gluma

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:

- "Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi!
Şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
Din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare.

Că m-ai ales din lume femeie de ruşine,
Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc,

Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit,
Voi pune-o să-mi razbune greşela înzecit.
Spurcată buruiană, ieşită la lumină,
Îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânt-Ion

Frunzuliţă chimionu,
Chimionu, anasonu,
Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu,
Să prăznuim patraonu
Cu Jenică Arionu!
Să mai mergem la fiatru
Să văz doi jandari cât patru!

Că era mare-mbulzeală
De-mi venise ameţeală;
Că Jenică Arionu,
Pasămite-i farmazonu,
A tras la loja de sus
Şi drept în faţă ne-am pus,
La lojă de beletaj,
Unde-i mai mare blamaj!

C-apoi stam şi petreceam
Şi în lojă chef făceam,
La poliţie nici gândeam,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul obosit şi însetat

Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: şi din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îţi pierzi vremea pe-afară, ţopa ţop, din floare-n floare.

Bate-un vânt călduţ de vară, şi eu văd un călător
Se grăbeşte, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar păşeşte mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.

Acum bate la portiţă, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriţă, şi am vocea foarte groasă;
-Aşadar, este bărbat, este-n casă, nu greşesc
Şi mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.

-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, şi-ncuiate şi se pare?
-Nu vă supăraţi, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, şi simt că mor.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat Ţara de Foc

Am visat că eram tânăr şi tu erai tânără şi tinereţea era veşnică,
iar cuvintele aveau o valoare, iar sentimentele – o valoare dublă
şi tu mi-ai spus – Pleacă. Şi eu am plecat pe planeta Epsilon,
unde am plâns mult, iar tu râdeau pe Pământ.
Apoi m-am trezit, râdeai în somn, eu eram treaz lângă tine,
trist şi cu totul treaz şi mă întrebam la ce bun trezia,
la ce bun visele că nici poemul acesta sobru nu mă salvează de moarte.
A plecat în Ţara de Foc, unde focile nu au noroc.
S-a înconjurat de fecioare frumoase,
un harem cum nu s-a mai văzut.
Nimereau acolo marinari rătăciţi
pe care fecioarele îi travesteau în ceea ce erau ele însele.
Se auzeau de departe strigăte de durere,
probabil ale marinarilor rătăciţi.
Trăiam o necontenită uluire,
nu pot spune că nu mă atrag perversiunile,
dar prea era evidentă tortura.
Absorbit eram de lacome amintiri. Era o oază a copilăriei?
Nici nu ştiu de când mă aflam acolo.
Mă gândeam să scriu şi eu poeme,

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Marius
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte uşi

La o uşă cu păcate
(cum sunt toate...)
a bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc şi greu.
Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan şi Radul

I

Ştefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-şi dobândească
Pradă bogată
Şi voinicească.

Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moşia,
În deal şi-n vale,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea elegie

Dedicată doamnei Hertha Koenig

Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceştia puţin mai
trecători ca noi înşine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voinţă? Ci, iată – îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsuceşte şi-i ameţeşte,
îi aruncă şi-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subţiat, ros de
veşnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Şi abia căzuţi
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenţei... îndată bărbaţii
cei mai puternici sunt rostogoliţi din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.

Ah, şi-mprejurul acestui

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate începi de astăzi

Doamne-Dumnezeule
În ţara asta se vorbeşte doar de porci!
Peste tot miroase a şorici şi-a sărăcie
Întinsă-n kilometrii de şosele bătute-n pietre rare
-fetiţele ce stau în colţ de stradă, strâmb, căzut
de la cutremurul din '77-
Când toată lumea primea uleiul pe cartonul alb
Şi vânzătoarea te privea ca pe un deţinut
Ce a venit să-şi ia fiertura comunismului insângerat
De macii câmpurilor lăudaţi şi strânşi de inimi dulci
Dulci din vina marmeladei şi a steguleţelor din mâini
Ce se vroiau în cer şi-n soare să se spele
Pentru cel mai bun conducător de-atunci.
Doamne-Dumnezeule
În ţara asta miroase doar a închisori cu infractori
Ce-au pus pe foc ibrice de cafea şi ceai
Făcute doar din aur alb şi trafic de copii
Ce-au fost vânduţi pentru organe şi homosexuali
Ce au citit scriptura cu ochelarii Papei de la Roma
Ce a precizat că sufletele care încalcă legile Domnului

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul nesocotirii (Ioan 12,48)

(Întâmplarea s-a consumat în Ohio, SUA, sub guvernatorul George Nash, între anii 1900-l904. Numele personajelor şi unele aspecte ale întâmplării sunt împrumutate.)

Se spune că domnul Popa, dintr-un oarecare sat,
Ar fi zis ceva-mpotriva, la organele de stat.
Cei cu legea îl luară şi, în tribunal băgat,
I s-a dat sentinţa morţii: să fie decapitat!
Însă nu-şi făcea el grijuri, căci un neam de-al lui sus-pus,
Avea pile chiar la şeful statului cel mai de sus.
Şi într-adevăr, acela a ajuns până la rege,
Singurul ce-avea putinţa o sentinţă să dezlege.
Regele, un om cu suflet, ascultă şi-i zise: "Bine.
Scriu cum m-ai rugat decretul şi-i va fi dus chiar de mine".
Iar a doua zi apare regele-mbrăcat normal
La-nchisoarea cu pricina. Mergând el pe culoar,
A ajuns lângă celula celui ce fu condamnat.
Însă ce să vezi, acesta, era foarte ocupat.
Regele-l chemă pe nume şi ţinând în mâini hârtia,
Îi spunea că îi aduce vestea bună, amnistia.
Condamnatul, aruncându-i o privire-n vânt fugară,
Şi zărind îmbrăcămintea-i cea de rând aşa normală,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!