Dori

Gând când dormi

Şi n-am să fiu acela care
cu-n pled de flori să-ţi învelesc,
forme dulci fermecătoare
care îşi cer dreptul firesc

Şi n-am să fiu al tău şi pare
că timpul face şi desface
şi trupul meu mocnind ardoare
te va dori până va zace.

O şansă ni s-a dat, chiar mare
şi n-au primit-o toţi la rând,
noi am avut-o şi se pare
că am pierdut-o nedorind.

Îmi pare că această oră
care va trece în curând,
peste o vreme o să doară
copleşitoare şi visând.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pofida timpului

Tu simţi, om bun, că va fi primavară?
Şi din omăt o să ne-alegem cu ţărână,
Ce e atât de fragedă şi-atâta de uşoară-
În palme eu o strâng de dor ce va sa vină.

La usi desferecate va poposi cel drag,
Cu aripi de lumină din sfera sa cerească,
Şi se va face soare, sub fiecare prag,
Iar gâzele ca oamenii or vrea să ne vorbească.

Tu stii, om bun, ce extraordinară- i firea,
Dacă la geam deschis cu cineva concepe
O altă latură a lumii, de unde nici privirea
Nu şi-ar dori să ne despartă, să fim în două cete.

Suntem ca îngerii, oriunde nu am fi-
Fie în iarnă, vară, ori toamnă, primavară,
Tu ştii, om bun, că toate sunt de Sus
Şi, în pofida timpului, se - aude o vioară...

poezie de Lilia Manole (16 februarie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică

oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

De te vei rupe dintr-o altă lume
Şi vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aştept, speram să vii.

Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi eşti atât de-aproape, uneori,
Şi-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrăţişezi cu dragoste şi... dori.

Îmi eşti o stea în nopţile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi eşti suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.

Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu ştiu
De unde vii spre mine, cum păşeşti,
Cum intri-n suflet, cum îl laşi pustiu,
Şi mă întreb, adesea: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de început

..

Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viaţa - smintită-nfrăţire cu vraja-nserării şi-a zorilor
Viaţa - năvalnică grindină-a luptelor,
Viaţa - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu...
Ea în mine există de mult şi-o aştept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroşi, statuie antică vie.

Până azi n-am iubit,
Deşi somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul şi flacăra munţilor,
Îndoitu-mi-am fruntea şi-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veştede

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine...

Sunt un trecător prin viaţă,
Ca şi alţii, ca şi tine,
Depăn firul meu de aţă,
Nu ştiu dacă mă mai tine.

Sunt actor şi joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.

Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur.

Sunt un om ca orişicare,
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracterul înseamnă destin

Nu mi-aş fi putut dori o altfel de viaţă. Aceasta este chemarea mea,
să muncesc ogorul şi să cultiv duzi

cu cele două braţe ale mele. Întotdeauna am fost priceput la asta;
şi totuşi, împotriva foamei şi a frigului, rămân

cu pleava şi cu zdrenţele. Nu vreau mai mult decât
un stomac plin. Tot ce doresc este destul

orez, haine călduroase pentru iarnă şi
cămăşi uşoare pentru arşiţa verii –

atât. Dar nu reuşesc nici asta. O,
lucrul ăsta te poate umple de amărăciune!

Iar caracterul înseamnă destin. Dacă
eşti naiv în viaţă, drumurile ei te vor înşela.

Aşa stau lucrurile. Nimic nu le poate schimba. De aceea,
mă voi bucura de fiecare pahar cu vin.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!