bucura

Cocostârcul se opreşte; încordează gâtul şi priveşte. Pe frunza unui nufăr o broscuţă se bucură şi ea de frumuseţea şi răcoarea dimineţii. Când l-a văzut, biata broscuţă a încremenit pe picioruşele de dinapoi; cu ochii mari deschişi cată la cumplitul duşman. În spaima ei îl vede uriaş, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta şi, împreună cu balta, pe ea. Îşi aşteaptă sfârşitul. Cocostârcul o vede şi înţelege. Dar dimineaţa e mărinimos. Ş-apoi i se pare atât de neînsemnată această vietate a bălţii, că, de la o vreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei şi nici n-o mai zăreşte. Ridică piciorul, păşeşte dispreţuitor şi trece măreţ, mai departe.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate şi cu tot ceea ce meşterii din acea ţară au socotit mai scump şi mai frumos. O mulţime de stâlpi de marmură şi poleiţi erau prin biserică şi pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai preţioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun şi mari cât doniţa, cărţile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumuseţea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârşească pe deplin, căci turnul se surpa.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 37

Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viaţă
La fel şi eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu fiinţa ta măreaţă.
Căci eşti frumos, bogat, şi nobil, şi deştept
Şi-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Şi-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Aşa că nu-s olog, sărac, dispreţuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belşug şi eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.

Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îţi doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă omul ar acorda morţii măcar un minut pe zi de meditaţie, conflictele în care ar fi implicat şi-ar micşora importanţa şi soluţiile cele mai rele l-ar speria mai puţin, ar fi oricum mai indrăzneţ şi s-ar bucura mai mult ca există. Suntem însă făcuţi să nu putem concepe în noi înşine că am putea muri, să simiţim adică, nu doar să gândim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfârşit fiindcă altfel ştim prea bine ca într-o bună zi va trebui să pierim... gândim! dar această bună zi o să fie cândva, pană atunci, ehe, mai e!... şi continuăm prizonieri ai forţei noastre vitale să urmărim nemăsurat cu secreta şi puternica lupă, gesturi şi cuvinte care ne chircesc sufletul!

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi copile, ţine minte

Măi copile ţine minte
ale mele dragi cuvinte!
Viaţa care vine, nu e pentru mine.
Viaţa care vine, vine pentru tine.
Dacă nu eşti pregătit, ca să intri în ea,
repede vei fi înghiţit, fiindcă este grea.
Ea va fi o viaţă, la nivel înalt,
unde nu faci faţă, printr-un singur salt.
Păşind treaptă cu treaptă, scara vei urca,
ajuns pe cea mai înaltă, te vei bucura.
Dacă totuşi ai învins, nu uita cum ai putut
ca să fii de neatins! Nu uita de început!
Nu-l privi de sus, pe cel care a rămas,
Tu la el coboară şi-l scote din impas!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul din corpuri este ceva ce se face simţit chiar de la prima vedere, iar sufletul ca unul ce-l cunoaşte, se pronunţă, şi după ce l-a recunoscut îl primeşte la el, şi, ca să zicem aşa se acordă cu el. Dar dacă se apropie de ceva urât, se retrage în sine, îl respinge şi se disociază de el, deoarece nu este în consonanţă cu el şi îi este străin. Spunem de bună seamă că sufletul fiind natural şi fiind în vecinătatea esenţei superioare între fiinţe, orice ar vedea el înrudit cu sine sau vreo urmă a înrudirii, se bucură şi se cutremură de uimire şi îl aduce la sine şi îşi recapătă memoria propiei fiinţe şi a celor ce-i aparţin. Emoţiile iscate în faţa a tot ceea ce este frumos trebuie să fie: cutremurare, dulce ameţeală, dor, iubire şi tulburare amestecată cu plăcere.

citat celebru din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea starurilor a apus – deşi trăim într-o epocă obsedată de cultul starurilor. Zelul de a urmări viaţa vedetelor avea odată un voios parfum arhaic. La fel ca zeii grecilor antici, întruchipau idealuri omeneşti şi slăbiciuni omeneşti. Acest voaierism mângâia nespus, reuşea să potolească pentru o vreme propria nefericire. Era, chiar mai mult decât religia, opiu pentru popor. În era digitală, însă, Olimpul a fost luat cu asalt. Deodată, fiecare are în mână instrumentul multimedia propriu, cu care să se reprezinte pe sine. Exhibiţionismul a înlocuit voaierismul, ca anestezic. Procesul de selecţie, despărţirea celor care se bucură de atenţie de cei care comunică în gol, este făcut de "crowd intelligence", fiind acum cu adevărat democratic.

Alexander von Schonburg în Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa iubitei

O, vreme, nu-atinge fiinţa iubitei,
O bucură floarea, dar floarea păleşte
O apără frunza, dar frunza se trece
oglindă i-i râul, dar râul e tulbur.

Nici codrul, o, Doamne, scăpat nu-i de vamă
şi el e ca roua, şi el se-nfioară.
Nici munţii, îmi pare, nu pot să adoarmă:
gândind la ce vine li-i tâmpla căruntă.

Nici tata-pământul cruţare nu are,
Cu trecerea anilor vlaga şi-o pierde.
Ştiu, vreme, că una le schimbă pe toate,
Ştiu, vreme, că toate le dăm pentru una,

dar, totuşi, te-ndură de chipul iubitei!
N-o vezi cum rodeşte şi-n pară se lasă?
De parcă-i eternă îşi dăruie viaţa
clipelor care primesc şi nu iartă.

poezie de Liviu Damian din 1974 (1974)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!