Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

ramuri

Poezii despre ramuri, pagina 24

Cipriana Tanu

De aducere aminte

Mai simți, mai știi, auzi venirea nopții?
Celei în care mi-am lăsat laurii veșniciei;
De sete și de-înseninare, de zâmbet îți erau,
De-aducere aminte că ți-am fost prima oară

Lăsarea înserării-mi va plânge poverile din pași,
Vacarm ce o să-ți deraieze iarăși somnul,
E-atât de dulce chinul și-acest arbore ce-mi stă plin,
În loc de frunze, ramuri, suflet îngreunat de beznă

Mai știi, mai simți cum se rupea cerul, plânset în sfinți?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Un cer de smoală

Un picur pe braț, încă unul pe nas
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte și rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!

Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfășori, prin orașe pustii
Și voaluri de frunze de miere foșnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.

M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit și mă chem.
Simt vara cum curge în rugi și-n blestem.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Artemis

Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea stie.
Palisandrii se-nchina cu umbra grea
când trece si suna sandaua ei vie.
Ea-si tine inima în trupul meu
si coama si-o tine în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutura flamuri.
Ea e Artemis! Vorbeste când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
si gândeste ca iarba, în linii!
Ea-si tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidră de noapte-zi.
Daca vrea ea, pe chip, sapte chipuri
ca ale mele-i pot straluci!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colorit de toamnă

Alb de toamnă picurat prin asfințit
Cu strigătul de jos descifrând lihnit
Podeaua rece și pierdută la infinit,
În coloritul de toamnă de curând pălit...

Fântâna nevrută acum din poveste
Pierzând, bloc cu bloc, se înnegrește.
Idolizand a lumii ramuri de palimpseste,
Fostele pietre se sparg în umbrele funeste.

Pădurea largă privește, se supune
La luna plăcută - văzută nou prin rațiune
Pădurea suferă cumplit dar apa se opune,
În coloritul de toamnă, acum arhaică minune...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cristian Neagu

Noiembrie

Deapănă văzduhul cețurile dese
În somnolența amorțirii policrome;
Vecernii cu struguri stafidiți pe mese
Cădelnițează-n lume tămâie de noiembre.

Și parcă o simfonie pătrunde confuză
În spirit enigmatic de brumar;
Discret - printre ramuri - mai cade o frunză
Precum fila vieții din calendar.

Fantasmele unei nunți de odinioară
Cu floarea miresii la guler de vânt,
Colindă pe brumă descântând de seară
Fruntea cerului, nouri picurând.

O tulburătoare nostalgie se închină
La icoana toamnei; simultan,
Rugându-se ca peste lume să revină
Parfum de gutui, așezate-n geam.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonet în vânt

nu contează de unde bate vântul
am rădăcini puternice ramuri nemuritoare
ca bradul care-și ia spre cer avântul
înălțat pe creste și zâmbind la soare.

când vântul mă pleznește peste față
și mă apleacă iarăși la pământ
mă agăț și mai puternic de viață
nimic nu mă oprește să strâng raze-n cuvânt.

când nebunul păgân mă îngenunchiază
și se înverșunează să fie furtună
înalț o rugăciune pură la amiază.

invoc lumina care nu vreau să apună
sufletul meu și pe vânt se mulează
fericit că norii de ploaie mireană adună.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bolșevicii

În șiruri dese vin cu surle,
Cu tobe și cu clopoței
Un fel de saltimbanci purtând cu ei
Păduri întregi de ramuri de măslini.
Ce saltimbanci sunt cei mai mari mișei
Ce își ascund obrazul asasin
Sub altul fals, fardat, placid, blajin
Să poată fi luați drept mielușei
Și reușesc având cu ei complici
Pe cei mai mulți, pe cei mai nătărăi
Ce strâns legați de zgardă
Terci și bici se lasă
Duși de cei mai mari călăi
Sub nume blestemat de bolșevici
În țarcuri nu de zimbri, de cobai
Poți și așa să zici.

poezie de din Florile cireșului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela GumannSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Caniculă

Arde ziua peste poate
Aerul ca un cazan de smoală
Că și umbra se răscoală
Cât mai poate să înoate

Nicăieri o boabă de răcoare
Sugestia n-ajută la nimic
Se depune zațul în ibric
Lâncezeala taie din vigoare

Bâzâie țânțari în jurul feței
Nici un vânt prin ramuri nu adie
Lumea întreagă pare adormită. Și e
vai de cei ce ies la secerișuri, bieții!

Ei strâng recolta țării în hambare
Niște eroi! Dar nu-și dau seama
Iar la împărțire vor primi doar zeama
Din partea domnilor cu stare

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Flori de tei

Flori de tei
autor: Alin Ojog

I-am scris pe-o frunza unei păsări
Să-mi dea din darurile ei
Să pot zbura să cânt prin locuri
Întreaga vară-n flori de tei.

Iar roiuri de albini să vină
Să strângă polen pt zei
Eu tot cântând voi fi prin locul
În care m-au născut ai mei.

Și-așa o vară voi petrece
Uitând că vor veni ani grei
Dormind cu păsări printre ramuri
Învăluit în flori de tei.

poezie de (29 august 2022)
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Stau în cerdacul tău...

Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Și vântul mișcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiți cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici și sufli-n lumânare...

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

<< < Pagina 24 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook