repetat

Glossă florilor de gheaţă

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea şi revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
O văd din uşă şi pe mama şi pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis şi umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, ţurţurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheaţă, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan şi Yn se-mparte lumea, apus şi răsărit de zei,
Precum se-mparte viaţa noastră în anii buni şi-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem să îl oprim.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea elegie

Dedicată doamnei Hertha Koenig

Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceştia puţin mai
trecători ca noi înşine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voinţă? Ci, iată – îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsuceşte şi-i ameţeşte,
îi aruncă şi-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subţiat, ros de
veşnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Şi abia căzuţi
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenţei... îndată bărbaţii
cei mai puternici sunt rostogoliţi din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.

Ah, şi-mprejurul acestui

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă ţăranului român

Poeţi au cântat peste timp cinstire acestui tărâm.
Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane român!
Urmaş ai străbunilor daci, femeie romană ţi-ai luat,
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat.
În câmpuri, în munţi, în păduri, la suflet atâta de bun,
Destoinic, în piatră-ai cioplit, croindu-ţi un capăt de drum.
Din salbă de stele ai luat lumină-argint în panere.
Ţărane român, fii slăvit! Esenţa română o cere...

Poeţi au cântat peste timp... Cinstire acestui tărâm,
Pe braţe de vis, zi de zi, te-ntoarce ţărane român!
Izvoarele curg... Cântul lor te cheamă. Şi-al păsării glas
Te cheamă, te cheamă-napoi. Doar ele de-un timp ţi-au rămas.
Cuptorul e spart, plin de răni. Se văd crăpături pe la trepte
Şi-n furca bunicii-n pridvor, atârnă a bunicului bete.
Iţarii sunt roşi şi-n ilic bunicul lăsat-a o urmă...
Se-aşterne-n istorii tăcut, luându-şi strămoşii de mână.

Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane, române!
Pe câmpuri de grâne nuntind, mereu, pentru mierea din pâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa părinţilor celor de dincolo

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparţine
Şi timpul parcă se opreşte, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde şi arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează şi se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte şi torci lăptoase stele-n tindă,
Eu braţele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri şi viaţa-n veci îţi aparţine,
Acolo unde-i doar lumină şi niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre şi alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară şi nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veşnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce peşti de aur a închis

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teodolinda

Născută-n pat de rege, din mamă-ncoronată,
Era Teotolinda cea mai frumoasă fată
Pe-a craiului pământuri, şi craiul o iubea
Precum în lumea toată pe nimeni ca pe ea.

Rotunzi avea obrajii şi ochii vii, albaştri,
Ca-n ţara Lumii albe doi Feti-frumoşi sihaştri;
Ochi dragi cum au fost ochii crăiesei cu păr creţ:
De beat te trezesc ochii, de treaz de ei te-mbeţi.

Şi dac-a fost frumoasă, venit-au s-o peţească
Feciori înalţi ca steagul, de viţa-mpărătească,
Viteji aducând zestrea în au cumpănit
Din patru părţi a lumii, cu-alai nepomenit.

Câţi principi pe cai trupeşi şi albi ca nea, de Faur,
Cu straie de mătase cusute-n flori de aur;
Cu perle, cu inele, cu noapte de comori,
Veneau, mai mare dragul de-aşa frumoşi feciori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele zilei

ELEGIA MĂRII

Catargul meu pustiu şi-a falţuit lumina
Bizar dansând împleticit în pas de pipăruş,
Pe val razele-şi pictau fluoresceina,
Strident vocaliza-n albaştri nori un pescăruş.

Luceafărul ar vrea să se fixeze-n mare
Când vântul îl îmbrăcă într-un cânt de matelot,
În sinea mea mai pun pe sânii tăi o floare
Naiv şi sincer, ca cel mai convertit bigot.

Spre barca ta mă împinge valul dintr-odată,
Scapără-n mine emoţiile o scânteie.
Tu şoaptă prefăcută-n lumină tulburată
Te-ascunzi în semicercul aprins de curcubeie.

Te-ademenesc în lumea mea îndepărtată,
Să rătăcim pe ştraifuri de-amurg pe Marea Neagră,
Cu o corabie prea mult înstrăinată,

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!