decide

Iubire îndoliată

De ce te-ascunzi mereu în nopţi de necuvinte
Călcând în vechi hârtoape de-nsingurate ciute,
Te-neci în ploi amare, uitând de cele sfinte
Şi inimii-i zideşti altar din lacrimi mute?

Ştiu că s-a rupt şiragul cu vise nenuntite,
Iar pentru tine mâine este acelaşi ieri,
Că zei păgâni au frânt al zorilor ursite,
Şi-au anulat povestea doritei primăveri.

Alergi fără de noimă prin stepe de-ntuneric,
Deşi sobor de îngeri la poarta ta veghează,
Te-nstrăinezi de viaţă şi sub blestem himeric,
Golgote de nelinişti iubirea-ţi îndoliază.

Cohorte de neşanse te urmăresc perfide,
Iar ochii înspre cer prea rar îi mai ridici,
Îţi pare că-i târziu, dar poţi oricând decide
Să treci de purgatoriu la far de licurici.

[...] Citeşte tot

poezie de Ines Vanda Popa (20 august 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de la natură

Nu mai faceţi voi campanii ce-au ca scop sume de plată.
Omorâţi-vă în pace, făr' a media pe plantă!
Chiar vă înţelegem sensul, mândrilor cu capul mare
Creaţi arme spre-a decide cin' rămâne în picioare
În acest război al vostru, un nonsens al legii firii,
Omorâţi chiar prim maestrul ce-a dat viaţă omenirii...
Şi nouă, străbunii sacri, ş-altor specii osebite
Spre-a-ndruma sufletul vostru întru el prin taine sfinte.
N-aţi fost singurii ce-n goană au ras tot spre nicăierea,
Dar consumatori de sine?!... o specie de toată jena.
Dacă tot vreţi adevărul şi nu-l căutaţi în om
Nu mai vindeţi oxigenul ca bilet de avion!
Voi visaţi doar la mai mare, la etern necontenit,
Dar distrugeţi tot ce astăzi cu onoare v-a slujit!
Chipuri pale cu machiaje... creatori de mode mute,
Surdă-i dogma surzitoare care vă transformă-n brute.
Brute calme, sfidătoare, cu inimi la metastază
Ce-s conduse de "iubire" doar când camera stochează.
Judecata vine-ndată, nepoţi vom salva pe front...
Că noi suntem cerul vostru şi calea spre orizont.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (21 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai parte de eşec ai tendinţa să îţi confirmi că nu eşti capabil de mai mult. Dar dacă acel eşec le-ai privi altfel? Dacă l-ai vedea nu ca un eşec ci ca un feedback din care poţi prelua informaţii şi apoi poţi îmbunătăţi o strategie până când devine potrivită pentru succes. Un eşec este un mecanism prin care aflu că încă nu am apăsat pe butoanele potrivite pentru succes. Dacă aş privi eşecul ca ceva pozitiv, nu ar mai putea să îmi confirme decât că sunt într-un proces de îmbunătăţire. Gândeşte-te la un compozitor. Caută o anumită notă pentru a se integra perfect în melodie. Însă nu o găseşte de la început. Dacă, după prima încercare ar zice "nu am nici o şansă să găsesc nota potrivită", ar decide că nu e suficient de bun. Însă, în cel mai logic mod, acel compozitor trebuie să testeze sute, dacă nu chiar mii de variante până când ajunge la cea potrivită. Succesul nu este altceva decât finalul unui proces de îmbunătăţire permanentă, obţinut prin informaţiile pe care le primeşti datorită... eşecului (feedback-ului). Nu există eşec, există numai feedback. Cum ar fi viaţa ta dacă ai gândi aşa?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o datorie

Avem o datorie: oriunde să vestim
Că-i numai un traseu spre fericiri divine,
C-apar fortificări când spre Liman păşim,
Că doar prin lupte credinţa se menţine.

Că înţelegem scopul trăirii-n pribegie
E-un adevăr ce naşte în noi încredinţări
C-aşa putem implementa o strategie
La noi acasă şi-n alte multe ţări.

