Serioase/triste despre placerea mea, pagina 22
Coloană glorioasă, ce susține...
Coloană glorioasă, ce susține
Speranța noastră și latinul nume,
Pe care-n drumu-i n-a fost a-l supune
Iupiter cu furtuni de groază pline;
Aici palate nu-s, ci-aici mi-i bine,
Că am alături pinii și stejarii,
Și iarba verde, și-ncă munții, marii, -
Și muza triumfând aicea vine.
Gândirea clară către cer s-avântă
Și-n dulcea umbră-a nopții se aude
Privighetoarea, cântul trist ce-și cântă;
Din inimă Amorul îi răspunde,
Ci plină nu-i plăcerea asta încă,
Căci tu, Seniore, ești pe nu știu unde.
sonet de Petrarca din Antologia de poezie universală (2004), traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a ridicat, deodată, din prăpastia întunecoasă, umedă, a munților falnici. Și doritor de lumină, în această dimineață scăldată de soare, a întins aripile, ca o flamură, deasupra brazilor bătrâni. S-a înălțat mai întâi drept în sus, ca o săgeată; a străbătut văzduhul răcoros, apoi a rămas acolo, s-a legănat in aer, îmbătat de plăcerea să fluture la înălțime uriașă; a plecat capul și a privit in jos. Pe câmpiile lucii, satele împrăștiate, ca grăunțele, scoteau sclipiri repezi ca a prundișului spălat de ape. Oamenii nu se zăreau; deasupra, dedesuptul lui, primprejur, nicio vietate. I se păru că in lumea aceasta frumoasă, încântătoare, peste care primăvcrile se aștern cu spuză de hori, e a lui, a lui singur.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socrate: Omul pe care dorința îl stăpânește și care e robit plăcerii simte nevoia să-și facă din iubit izvor de necurmată desfătare. Or, cel care e atins de boală, găsește plăcerea în tot ce nu-i stă împotrivă, iar ce este mai presus ca el sau de o seamă este întâmpinat cu dușmănie. Iată de ce îndrăgostitul nu o să rabde de bună voie ca iubitul să-i fie mai presus sau de o seamă; dimpotrivă, el își dă mereu silința să-l facă pe acesta neputincios și mai sărman ca el. Iar mai sărman este neștiutorul, dacă-l compari cu învățatul, fricosul pe lângă cel viteaz, cel care abia deschide gura pe lângă vorbitorul priceput, un prostănac pe lângă cel mintos.
replică celebră din Phaidros de Platon (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Și nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.
Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.
Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeții amare nimic n-a rămas.
În duh e bucuria, in dorinți gândul lumii de-apoi
Beție în care te-ai pierdut și nimic n-a rămas.
Ey, paharule, aferim, șterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.
Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii și privește
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezbracă-mă de tine...
Disimulezi plăcerea când de-al tău piept o limbă
Încolăcită, sfoară, te-atrage din Eden
Și-ți încălzește duhul - purtării tale-i schimbă
Portretul de fecioară. Ești toată-un erogen
Abis în care gândul mi-l adâncesc în taină
Și-aplec cu dânsul teama de-a nu te fi lovit
C-o pasiune strâmbă, purtând precum o haină
Golașu-ți trup ce fi-va de ochiu-mi istovit.
Din solitare dâmburi voi ridica stindarde,
Stabilopozi, columne din carnea-mi să-ți proptesc
Iubirea ce-n străfunduri străine n-o mai arde
O alta-nstrăinare din alt nimic trupesc.
Dezbracă-mă de tine și-mbracă-mă din nou,
Să-mi fii întotdeauna cum coaja-i pentru ou.
sonet de Ionuț Popa (22 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anumite activități psihice constituie condiții pentru comic. Reprezentările sau gândurile care urmăresc scopuri serioase împiedică descărcarea investițiilor psihice, aceste investiri fiind necesare pentru deplasările cerute de respectivele activități. Așa se face că doar diferențele de consum neașteptat de mari pot să-și croiască drum spre plăcerea comică. Extrem de neprielnice pentru comic sunt toate procesele de gândire suficient de îndepărtate de intuitiv pentru a face inutilă mimica de reprezentare. Gândirea abstractă nu lasă nici un loc pentru comic, cu excepția cazului în care ea este întreruptă brusc.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei trecătoare
Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă și subțire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Și mândră, o femeie trecu prin fața mea.
Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide și vraja care doare.
Un fulger... apoi noaptea! Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veșnicie te voi vedea de-acum?
În alte părți, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoști cărarea, nu știu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care știai!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune pentru morți
Pășește ușor, că ea este pe-aici
Acoperită toată de zăpadă
Vorbește-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.
Și-avea un păr de aur ce lucea,
Ici-colo cu câte-o șuviță brună
Frumoasă și prea tânără era
Să cadă așa devreme în țărână.
Era ca nufărul din heleșteie
Însă abia-abia dacă a știut
Că nu mai e fetiță, ci femeie
Atât de repede și dulce a crescut.
Sicriu de lemn și piatră foarte grea
Îi stă pe piept și aspru o strivește
Și simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihnește.
[...] Citește tot
poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - și nu cel mai important - al relației pe care o numim iubire. Lucrul esențial este adevărul, încrederea care se stabilește între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care și-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna.
citat clasic din romanul Magicianul de John Fowles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cânt și poezie
Când se lasă peste vale
Răcoroasa înserare
Plin de dor îți ies în cale
Pe-a zăvoiului cărare.
În umbra semeților plopi
Mână-n mână să ne plimbăm
Și prin strălucitorii stropi
Cu voioșii s-alergăm.
De scăldat și voie bună
Eu n-aș vrea să te mai satur
Nici s-alergi să prinzi în mână
Prigorii și codobaturi.
Ritmul valsării-n poiană
Să ni-l dea o coțofană
Iar plăcerea melomană
O gaiță năzdrăvană.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!