mers

Aurora

Tu regină majestoasă, prietena lui Dumnezeu,
Ca un râu d'argint să varsă luminosul păr al tău
Peste drăgălaşii umeri, când răsari însvăpăiată,
Nobilă, cu ochi de zâmbet şi cu mers uşor de fată.
Şi cum vii, o visătoare, rătăcind pe cer aşa,
Tu pierzi una câte una stelele din salba ta.

Te-ai împodobit, Frumoaso, cu tot ce-i frumos sub soare,
Şi Zâmbeşti cu ochii umezi de mărire şi splendoare,
Arătând şireată pieptul desvelit d-al tău veşmânt,
Şi din cer adânc lumina şi-admirarea pe pământ.
Norii-n calea ta cu vuiet speriaţi se'ndepărtează,
Ca tu-i biruieşti, Stăpâno, cu puterea ta vitează.

Cât esti tu de bună, Doamnă! Tu, cea cu alai de stele,
Faci cărările, frumoase presărând argint pe ele,
Pui vopsea de argint - pe vârful munţilor intunecoşi
Şi te legeni blândă'n carul înjugat cu tauri roşi.
Tu te lupţi prin întuneric cu-ntunericul, şi, plină
De puterea ta, lumina se renaşte din lumină.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e tot

Lumina e viaţă şi viaţa e zbor
De păsări ce fulgeră nor după nor
Iubirea e viaţă şi viaţa e vis
Cu aripi de fluturi şi flori de cais.
Un câmp de verdeaţă cu fraged miros
E viaţa aceasta cu trup lunecos
Ea trece aşa precum trecem în zbor
Pe luciul zăpezii c-un simplu fior.
Viaţa e cartea pe care o ştii
Zi după noapte, amurg după zi
E-un dangăt de clopot ce bate mereu
Şi ştim că va trece şi ne este greu.
E zbuciumul mării pe timp de furtuni
E luna ce-ascunde atâtea minciuni
E foşnetul ierbii când trece un cerb
Şi e substantiv, adjectiv sau e verb.
E floarea de colţ a iubirii dintâi
E şoaptă de seară spunând,, mai rămâi‘‘
E dulcea mireasă cu mers diafan
E cântecul nopţii pe-aripi de pian.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dacă tot ai venit cu noi până aici, hai şi până-n oraşul artificial. Nu mai e mult de mers.
Lucian: Frumoasă încercare, blondo, dar să ştii că nu merge! Nu ţine figura. Nu mă las păcălit, deci, n-am să-ţi cad în capcană.
Maria: Ar trebui, totuşi; colegii noştri vor şi ei să te vadă. Dă-le prilejul ăsta; după trei luni de absenţă, merită măcar atât. Nu zic să te întorci acum printre noi, dar...
Lucian: Blondo, nu insista!
Maria: Uau... Te-ai schimbat, Luci... Eşti altfel.
Lucian: În ce sens?
Maria: Nu ştiu, dar felul în care m-ai privit acum... M-am simţit foarte ciudat; de parcă mi-ar fi îngheţat brusc toate simţurile. Nu erai aşa înainte...
Lucian: Serios?! Scuze, nu intenţionam să... De fapt, nici nu ştiu ce vreau să spun.
Maria: Zău, Luci, de ce eşti aşa?
Lucian: Eu, blondo? Cum anume?!
Maria: Aşa cum eşti acum... Rece, dur, arogant, ursuz, morocănos, mofturos, încăpăţânat, mândru, orgolios... Nu ştiu, te comporţi prosteşte, copilăreşte, nicidecum ca un om matur cu pretenţiile tale. Nu te ridici la standardul tău, la statutul tău.
Lucian: Eu, blondo?! Ţi se pare ţie numai...
Maria: Nu mi se pare deloc. Eşti, dar ce să mai, te las aşa, cu încăpăţânarea ta cu tot; văd că nu am cu cine discuta. Eşti foarte căpos, ca un catâr, ţi-am mai spus parcă, însă te las în pace, n-am ce-ţi face.
Maria: Nu sunt eu nici chiar aşa, blonduţo.
Maria: Asta vom vedea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avva şi îngerii

Acelui avvă Getikós i-au spus,
căci se trăgea din Pontul unde-odată
Andrei, întâi-chematul lui Iisus,
a răsădit credinţa-adevărată.

Şi povestesc de dânsul cei bătrâni
că mulţi veneau să-l caute-n pustie,
dar l-aşteptau şi şase săptămâni
să ias-un ceas afară din chilie.

Cât n-aţipea, el se ruga întruna
şi gropi făcuse cu genunchii-n stei,
iar îngeri de-au venit să-i dea cununa,
a aruncat cu cârja după ei.

"Să-mi daţi cununa Domnul v-a trimis
când copt voi fi de marele soroc,
dar voi trăind pe veci în paradis,
de-al vremii mers habar n-aveţi deloc!

[...] Citeşte tot

poezie de Răzvan Codrescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa răspunsului mut

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi furtunoasă

Sfârşit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind şi gând efemerid
În lene... soră cu dezastru'.

E scalpul tot într-o sudoare
Şi ape curg pe braţe, ceafă...
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.

E-un abur fin în atmosferă
Ce-năbuşă şi-un simplu gest...
Şi soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.

Şi mers devine o povară;
Se simte tot lipit de piele
Şi-n troleibuz, ieşit pe scară...
Ciorapii-s umezi, ca obiele.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!