Se-ndreaptă milioane spre grotele pierzării
O, cine să-i oprească din gestul lor dement?
Avem o misiune mergând spre largul zării
Să spunem că Scriptura e-un sfânt medicament.

Nimic nu poate stinge în noi însufleţirea
Ce-am dobândit-o când răspuns-am la Apel
Atunci noi am decis să-ndeplinim menirea,
Să acceptăm Lumina şi să slujim cu zel.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (12 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim regret... de debut

Am teama veşnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup şi gând, făr-a mai şti de ce-mi revine...

Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi aşez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia şi ultimul rol
Şi nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac şi s-aleg drumul...

Nu pot nici trist să fiu, să plâng şi-aş fi cel mai îndreptăţit
Şi nici căldura n-o mai am -şi cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toţi desprins!

Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi şi-ncă să fiu,
S-oblig aşa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aş vrea, când mort să fiu tot viu!...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Katherine Watson (arată clasei un tablou ce înfăţişează un animal în descompunere): "Carcasa de vită", de Soutine, 1925. E reuşit? Haideţi, domnişoarelor, nu există răspuns greşit. Şi nici nu există vreun manual care să vă spună cum să gândiţi. Nu e chiar aşa de simplu, nu?
Betty Warren: Într-adevăr, nu e. Nu este reuşit. De fapt, eu nici nu aş numi aşa ceva artă. E grotesc.
Connie Baker: Există vreo regulă care interzice ca arta să fie grotescă?
Giselle Levy: Eu cred că are o tentă de agresivitate. Chiar de erotism.
Betty Warren: Pentru tine, totul e erotic.
Giselle Levy: Totul este erotic.
Susan Delacorte: Nu există nişte standarde?
Betty Warren: Ba sigur că există! Altfel un goblen de prost gust ar putea fi considerat la fel de bun ca un Rembrandt!
Connie Baker: Hei, unchiul meu, Ferdie, are două goblenuri de prost gust. Adoră clovnii ăia.
Betty Warren: Există standarde! Tehnică, compoziţie, culoare, chiar şi tematică. Aşa că, dacă sugeraţi că o bucată putrezită de carne este artă, cu atât mai puţin artă "desăvârşită", atunci noi ce vom mai învăţa?
Katherine Watson: Exact asta. Tocmai ai scos în evidenţă noua noastră materie de curs. Betty, mulţumesc. Ce este arta? Ce anume o face bună sau de proastă calitate şi cine decide asta?

replici din filmul artistic Zâmbet de Mona Lisa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alice Kingsleigh: Îmi pare rău, Hamish. Nu mă pot căsători cu tine. Nu eşti bărbatul potrivit pentru mine. Şi îmi pare rău dacă asta îţi va cauza probleme cu digestia. (Se întoarce către sora ei.) Te iubesc, Margaret. Dar asta e viaţa mea şi eu sunt cea care decide ce face cu ea. (Alice se întoarce către Lowell, întâlnindu-i privirea aspră.) Eşti foarte norocos să o ai pe sora mea drept soţie, Lowell. Să te porţi frumos cu ea. Te voi urmări cu atenţie. (Alice se duce la mătuşa Imogen şi o ia de mână.) Nu există niciun prinţ, mătuşă Imogen. Trebuie să vorbeşti cu cineva despre halucinaţiile tale. (Alice trece pe lângă Lady Ascot, uitându-se urât la ea.) Se întâmplă să-mi placă iepurii. În special, cei albi. (Se duce la mama ei.) Nu-ţi face griji, mamă. Voi găsi eu ceva folositor de făcut cu viaţa mea. (Se întoarce către surorile Chattaway.) Voi două îmi amintiţi de doi băieţi hazlii pe care i-am întâlnit într-un vis.
Lordul Ascot: Pe mine m-ai uitat.
Alice Kingsleigh: Ba nu, domnule. Dumneavoastră şi cu mine avem de discutat despre afaceri.
Lordul Ascot: Am putea merge la mine în birou? (Alice zâmbeşte şi se îndreaptă spre casă, când, deodată, se întoarce cu faţa către mulţime.)
Alice Kingsleigh: Şi încă ceva. (Alice îşi ridică marginea fustei până la genunchi şi începe să dansese futterwacken.)

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!