mama lui stefan cel mare

Nu plănge mamă

Mi-e dor de tine mamă, ca şi ţie.
Departele ne-apas'-acum pe toţi.
Aici, pământul nu miroase-a glie
Iar tu iţi plângi privirea către porti.

Nu plânge, mamă, nu strivi tăcerea,
Cu plânsul, depărtarea n-o scurtăm.
Ne-ai învăţat de mici ce e durerea
Şi cât de grea e crucea ce-o purtăm.

Şi o purtăm, chiar dacă ne desparte,
Spre ziua-n care vom fi iarăşi toţi,
Departele va fi şi el departe...
Nu plânge, mamă, fiindcă ştiu că poţi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele voievozilor

Bătute căi de cai în hamuri
Se reîntâlnesc într-un răscruci
Cu umbre strecurate-n ramuri
Din pădurea bătrână de cruci.

Bătătorite căi sub vechi potcoave
Scot pe tapetul istoriei ce-a fost
Şi-ntre coperte roase de hrisoave
Aşează totul în ordine, cu rost!

Umbrele lui Mircea, Ştefan şi Mihai
Le poartă valuri de Olt, de Prut, de Jii
La trap spre mare cu umbrele de cai...
Şi toate-aceste umbre, parcă sunt vii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acolo vin

De-acolo vin şi am amintiri.
Născut, ca toţi muritorii, am o mamă
Şi o casă cu multe ferestre,
Am fraţi, prieteni
Şi o celulă cu fereastra rece.
Al meu este valul, smuls de pescăruşi,
Am propria perspectivă
Şi-o brazdă de pământ în plus.
A mea este luna de la marginea de departe a cuvintelor,
Precum şi ofranda de păsări,
Şi măslinul cel nemuritor.
Am călcat pe acest pământ înainte ca săbiile
Să-i fi transformat trupul viu într-o masă-încărcată.
De-acolo vin. Îi redau cerul mamei,
Când cerul plânge după mama lui.
Şi plâng ca să mă fac cunoscut
Acelui nor care, iată,-se întoarce.
Am învăţat toate cuvintele necesare-n tribunalul sângelui,
Astfel încât să pot încălca legile.
Am învăţat toate cuvintele şi le-am sfărâmat

[...] Citeşte tot

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, eşti raza mea de soare,
Glasul tău blând mă alină mereu.
Tu, vindeci acolo unde doare,
Nu cu pastile, ci cu bunatatea ta de zeu!

Ochii tăi căprui şi blânzi, îmi încălzesc inima,
Zâmbetul tău fermecător îmi dă putere.
Mamă, străluceşti ca lumina,
Si eşti ce mai valoroasă avere...

poezie de Valentina Asaftei
Adăugat de Valentina Asaftei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icre de mancurtia

nu am succes! spuse
poetul trădător cu sine –
se duse
la supermarket: să întoarcă pe os
raftul cu icre reduse
la jumătatea stricată (?!)
a feţei lui dinspre mamă
a cefei lui dinspre tată –
se duse
cum s-ar prelinge o rană
dintr-o pungă vidată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia e-o legendă ce pune soare-n noapte,
Din fulgere croieşte lumina din răscruce
Şi-, n ceasurile negre, pudrează simplitate,
Să înflorească-n suflet iubirea ei cea dulce.
In ochii ei de mamă, femeia zămisleşte
Iubirea pentru pruncu-i, cu glasul cel duios,
Ea poate ca să poarte pe braţe, cât trăieşte,
Îmbrăţişarea-i caldă, prin nori şi timp ploios.

În mâna ei de zână şi timpul istoveşte,
Femeia-i rugăciune şi cântec de-nceput,
Iar când afară tună şi vremea se-năspreşte,
Ea este pragul casei şi zbor spre absolut.
Pe rozele din buze îi înfloresc cuvinte
Şi-, n şoaptele din noapte, aduce vântul lin,
Din suflet, ea revarsă noian de simţăminte,
Ca să ne crească aripi spre cerul cel senin.

E mamă şi regină, soţie şi iubită
Şi-, n aura-i de muză, poeme noi urzeşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet cel bătrân

Precum şi domniile voastre
îl ştiam doar pe Hamlet cel tânăr
veşnic tânăr
dar – mare surpriză! – îl întâlnesc pe
Hamlet îmbătrânit
mai bătrân şi mai neputincios chiar decât Lear
din Lumea Shakespeare.
"La ce te gândeşti?" îl întreb.
"A fi sau a nu fi?" îmi răspunde Hamlet
cel bătrân
precum veacuri în urmă
răspundea
întrebând
Hamlet cel tânăr.

poezie de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama

Glas are de ciocârlie
Şi în jur doar veselie
Deşi are mult de muncă
Mereu ştie să aducă.

Unde-i ea râde şi clipa,
Deşi sunt doar atâtica
Unde mama se iveşte
Simt iubirea cum pluteşte.

Când măicuţa e aproape
Precum nufărul pe ape
În lumina dimineţii
Simt mereu dulceaţa vieţii.

Mamă dulce-mi eşti comoară
Lângă tine simt cum zboară

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Valeria Iacob (ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie-ţi sunt mamă

Prin fiecare frunză, noiembrie-ţi sunt mamă,
Sunt vis, melancolie, o umbră-ntre statui,
Sunt vânt adus de toamnă, copacii mă destramă
Şi-n liniştea din noapte spre-un alt tărâm mă sui.

Sunt partea-mi de lumină şi stropul de-ntuneric
Ce se prelinge-n grabă în ochii-mi plânşi de dor,
Sunt mângâierea caldă şi zâmbetul feeric
Al fiecărei mame şi-a celor care mor.

Sunt veşnica pădure şi-acelaşi orizont
Sub care-atâtea stele au ars pe-acest pământ,
Sunt mama ce-şi aşteaptă odorul de pe front
Şi tot ce pot atinge scriind al meu cuvânt.

Sunt tot ce niciodată nu mi-am închipuit,
O lume-n altă lume, miracol început,
Noiembrie-ţi sunt mamă şi fiul drag, iubit,
Un vis pe care noaptea-n suspin l-a conceput.

[...] Citeşte tot

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!