerşind muritoare concluzii,
bătrân pare lemnul în zloată,
iar toamna loveşte adesea
cu fulger albastru-n cravată.

Costumul de negru şi vise -
covor peste oameni, afară -
îmbracă speranţa în moarte
şi urcă pe umeri povară.

Zadarnic pulsează natura.
Prin spatele frunzelor roşii
întinsul încalţă năglodul
şi cântă durerea cocoşii.

poezie de Ionuţ Popa (11 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, era un proiect ambiţios, dar era sigură că încăpăţânarea ei o s-o ajute să-l ducă la bun sfârşit. Pentru asta trebuia să-şi purifice sufletul, şi totdeauna recurgea la cele patru forţe care o călăuzeau: Iubire, moarte, putere şi timp. Trebuie să iubim, fiindcă suntem iubiţi de Dumnezeu. Ne trebuie conştiinţa morţii, ca să înţelegem bine viaţa. Trebuie să luptăm ca să creştem – dar fără a cădea în capcana puterii astfel obţinute, fiindcă ştim că nu înseamnă nimic. Şi în sfârşit, trebuie să acceptăm că sufletul nostru – chiar dacă e veşnic – este în acest moment prins în plasa timpului, cu avantajele şi limitele lui.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce omida numeşte sfârşit, restul lumii îi spune fluture.

citat din Lao Tse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia sfârşitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe şi-a construit arca.
te miros şi te-ntreb dacă suntem singurii rămaşi
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaşte că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălţat
până la altarul dorinţelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuinţele nu ar cunoaşte împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculţ printre lanuri,

[...] Citeşte tot

poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josemaria Escriva. În sfârşit, un sfânt cu simţul umorului.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

lume

Lumea este oglinda fară de sfârşit a sufletul nostru.

definiţie de Aurelian Silvestru în Poveşti pentru adulţi (17 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am cucerit, în sfârşit, libertatea de a face ce vor stăpânii noştri.

aforism clasic de Gheorghe Dumitraşcu din Paradoxuri lirice (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice sfârşit este un prag de pe care se deschide uşa unui nou început.

Ioan Hapca în maxime
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!