mers

La rang de artă

Te-ai născut pentru-a fi muză, pentru-a da lumii culoare şi-a o face să vibreze ca un copil ce se-amuză că-şi permite să sfideze culmile nemărginirii.
Mă jur pe toţi trandafirii c-aş muri oricând cu drag, doar să-i fac în ciudă firii că n-am pus picioru'-n prag, contra fiind iubirii, când e nebunească.
M-ai făcut să atrag ura fiecărui gură cască ce visează să trăiască, având al meu loc...
Mă faci să cred în noroc, fiind a mea şi, totodată, să dau cu bâta în baltă, fiindcă mi-ai dat foc.
Zău c-aş vrea s-o iau din loc, când te simt cât eşti de coaptă... – tocmai bună de cules! Şi, tot aceasta m-ar face, să mă-ntorc din mers.
Eşti blestem pentru raţiune, când îi pui în braţe raiul, arătându-i altă lume, astfel luându-i graiul.
Nimic nu e imposibil când eşti tu la cârmă. Când te simte se îndreaptă, chiar şi gura ce se strâmbă fără încetare.
Parcă ai fi un mic soare, astfel laşi impresii. Doar priveşte-n jurul tău, cum clădeşti expresii, care, până s-apari tu, exprimau doar moarte, le lipseau de tot lumina, transmiteau doar noapte.
Oricine-ar putea să jure că le ştii pe toate! Numai să nu fie orb, sau făcut din piatră, altfel n-ar putea nega că nu eşti o artă.
Nu ştiu ce vrajă ciudată ai făcut asupra lumii, dacă-au început să creadă în tine pân' şi păgânii.
Iar, dacă privesc la mine... M-ai pus în rând cu nebunii, de când m-ai făcut să-ţi pun la picioare ce-am mai bun, inclusiv raţiunea...
Tocmai aici e minunea, căci nu m-aşteptam vreodată să pot fi, la rândul meu, transformat în artă.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (1 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul fetelor

O, fetelor, ne leagă anotimpul
iubirii noastre fragede dintâi.
Şi cu nimica noi n-am face schimbul,
când pentru fiecare vine timpul
să spună unui om: "Rămâi!".

O, fetelor, de-l mângâiem pe faţă
şi mâna-i trecem blând apoi prin păr,
atât l-am vrea tovarăş pentru viaţă,
cum vrem să fie veşnic dimineaţă
şi adevăr.

O, fetelor, voi fetelor din lume,
pentru vecia primului fior
şi pentru tot ce-aduce ea anume,
noi niciodată nu găsim un nume,
când ne e dor.

O, fetelor, curând la piept voi ţine
comoara noastră. Orişicât de greu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuieşti cu nişte verişori la o fermă de oi şi cai în Montana. Şi...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Şi într-o dimineaţă, pur şi simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur şi simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i aşa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... ţipete. Un fel de ţipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furişat în şopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Şi ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii ţipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Şi ţipau.
Hannibal Lecter: Şi ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portiţa ţarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur şi simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai aşa că ai fugit, nu-i aşa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel şi am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu ştiu. Nu aveam nici apă, nici mâncare şi era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câţiva kilometri când m-a luat maşina şerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.

[...] Citeşte tot

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur, foc să vă ardă!!!

Mă jur să vă blestem, pungaşi,
Mă jur pe tată, mamă,
Să vă despoi de piele... Laşi,
Să-mi cereţi de pomană!
Mă jur să vă blestem copii,
Să n-aveţi noi urmaşi...
Să-i aveţi morţilor de vii
Doar leş, în ţeapă traşi!

Mă jur să n-aveţi nici mormânt,
Străbunii dezgropaţi
Să fie în câmp doar os mărunt
De-un neam huliţi, scuipaţi!

Mă jur, voi proştii în fruntea ţării,
S-ajungeţi blestemaţi
De-ai voştri, haite, de dihorii...
Ce azi îi aveţi fârtaţi!

Mă jur, arză-v-ar focu-n iad

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Candva fecioarele acestui astru
ieseau sin casa, gangurind abia,
purtand pe umeri ca un scut albastru
o frumusete limpede si grea.
Iar umbra ei, cazand din mers pe plante
le-ncovoia pentru putreziciuni
si pentru-acele sfinte diamante
ivite cu trufie in carbuni.
Iar tu, iubito, suferind cu pasul,
gaseai in zare fluviul descantat
de salcii triste, lacrimand in ceasul
cand luna-si scoate cornul argintat.
Si toate coborati in val cu scuturi
roscate in amurg si negre-apoi.
Minusculi stropi si ochi imensi de fluturi
cadeau pe umerii rotunzi si goi.
O, scutul nu parea sa se scufunde!
Cazand adanc, te minunai si tu
ca trupul vostru diparea in unde,
dar frumusetea trupurilor nu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evenimente triste...

Evenimente triste, mai zilnic se petrec...
Alături – şi cu ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.

Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.

Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi

Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul...
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povara ( II )

Am mai scris despre voi, dragii nostri parinti,
Cand erati mai activi, cand erati mai fierbinti
Si ce-am scris m-a durut, si ce-am scris v-a durut,
Am privit indelung, ca ochi mut spre ochi mut.

Si acum, mai batrani, si acum mai tarziu
Imi mai cereti sa spun, imi mai cereti sa scriu,
Cautati peste timp c-un benefic repros,
Peste rana de os ochelarii sunt rosi.

Inainte putin, inapoi amintiri
Si ce degete-aveti, zi de zi mai subtiri,
Numai calciu batran pe la incheieturi
Si vecini mai nervosi si nepoti mai impuri.

Ce sa scriu despre voi, dragii nostrii batrani,
V-as minti, insa stiu ca priviti in fantani
Si din ele vedeti cum v-ati stins si v-ati dus
Si remedii nu sunt si intoarceri nii nu-s.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriţ amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

A trecut mai mult de-o oră de la ultima explozie
Adică un mic răgaz pentru-o scurtă poezie,
Dar gândul ferecat devreme rămâne intenţie
Pentru că-n el nu coboară nici-o inspiraţie.
Şi câte n-ar putea să fie imortalizate-n vers
Însă starea de război impune exact invers.
A... dar iată-n fundul groapei dintr-o crăpătură mică
Mirător de precaută cum apară o furnică.
După ce-ncet tatonează numai cu antenele
Marginile crăpăturii şi împrejurimile
Spre mai multă siguranţă şi convingere deplină
Iese-ncet pe jumătate într-a soarelui lumină,
Priveşte interiorul, dezolant, precar şi mic
Dar cu toată-amănunţimea nu descoperă nimic.
Pentru că-n colţul opus fără altă preocupare,
Urmăresc incursiunea nefăcând altă mişcare.
În sfârşit, asigurată că nu e nici un pericol
Porneşte-n mare viteză vrând să dea groapei ocol.
Însă se opreşte brusc şi priveşte cu mirare
Umbra mea ce îi provoacă oarecare-ngrijorare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!