Poezii despre placerea mea, pagina 23
Nu este rușinos să te prăbușești în durere
De la începutul vieții cu stângul am pornit
Un mielușel de lapte, pe râsul ierbii crude,
În care bucuria încet încet se pierde
Dacă în ochi și-n suflet nu ai pe Duhul Sfânt.
Crescând în stânci și floare am plâns la pieptul Evei
Cu limba păcătoasă, și-un ochi atins de rău
În care îndoiala și răutatea scurmă
Lumina și un Soare - Veșnic Dumnezeu.
Între Pământ și Cer o ramură cu floare
Un OM matur zâmbind, la tot ce e frumos,
Un fals creștin ce-ndură vântul disperării
Să prindă-n firea lui, o mare de plăceri.
Prin zori și ciute frânte un călător am fost
Un graur cântător, de dragoste și pace,
Un botezat pierdut prin valurile vieții
Ce-și căuta Iubirea in lumea desfrânată.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (30 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focul din gând
În noapte, sub lună, îmi spune-o poveste
Un vânt ce adie-n poiana pierdută
În mijloc de codru, în lumea tăcută
A celor ce dorm în arpegii celeste.
Șoptește deasupra mulțimii de fire,
A ierbii ce-și unduie părul cel verde,
Sub vorbele-șoapte ce vin să dezmierde
Urechi de-ntuneric cu-a lor născocire.
O fi adevărul, sau doar inventată?
Stejarul cel falnic din margine știe,
Căci șoaptele, toate, se-ntâmplă să fie,
Trecând peste timpuri, povestea lui toată:
Ieșise din ghindă fragil și subțire
Cu teama în suflet, făptură plăpândă
Ce-ntinde spre viață încet, tremurândă,
O mică tulpină spre-a zilei lucire.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul și Lumina
-Poem-
Ca a Domnului Ființă
Nu este și nici n-a fost
Să ofere biruință
Chiar și astăzi prin credință
Omului un veșnic rost
Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împărați
El la Sine ne-a primit
Viață și ne-a dăruit
La cer sus să fim luați
Veșnicia numai El
Și astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră
Mesia ce ne-a arătat
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eterna Iubire
Cea mai puternică dintre toate este iubirea,
E-atât de clar, și cine ar spune altminterea?
Cine ar fi atât de orb să vadă și să nu creadă
Cum iubirea vindecă răul cu binele, fără tăgadă!
Cine ar fi atât de surd să nu audă mama
Cântând pruncului iubirea ce-o-ndeamnă inima
Sau cum ne-am putea numi văzând răstignită
Iubirea însăși ce ne cheamă, dar mereu ocolită?
Este cineva pe lume care nu vrea să iubească
Sau să nu vrea a fi iubit, mereu să-ntinerească?
Dacă aflați vreunul mergeți și la unul și la altul
Să-i cercați gândirea sau cum are sufletul,
Căci vinovat sau fără vină daca-ar fi cineva
Să nu afle iubirea, un om rătăcitor veți vedea
Ce-și închipuie că are totul nimic dăruind,
Bătrân cu sufletul și trupul, înapoi mergând!...
Dar mai este pe-astă lume cineva ca să iubească,
Cu iubire neîntinată, necuprinsă și firească,
[...] Citește tot
poezie de Vasile Neguș din Teologie în Poezie, Volumul I (septembrie 2015)
Adăugat de iconic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulise
Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneș
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soție eu fac legi și țin județ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, niște trântori
Care mănâncă, dorm și care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieții până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe țărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut și-am cunoscut multe, orașe și oameni,
Obiceiuri și clime, adunări și guverne
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toți;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experiența e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
[...] Citește tot
poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XIV
Spre cerc din centru, și spre centru vine
din margini apa în rotundul vas,
precum o miști de-afară, ori din sine;
acestea ce le spui mi-au și rămas,
venite-n gând deodată când tăcut-a
și duhul plin de glorie-al lui Tommas,
prin faptu-asemănării, căci făcut-a
la fel și el vorbind, și Beatrice,
căci, după el, ea astfel început-a:
"Acesta are zor, deși n-o zice,
și nici vorbind, dar nici nu se gândește,
să afle și-alt un adevăr de-aice.
Să-i spui de focul, cel ce vă-nvălește
substanța voastr-aici, va rămânea
etern la voi cum astăzi vă-nflorește,
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul V
Din starea-ntâi așa-ntr-a doua stare
venim, în cerc ce loc mai strâmt rotește,
ci cazne-atât mai mari, stârnind urlare.
Grozav aici stă Minos și rânjește,
județ el ține-acolea-n poartă stând
și-azvârle-n Iad precum se-ncolăcește.
Eu zic că rău-născutul duh intrând,
silit e culpa-ntreagă să și-o spuie,
iar el, cunoscător de rău, văzând
ce loc din Iad e vrednic să-l încuie,
cu număru-nvârtitei cozi pe spate
arată gradu-n care vrea să-l puie.
Mereu stau multe-n față-i adunate,
și una după alta vin cu rândul
și spun și-aud și-n Iad sunt aruncate.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XXXIII
"Deus, venerunt gentes", alternând
ori trei, ori patru dulce-o psalmodie
cântar-acele doamne,-acum plângând,
și le-asculta și-ofta-n cucernicie
stăpâna mea, și-așa schimbată cum
nu mult mai mult sub cruce-ai fost, Mărie.
Iar, când fecioarele-i făcură drum
și ei ca să vorbească, ea,-n picioare
stând dreaptă-n sus, răspuns-a lor acum
și-n faț-avea a focului coloare.
"Puțin și nu mă veți vedea", vorbi,
"și iar mă veți vedea, dragi surioare!"
Pe toate șapte-n față-i le pofti,
și-n urma ei, prin semn numai, m-aduse,
pe doamna și pe Stațiu, ce s-opri.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XXVII
Cum stă, când primu-i foc vibrează-n locul
stropit cu sânge dintr-al său părinte,
și stă pe Ebro cumpăna, și-n focul
de-amiazi în Gange apa e fierbinte,
așa sta soarele, că-n seară da,
când sfântul înger ne ieși nainte.
Pe mal, dincoa' de flăcări stând, cânta:
"Beati mundo corde!", însă glasul
mai viu decât cel viu din noi era.
Și-apoi: "De-aici în sus închis la deal vi-e pasul
cât timp n-ați ars în foc. Intrați și-un cânt,
din foc venind, vă va conduce pasul."
Așa ne-a zis de-aproape solul sfânt,
de-aceea fui, la cele ce ne spuse,
ca omul dus de viu a-ntra-n mormânt.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul VIII
Crezu pământul, într-a sa perire,
c-ar da,-ntr-al treilea ciclu rotitoare,
frumoasa Chipris patimă-n iubire;
deci nu numai ei singură onoare
i-au dat cu vot și jertfe sfinte-acei
antici păgâni în vechea lor eroare,
ci-aveau pe Dio și Cupido zei,
ca mamă ea, iar el ca fiu, pe care
ziceau că-l poartă Dido-n poala ei.
Deci ea, ce-mi da-nceput aci-n cântare,
dă nume stelei cea cu drag privită
de soare, și-apunând și când răsare.
Ci-a mea suire-n ea nu-mi fu simțită,
dar sigur fui că sunt suit, firește,
văzând pe doamna mult mai înflorită.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!