citatul+zilei+de+duminica

Temporizarea este cu deosebire periculoasă datorită naturii sale acumulative: când amânăm o anumită sarcină minoră, nu pare a fi chiar atât de importantă. Şi dacă lăsăm să treacă neobservate câteva lucruri în timpul zilei, ziua nu va părea a fi una foarte rea. Dar lasă să se adune mai multe asemenea zile şi vei avea veniturile unui an dezastruos.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velur

Când tu revii se face în miezul zilei noapte
şi îmi aduc sobolii prin galerie lapte
ridichi de lună nouă şi ştevii de sobol
alimentarul bol
când tu revii sar blănile de nurci
pe patul meu de fier în care urci
ca o cascadă veche de parfum
vin călăreţii obosiţi de drum
începe casa liniştit să ardă
din beciul rece până la mansardă
cum arde rapiţa pe câmp în lanuri

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Blănurile oceanelor şi alte poeme (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dioptrie

Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.

Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.

Odaie, îndoire-n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.

poezie celebră de Ion Barbu (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele la apus

Zăceam acolo întins pe nişte pături
Prea istovit să-mi pot capul înălţa,
Şi-o zi lungă şi fierbinte îmi trecea pe-alături,
Şi-mi doream să fi fost mort. Şi asfinţea.

Spre vest, lichid, aurul aluneca-n amurg.
Contemplam cum lumina zilei moare
Şi parcă simţeam cum stelele de pe cerescul crug
Îmi însoţeau inima într-o depărtare mare.

poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a adormit inima?

Mi-a adormit inima?
Şi-au oprit stupii viselor munca,
a secat apa de la roata morii
din mintea mea,
se-învârt cupele goale,
numai umbra locuieşte-n ele?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează ca lumina zilei.
Nu doarme, nu visează –
ochii ei sunt larg deschişi,
citind semne de departe, ascultând
la frontierele tăcerii vaste.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna.
Şi abia de îndrăznesc a spune-presupune
cu ce străfulgerare de păcate aş cuteza
să luminez amurgul zilei care apune.
Însă din zi în zi pe mine tot mai mult
pe mine eu mă acuz, dar presimţind ce va urma,
îmi iau iubirea, pentru că-n altă ţară dumneata
îmi vei întoarce spatele, ca unui necunoscut.

poezie de Iosif Aleksandrovici Brodsk (24 mai 1962)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

Vreau soarele să-l prind,
Cu-nţelepciunea vastelor incendii în priviri,
Păstrând acelaşi dor arid,
Să-l sting prin focul de iubiri.

Vreau iar lumina zilei, printre stele,
Năframă zeilor s-o dăruiesc,
Cu tot albitul ei în pânză,
S-acopăr ochii ce iubesc.

Vreau inima să-ţi capturez,
Cu buzele fierbinţi, de pe jăratec,
Candoarea zorilor dori-mi-aş să visezi,
Aşa cum te visez în nopţi, ca un ostatec.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri întunecate

În vremuri întunecate ochii încep să vadă,
Mi-am întâlnit umbra într-o umbră mai mare;
Mi-am auzit ecoul în ecourile pădurii –
Un domn al naturii jelindu-se unui copac sub zadă.
Trăiesc între stârci şi pitulici, străin între străini,
Printre fiare pe deal şi şerpii din vizuini.
Ce este nebunia, dacă nu nobleţea unui suflet
În dezacord cu împrejurările zilei care ia foc!
Cunosc puritatea disperării în ultima-i esenţă,
Umbra mea pironită de un perete transpirat.
Acel loc, departe-între stânci, e-o peşteră, un adăpost
Sau o răscruce de vânturi? Între extreme-îmi caut rost.

O furtună permanentă de similarităţi!
O noapte căzând în fâlfâit de păsări, o lună zdrenţuită,
Iar în mijlocul zilei, întunericul întorcându-se din nou!
Un om merge departe pentru-a afla cine este, ca şi alte dăţi –
Moartea sinelui în lunga noapte indiferentă, de smoală,
Când toate formele naturale emană-o lumină ireală.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul ca o pradă

Las visul pradă nopţii,
În care-ai apărut,
Şi ochilor adînci -
Să-ascundă-al tău sărut.

Ce mi l-ai dat în vis
Şi mi-ai cerut dovezi,
Să jur că-i paradis,
Să cred că mă mai vezi.

Las visul pradă vremii,
Cînd noaptea mă-nfioară,
Şi vreau să ştiu, aevea,
Ce gînduri te-mpresoară.

Las visul pradă zilei,
În care-mi reapari,
În umbre de scîntei
Mă retopesc, dispari.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!