Poezii despre georgescu matei, pagina 24
Poftim un caz
Sunt oameni care au acumulat la întâmplare
mine de pix epiderme infinit de subțiri vârfuri de lance
eu nu, gândul singur colecționat în taină, asta doar
mă atrage
dar iată un iepure, nimic nu i-a prevăzut
apariția, unde sunt legile naturii,, principiile
ferme, maestrul de ceremonii?
ei bine, nu, cerul, animalul singuratic și glontele
nu respectă nimic, poftim un caz:
vulturul s-a retras șoarecele s-a înmulțit sângele s-a
subțiat locul s-a pângărit soarele n-a țâșnit și
mica gură universală ne molfăie râzând
poezie de Matei Vișniec din Orașul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt poet sigur că știu,
Dar versuri tot încerc să-ți scriu.
Sper să nu te dezamăgesc;
Îți scriu doar fi'ndcă te iubesc.
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul berzelor
S-au întors berzele acasă
Din drumuri lungi, istovitoare,
În greaua lor cale întoarsă
Le-a mângâiat puținul soare.
Îndură frigul, nu le pasă
Că vremea-i rece, schimbătoare,
S-au întors berzele acasă
Din drumuri lungi, istovitoare.
Crenguțe mici și bețișoare
Le-adună și le țes în plasă,
Căldură în culcuș se lasă,
Comori ascund sub aripioare,
S-au întors berzele acasă.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de copil
De Sărbători te-aștept acasă, mamă,
La noi în sat a început să ningă,
Afară-i frig, dorul încins te cheamă,
Brăduțu-i trist, parcă ar vrea să plângă.
La pieptu-ți cald am plâns la despărțire,
Spre alte țări te-ai dus să-mi faci un bine,
Chipul tău drag îl port în amintire,
Se-aștern zăpezi și nu ești lângă mine.
Iubită mamă, tu nu ai nicio vină
Că m-ai lăsat plecând în pribegie,
Doar Dumnezeu n-a vrut cu noi să țină
Și ne-a lăsat uitați în sărăcie.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iertare
-Ți-ai dorit să-ți fiu alături,
Să mă ierți în astă noapte,
Sper că nu ai să mă-nlături
Că m-am dus în altă parte.
Mi-a căzut pe cap năpasta,
O iubesc, mi-e tare dragă,
N-am să uit pe lumea asta
Dulcele-i sărut de fragă.
Mă iubește, mă încântă,
În taină vreau să-i pătrund,
Dorurile mă frământă
Și în visuri mă cufund.
Îi mângâi al ei contur
Să o fac și mai frumoasă,
N-am s-o las, am să o fur,
S-o păstrez la mine-acasă.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Brăduțul meu
(Nepoților mei David și Bogdan)
Te-ai născut în vârf de munte,
Blând te-am mângâiat pe frunte,
Gingaș, plăpând și micuț,
Drag mi-ai fost, pui de brăduț!
Ți-a fost greu, am înțeles,
Că te-am strămutat la șes,
Plângeai cu lacrimi fierbinți
După dorul de părinți.
N-ai uitat, încă ții minte,
Te-am crescut ca un părinte,
Vara pe arșiță mare
Îți făceam umbră, răcoare.
Sărbători ne vin în prag,
Te împodobim cu drag,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumini si umbre
Lumină dedesub, deasupra întuneric,
Doar umbrele se văd în pomii de sub cer.
Părăsesc orice speranță, o fură dintre noi
Și o aruncă-n valuri, să vadă cum se duce.
Acum stă singură, plutește spre tărâm necunoscut;
Încearcă supraviețuirea cu o-ncercare grea.
Privește vuietul ce o-nsoțește de mii de mile,
Neîncetat din straja ce o duce.
Ajunsa pe un mal străin, așteapta.
În jur e-nconjurată de stele si de nori.
Răsare atât de-ncet în suflet, doar simte...
Lumina e deasupra și noapte dedesub.
poezie de Irina Matei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șarpele poem diamant
Sâsâind
se târăște
nevăzut prin iarbă
reptilă cu sânge rece
gândindu-se cum să mai ademenească
o altă Evă naivă
care să guste
iarăși din
măr.
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
crinii se plimbau pe tocuri verzi
pe albastre întinderi cerești
pe vârfuri m-am înălțat spre ochii tăi
și am șoptit în taină:
unde ești? pe cine iubești?
poezie de Corina Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tata poem diamant
Puternic
dar blând
el este cel
care te supraveghează mereu
te corectează atunci când greșești
și-ți dă sfaturi despre
cum să te
descurci în
viață.
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!