plutind

Lăsaţi-mă singurătăţii mele

Lăsaţi-mă singurătăţii mele.
Mi-albeşte capul, în vârtejul lumii,
Pe frunţi de valuri stă cununa spumii,
De mult ce se frământă între ele.

De visuri inima pustie nu mi-i...
Senin mă urc pe-a lor înalte schele,
Străbat albastre văi, plutind prin stele,
Pământul ducă-şi droaia lui de můmii!

Tihnit, ascult a gândului poveste,
Mă-nşel, şi cred că tot ce-a fost mai este.
Ce dulce-i astă amăgire-a vieţii!

Tăceţi s-adorm, nu voi să prind de veste
Că mi s-a stins văpaia tinereţii,
Ş-asupră-mi anii grei şi-aştern nămeţii.

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul drept

Pe unde,-acum, mă cauţi, nu mai sunt:
M-am izolat spre zorii-ndepărtaţi
De-un loc în care nu vreau să înfrunt
Urgia unor nori învolburaţi.

Voi aştepta ca gândul meu senin
Să fie-nconjurat de-un cer la fel,
Iar zboru-mi singuratic prin destin
Va fi pe note dulci, de menestrel.

Eu nu am scări cu trepte de prisos,
Nu am frânghii, şi nu privesc în sus
Plutind asemeni unui albatros,
Dar zbor şi să m-opresc nu sunt dispus.

De vrei să-mi fii alături, te aştept
Pe drumul care-mi pare mie drept.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi

Şi mi te-apropiai, plutind, din ceruri,
Şi mi te dăruiai pe câte-un nor,
Atât de natural şi arzător,
Încât simţeam iubirea din eteruri
Făcându-mă, de tine, cerşetor.

Şi te cerşeam, şi te purtam pe braţe
Pe calea mea, pe Podul Curcubeu,
Şi mă simţeam, atunci, precum un zeu
Ce îşi transformă norii în fânaţe
Cu-arome dulci de... numai tu şi eu.

Şi te-am luat, mi te-am luat în sânge,
Şi m-ai luat în suflet şi în gând,
Şi ne-am luat cu totul, rând pe rând,
Cu tot ce-am reuşit, de-atunci, înfrânge,
Şi ne-ndreptăm spre-Acasă, tot zburând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal alb

In postul asta de dulce iubirea m-a luat pe sus
Si mi-a fost trasa de subt picioare la mare inaltime
Cand postul tocmai se terminase
Nu-i bine, dar de la o vreme
Simti ca nu mai poti sa cazi de sus
Ci doar de foarte de sus
Acolo unde curentii reci ai nemuririi te secera ca pe grane
Si cazi jos, jos
Plutind alb, pufos, instelat
Te asterni moale si scartaind
Sub papucul iubirii troienite
Intre sufragerie si dormitor
Intre versantii carpienilor metamorfici
Si Moartea cea mare

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme in vid

Păşeşti în neştiinţă şi crezi că nu te-aude nimeni,
Că nu te vede nimeni plutind în infinit,
Şi nicio întrebare nu te macină pe tine,
Căutător sălbatic de aur ruginit.

Te temi să nu te vadă lumina dintre umbre,
Cum te topeşti căzând cu picătura-n ceas,
Nu ştii şi nu te doare unde se varsa marea,
Câte priviri împarte şi câte i-au rămas.

Nu ştii unde să cauţi şi te ascunzi în tine,
Începi să sapi agale în propriul nesfârşit,
Te scalzi în eul tău, deşi nu-ţi aparţine,
Că să-ţi îngropi în grabă talentul irosit.

poezie de Andrei Neculaesei
Adăugat de Andrei Neculaesei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul eternelor suspine

Când vii, îmi pare ziua că-nfloreşte
Cu zorii în petale aurii
Şi revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se găteşte.

Mă prinzi în umbre lungi de braţe-ntinse
Şi mă alinţi în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.

Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine

Şi văd plutind uşor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum lebăda...

Te sorb ca pe nişte picături de vin
rămase în potir,
îmbătându-mi fiinţa-
apoi îmi dai dezlegare
să culeg fructele zilei
cu buzele clocotind,
dornice să reînvie sărutul
prins în cătuşe de ceară;

visele se desprind de retină
şi se fac inel
pe osul dragostei noastre,
mângâind ploile
ce ne-au descântat trupurile
pe când vibrau ca nişte corzi de vioară;

aşa cum lebăda
sfinţeşte apele
plutind pe ele,
te voi urma în toate:

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleenuri (4)

De morb de nostalgie de terestru cad
Mă tot crucesc c-am fost în acest iad!
Boem plutind pe vinul de rubin,
Lăsat de unul singur prin vâltoare,
M-am afundat în cel mai negru spleen
Şi în iubirea voluptoasă care doare.

Indiferenţă. Nici gând de escapadă
Cum să doreşti la infinituri plus?
Aştept zadarnic hlamidele să cadă
Peste poeme. Nimic nu-i mai presus.

Se odihneşte, alb de inocenţă, Cerul,
O lene sepulcrală domneşte-aici în Rai,
Şi veşnicia-i garantată. Ştiu Misterul
Nu circulă prin galaxii nici un tramvai.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!